Oricum, nu pot fi confundate într-o colonie! Suntem în capitalism. Și în capitalism proprietatea este sfântă! Decide, în ultimă instanță, proprietarul. Nu cel care guvernează! Acesta trebuie, în cele din urmă, să se supună cerințelor proprietarului, căci proprietarul decide în capitalism.
În România actuală, proprietățile strategice sunt în mâna străinilor. Au fost cândva în mâna românilor, respectiv stat sau privați. Nu mai sunt. Petrolul și gazele, distribuțiile de energie (care colectează banii de la consumatori și deci fac jocurile), respectiv și cele de gaze, și cele de electricitate, și cele de carburanți, industriile de construcții auto, de componente auto, de materiale de construcție, de feroase, de neferoase, de prelucrare a alimentelor, băncile, sistemul de asigurări, telecomunicațiile, întreg comerțul modern, sistemul pensiilor private, comerțul exterior cerealier și tot mai mult pădurile și pământurile agricole sunt în mâna străinilor. Este un fapt. Astfel încât, indiferent dacă se acceptă oficial sau nu că România este o colonie, aceasta este o colonie pentru că decizia este la străini, în virtutea deținerii proprietăților strategice, și nu la români! Străinii decid, căci ei sunt proprietarii. Și este firesc să fie așa în capitalism. E dreptul proprietarului să decidă. Decizia înseamnă putere. Deci, străinii dețin puterea în România.
Ca atare, au și dreptul de a guverna în România. Guvernarea de către cei ce dețin proprietățile strategice, și deci puterea, este normală. Ba mai mult, are avantajul de fond al absenței sincopelor dintre cei care guvernează și cei care dețin puterea. Desigur, întotdeauna „iese“, până la urmă, ca ultimii – cum este și firesc! – dar, între timp, apar necorelări care încarcă agenda cu probleme ce ar putea fi evitate.
În mod nefiresc, cei ce dețin puterea în România nu și-au asumat și guvernarea, adică administrarea. Au considerat a le fi mai convenabil așa. Probabil din trei motive. Unul este acela că, lăsând administrarea în seama românilor, îi costă mai ieftin, căci, salarizați ca la ei acasă, străinii ar fi costat mult mai scump. Al doilea motiv este probabil principalul, deoarece, lăsând administrarea în seama românilor, doar aceștia răspund, în timp ce stăpânii n-au nicio răspundere. „Tocați“ pur și simplu ca hoți și corupți, românii devin „vinovații de serviciu“. Și cu cât îl culpabilizezi mai abitir pe sclav, cu atât îl poți jecmăni mai tare. În sfârșit, al treilea motiv, deloc de neglijat, este că, sub paravanul că România ar fi o țară suverană, se pot face aici cele mai năstrușnice experimente, îndeosebi în justiție și economie, pe care ție, stăpân, ți-ar fi rușine, în secolul XXI, să le montezi în propria-ți colonie!
Despărțirea fizică a guvernării de putere este o invenție teribilă a colonialismului actual, care n-a operat în colonialismul clasic. Pe vremea colonialismului clasic, puterile coloniale preluau fără ezitări administrarea și conduceau coloniile prin guvernatori oficiali sau trădători locali, tot oficiali. Invenția colonialismului actual derivă, fără îndoială, din caracteristica principală a acestuia: folosirea la maximum a diversiunii și demagogiei. Să observăm că toate formele de colonialism din trecut erau, în fond, mai oneste, trâmbițând exploatarea colonială în numele unei superiorități declarate. Numai colonialismul actual cere supunere colonială în numele „democrației“. Menținând de ochii lumii cadrul democratic în colonii, puterile coloniale actuale obțin avantaje economice și politice imense, dar își asumă anumite disfuncții. Acestea rezultă din faptul că oamenii, nepreaînțelegând cum stau de fapt lucrurile, iau, de pildă, în serios alegerile, care evident într-o colonie n-au nicio importanță. Pentru că alegerile nu schimbă deținătorii proprietății și deci puterea, ci doar guvernarea! Adică nu schimbă nimic! Oricine dintre autohtoni ar veni la guvernare, stăpânii rămân absolut aceiași. Ce să se schimbe?! Atâta doar că localnicii câștigători de alegeri se pot amăgi, între alegeri, că se joacă și ei în țărână!
Așa s-a întâmplat în România după alegerile din 2016, câștigate detașat de PSD–Dragnea. Cu votul majoritar amăgitor la spate, PSD–Dragnea a încercat să schimbe unele efecte ale colonializării. A atacat, printre altele, la lingurică stăpânul străin al țării, mărind salariile, adică exact ceea ce pe acesta îl afecta cel mai mult, căci de-aia venise în România, pentru a profita de salariul mic! Dragnea știa însă prea bine că era doar la guvernare, nu la putere, și atunci nu numai că nu a pus niciodată în discuție rânduielile coloniale, dar și-a însoțit orice demers în sensul creșterii salariilor cu cadouri peste cadouri pentru capitalul străin, așa-numitele „relaxări fiscale“. De a ajuns capitalul străin să plătească pentru derularea activității în România un cost statal fiscal superscăzut, la nivel de paradis fiscal. Se părea că, dacă Dragnea n-ar fi existat, capitalul străin ar fi urmat să-l inventeze, de vreme ce acesta superprospera cu costuri mereu mai mici, putând în același timp să aibă în Dragnea idealul „vinovat de serviciu“, în capul căruia să-i arunce toate nenorocirile, câte-n Lună și în stele, văzute și nevăzute! La sfârșitul lunii mai 2019, filmul s-a rupt! Într-un fel era de așteptat! La început de 2018, Dragnea își consumase ultimul as din mânecă, trecând în seama angajatului integral contribuțiile sociale, cadou inestimabil pentru angajator. Relațiile dintre muncă și capital erau întoarse în capitalismul primitiv. O asemenea deresponsabilizare socială a angajatorului nu există nicăieri în Europa. Dar, cu aceasta, Dragnea și-a lichidat orice capacitate de manevră și negociere. El nu mai avea ce să ofere pe mai departe capitalului străin. Votul din 26 mai, în care Dragnea n-a mai fost susținut de cei cărora le mărise salariile și pensiile, n-a fost decât prilejul. A fost băgat imediat la pușcărie pentru un delict ticluit și oricum derizoriu. În timp ce capitalul străin rămâne cu pomana aiuritoare a deresponsabilizării sociale totale, unică pentru capital în toată Europa!
Este foarte interesant ce va urma. Corect ar fi ca onor capitalul străin, cu vâna principală capitalul vest-european, să-și asume guvernarea. În fond, s-a votat împotriva celor acuzați că amenință investitorii străini și chiar că scot România din Europa. Dar, vai, asumarea guvernării chiar de către străinii ce dețin proprietățile strategice, deci decizia și puterea, ar însemna nu doar recunoașterea oficială a statutului de colonie al României, dar și preluarea de răspunderi, ceea ce, în condițiile demagogiei nesfârșite de la Bruxelles și de prin alte capitale coloniale, este exclus! Arhitectura votului din 26 mai creează însă condițiile, întâia dată de la finalizarea transformării României într-o colonie est-europeană a capitalului vestic, pentru o preluare a guvernării de către deținătorii puterii, dar sub un paravan: cel al forțelor politice interne care se prezintă trup și suflet „proeuropene“ și „promultinaționale“ și care chiar au și câștigat alegerile! PNL, USR, Pro România, PMP insistă că mântuirea adevărată a României vine, împotriva PSD–Dragnea, de la Europa și capitalul străin. În principiu, n-ar trebui să fie probleme. Doar că, având în vedere contopirea acestora cu străinii cei buni, orice ar face la guvernare ar fi, pentru toată lumea, expresia voinței și dorinței Europei și celor de-o simțire cu ea. Ar fi cam același lucru cu preluarea directă a guvernării de către deținătorii străini ai puterii. Dar cine ar mai fi, atunci, „vinovații de serviciu“?! Tocmai propriii oameni, alde Iohannis, Orban, Cioloș, Barna?!
