În comunism, nu exista dreptul la miting. În perioada interbelică, la mine în oraș, slugile se plimbau duminica pe Surogat, iar nobilii pe Corso. Nu călcau pe același caldarâm. Azi se face din stradă un excepționalism doctrinar.
Dacă estrada nu poate funcționa fără esențele lemnoase ale platformei de exprimare, strada pare a influența decizia politică, acolo unde decidentul e slab, naiv și șantajabil.
Strada a eliberat America Latină de dictaturi, a făcut revoluțiile din Estul Europei, a ocupat marile burse americane, dar a și blocat o serie de decizii.
Cine orchestrează corul și luminițele?
Politica este o dispută între doctrinele cunoscute. Dacă estrada e dirijată de comedianți, strada protestului nu are păpușari la vedere.
Protestul e un drept constituțional. Sindicatele recurg la astfel de acțiuni pentru a pune presiune pe anumite guverne.
Mai greu de înțeles sunt lovitorii de PET-uri care luptă pentru salvarea libelulei sau crezul comun al heruvimilor naivității că reprezintă o forță. Ce caută liberalii în stradă? Pentru că au o reprezentare firavă parlamentară. Prost sfătuiți, încearcă să ocupe spațiul de efuziune al USR. Când au fost sinceri? Când au susținut împreună umbrela Cioloș sau acum, când vor să confiște mișcarea #rezist? Liderul liberal își mai amintește probabil cât de huiduit a fost la mitingurile antibăsesciene de la începutul deceniului.
Nu e prima dată când PNL încearcă să intre pe spațiul altei doctrine. Brătienii, marii fruntași ai liberalilor, cărora le datorăm România modernă, n-au ieșit nici măcar la marele miting din 8 noiembrie 1946 de susținere a Regelui.
Lupta politică se dă în Parlament. Acest aspect trebuie priceput și la PSD, care încearcă să dea o ripostă cu mănușa roșie. Mitingurile pro nu țin, nu adună lumea, doar cele contra. Când nemulțumirile aprind cazanul de ură, când rețelele sociale se inflamează suficient, atunci se poate vorbi despre o masă critică.
Dar cui folosesc protestele stradale? Creșterii economice, ROBOR-ului, cursului valutar, macrostabilității? Doar celor care se hrănesc din criză.
Primăvara Arabă a sărăcit țările încinse de lătratul de veveriță. Euromaidanul a dus la o fractură teritorială a Ucrainei. Taksim-ul a sporit puterea lui Erdogan și a frânat creșterea economică.
Doar coloniile sunt conduse cu orchestra străzii. O spune unul dintre participanții la Revoluția din Timișoara în decembrie 1989.
Evoluțiile și maturizările eficiente, ecartul dansului străzii și victoriile de rundă sau de etapă conduc la o singură concluzie. Protestele adâncesc crizele, nu rezolvă problemele.
Lumea matură iese la o estradă duminicală din nevoia de a se distra. Corporatiștii ocupă străzile din pofta de socializare și din senzația că mulțimile psihologice sunt forțe conducătoare.
#Corupțiaucide a adunat sute de mii de protestatari. Dar nu și voturi în tolba electorală. Aici e deranjul strategic.
Mulți specialiști le-au spus liderilor liberali că mesajul anticorupție nu are efecte electorale. Aceștia au persistat în greșeala de a se suprapune peste un alt segment social, unde salvatorii de licurici și apărătorii de buburuze sunt la ei acasă, prin apriga lovitură de PET, nimicitoare de adrenalină și doar atât. Imberbii nu merg la vot.
Ne aducem aminte de ridicolul contramanifestațiilor simpatizanților PSD din fața Cotroceniului, când Floricica Dansatoarea a apărut în toată splendoarea ei de manelistă. Manelismul dăunează grav politicii, dar cine gestionează emoția poate crea agendă. Dar doar agendă, nu și decizie. Masa critică e doar o față de masă, nu o putere statală. Poate doar în Bandustania.
Dacă PSD aduce simpatizanții cu autobuzele, totul va semăna cu nunta din filmul lui Kusturica. Tefeliștii și‑au rezolvat criza pubertății prin impresia că au blocat o ordonanță. Nimeni dintre ieșiții Domnului în stradă nu a realizat că, prin ignoranță, au sporit forța umbrelor din peșteră, a instituțiilor de forță. N-am auzit strigându-se „Jos Securitatea!“. Doar am constatat că i s-au mărit bugetele.
Stau și mă uit la mitingurile de forță ale lui Viktor Orban. Au obiectivul de a spori forța unei puteri creștine. Participanții evlavioși duc mai departe povestea. Dar ce se întâmplă la noi e control străin.
Ce cetățeni liberi ai Europei s-ar putea bucura de menținerea MCV-ului? De permanenta supraveghere din partea Bruxelles-ului, de parcă am fi niște copii cretini ai Europei.
Strada e doar un factor seismic pentru economie și un mecanism de presiune al noilor haiduci ai lumii.
Să fii matur înseamnă să te lupți în Parlament, să te lupți pentru ca țara ta să aibă două partide mari care să alterneze la putere, să ai puterea – vorba lui Ion Rațiu – să-ți dai ultima picătură de sânge pentru dreptul celuilalt de a nu fi de acord cu tine.
Strada ține de copilărie, acolo unde băteam mingile și spărgeam geamurile bătrânelor ursuze.
La maturitate, omul învață din cărți că în mulțimea psihologică individul își pierde identitatea și devine eroul unui film regizat de alții. Când ai ceva scaun la cap, te așezi pe terasă la „Pescarul“ și urmărești cum trec diviziile de idioți utili.
Politica se face în Parlament, pe stradă se sparg geamuri și se manifestă plenar plachiurile de la bocanci.
Puțini vor înțelege, mulți vor înjura, dar la bătrânețe omul nou își va aminti că nu a fost decât un soldat sub drapel, iar alții s-au folosit de naivitatea sa.
