„Astăzi, se termină cu șmecheria” – a proclamat de la înalta tribună a parlamentului, premierul Marcel Ciolacu, marți seara, cutremurând lumea cinstită. Nu toți iau mită cu plasa din portbagaj, precum baronul PSD din Vaslui. Cum își permite omul cu școala vieții la bază și cu o diplomă discutabilă să ofenseze, fără nicio emoție, întreg mediul privat, care susține 4,5 milioane de locuri de muncă? De abia acum, după „revoluția fiscală,” românul inventiv va scorni zeci de metode ca să eludeze taxele la stat.
Retorica discursului lui Marcel Ciolacu pare a unui marțian. În esență, este corectă. Doar că realitatea de pe pământ nu e raiul din cer.
Manelismul politic și intransigența revoluționară a lui Ceaușescu
A crede că toți sunt șmecheri și toți ascultă Florin Salam e o derută. Chiar o vrie. “Se termină cu șmecheria!” e o manea pură. Un cântec de voie bună, nu de angajament statal.
Nu știm dacă discursul premierului a fost inspirat din celebrul cântec de Ferentari, dar cu siguranță seamănă cu cel al lui Nicolae Ceaușescu, din 29 martie 1985, în fața Marii Adunări Naționale.
“Pornim la un nou drum de muncă și luptă revoluționară. Trebuie să facem în așa fel încât activitatea tuturor organelor de partid și de stat, a tuturor organismelor democrației muncitorești revoluționare să fie pătrunsă, ca un fir roșu, de spiritul intransigenței revoluționare!” – astfel se angaja Nicolae Ceaușescu, într-un fel de asumare a răspunderii guvernamentale, în stil comunist. Ce a urmat? O sărăcie lucie pentru români.
citește și: Decriptările ultimului sondaj de opinie: Lebăda neagră se antrenează în ferme străine
“Intransigența revoluționară“ a trimis în pușcării și chiar la moarte o serie de mandatari, un fel de posesori de PFA-uri. Ziarele de propagandă ziceau că poporul e stors de asemenea rechini. Criminalitatea economică a fost supraexpusă pe marile ecrane ale patriei. Manipularea a prins. Oamenii chiar credeau. Ceaușescu plătea datoria externă. Norodul asista bucuros la execuțiile în serie, dictate de Tribunalul Militar, la ordinele directe ale lui Ceaușescu.
Asta vrea să facă și Marcel Ciolacu, pe stil nou?
“Se termină cu șmecheria?” În democrație, eludarea fiscală se cheamă operaționalizare fiscală. Prin noua reformă, Ciolacu s-a angajat plenar să stârpească șmecheria.
Dicționarele limbii române susțin că ,,şmecherul,” etimologic, provine din cuvântul de origine germană Schmecker, individul care are gusturi rafinate și ia frișca de pe tort. Alți lingviști susțin că ar fi ajuns în limba română de la degustătorii imperiali austrieci din Oltenia, știind că localnicii îndoaie vinul cu apă. „Das ist der Schmecken”- așa era prezentat cel care gustă. Geschmack = gust.
Șmecherul german nu e pișichierul român
Hoţomanul este un tip învârtit, cu ştaif, descurcăreţ şi care apare mereu bine în ochii lumii. El nu este şmecherul german care ia frişca, ci pişichierul balcanic care se descurcă în orice ipostaze şi “te umflă, de nu te vezi!”. Ce ar trebui să zguduie societatea, ca să se ivească noua şansă de schimbare? – aveam să scriu în cartea “Hoția la români,” apărută în 2006.
Iată că a venit Marcel de la plăcintăria din Buzău să zguduie societatea. Dar dacă șmecherul, acel tip în stare să ia frișca de pe tort, e supus oprobiului public, nu intră poporul în depresie și ciu-ciu voturi?
Etimologic, șmecherul are o conotație pozitivă în limba română. Asta ar fi trebuit să știe și cei care i-au scris discursul revoluționar. „Trebuie să fii şmecher ca să te procopseşti în ţara noastră,” avea să prevestească A Vlahuță, încă din secolul XIX. Și Marcel Ciolacu nu e un pricopsit?
Pe vremea când aducea ace, brice, șuruburi și rulmenți din Turcia, domnul Ciolacu fugea la Fisc să-și declare câștigurile?
Ofticos de fire, prin introducerea prevederilor de limitare a plăților cash, probabil că vrea ca nimeni să nu o mai ia pe urmele lui de la bișnițar – la prim ministru.
Se termină cu șmecheria? Pe bune?
Se termină cu șmecheria? Pe bune? Nu vor mai lua băieții de la achiziții, raion al supermarketurilor, șpaga pentru introducerea produselor românești pe raft? Se va încheia ciclul reacționar “unul cu sapa, altul cu mapa?” Vor fi decimate rețelele de șmecheri ai serviciilor secrete? Sau șmecherul lor e altfel de șmecherul popular, catalogat de lume drept descurcăreț?
Cum va opri domnul Ciolacu șmecheria?
Îi va lua de braț pe inspectorii ANAF și va merge cu ei, în chip de Cuza cu ocaua mică? Se va travesti în cerber? Sau va schimba pantofii de popotă cu cei de tip șaretă? Nu înțelegem cum se va termina șmecheria.
citește și: Denunțătorii baronului roșu
Șmecheria, deși apărută relativ recent în vocabularul românilor, e gena supraviețuirii poporului. Va opri pe hol Marcel Ciolacu femeia de serviciu, să o certe că duce hârtia igienică la nepoți? Sau pe șoferul său, să nu mai încarce rezervorul amantei? Nu înțelegem.
Pe ce se bazează Don Marcel? E o răscruce de vremi și se prefigurează recesiunea.
Poate învață și premierul socoteala simplă. Dacă șmecherul câștigă o sută de euro în plus, își cumpără o sticlă de Whisky șmecheră, iar statul înghite prin accize și taxe jumătate din sumă, nu e bine?
Anunțul cu reducerea a două sute de mii de locuri din administrație – în sensul tăierii posturilor, existente doar pe hârtie – nu e tot o șmecherie?
Vocile lumii
Adevărul
„Cuvântul „şmecher” are şi o familie lexicală bogată. Diminutivul şmecheraş este ironic, depreciativ, minimalizator; verbul a şmecheri e polisemantic: în construcţie tranzitivă, a şmecheri pe cineva sau ceva înseamnă „a înşela, a truca, a falsifica”; ca reflexiv – a se şmecheri – are sensul „a deveni (mai) abil.” Din familia lexicală mai fac parte adverbul şmechereşte şi câteva substantive, nume de acţiune sau de calitate: şmecherie, şmechereală, şmecherlâc; primul intră în locuţiunea la şmecherie,” scrie Simona Voicu, în Adevărul.
