7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăOp & EdDulcele glonț al propagandei

Dulcele glonț al propagandei

Mitingul împotriva celor trei proiecte de legi antinaționale, organizat de AUR, a fost deturnat în cel mai securistic mod. Le-a fost teamă bruxellezilor de puhoiul mulțimii care a mărșăluit sâmbătă pe străzile capitalei.

De fapt, în Parlament se votează trei legi care vor prefigura viitorul scorring social, pe motiv că așa s-a stabilit în PNRR. Prin Legea orașului de 15 minute – deja sunt înscrise trei, inclusiv Timișoara – se vor crea cartiere de tipul celor londoneze, în care activiștii de mediu nu te mai lasă să ieși cu mașina în oraș. Noul Observator al copilului va etatiza și insera într-o bază de date pe toți cei sub paisprezece ani cu “probleme sociale.” Egalitatea de gen a fost legiferată prin noua Lege a educației. Dreptul cuplurilor homosexuale de a adopta copii e la un click distanță.

Schimbarea paradigmei sociale, camuflată de scandalul femeii cu gloanțe

Nu ați văzut pe media mainstream vreo dezbatere pe aceste teme de schimbare radicală a societății. Vor românii ca, prin noua lege a guvernanței corporatiste, companiile de stat cu profit să fie listate la bursă? Străinii să cumpere active cu sacii de bani? Romsilva administrează pădurile statului. Acestea sunt din patrimoniul de resurse naturale ale românilor. De ce să vină austriecii să cumpere, prin șmecherii de bursă, arbori la prețuri de râme?

Sigur, acestea nu sunt conspirații, ci consecințe nefaste ale voturilor pe repede înainte din Parlament, în timp ce mulțimea prostită cu tembelizorul se indigna, la ordin, că o femeie a vrut să-mpuște Parlamentul cu gloanțe de unică folosință.

Titlul editorialului de azi este inspirat din celebra carte a adolescenței noastre “Dulce ca mierea e glonțul patriei,” semnată de Petru Popescu, despre cât de aprigă și de încinsă e permisia dintr-o unitate militară.

Dulcele glonț al propagandei
Mitingul din weekendul trecut a adunat peste 25.000 de protestatari

Unul dintre UM-urile de presă, de azi, cu rol de releu de transmisie pentru acoperiții din presă, a lansat trei petarde. Prima că o membră a partidului lui George Simion avea în geantă mai multe gloanțe folosite, a doua că Ludovic Orban a fost bruscat și scuipat, a treia că un deputat al acestui partid a spus jandarmilor că norocul lor e că, azi, “protestatarii n-au cuțitele la ei.”

Ludovic Orban, de la postul de prim ministru, la cel de provocator

Pentru un camuflaj maxim al celor trei PLX-uri, întreaga zi s-au dezbătut pe televiziunile de cazarmă scenariile horror a ce ar fi vrut să facă respectiva femeie cu gloanțele în Parlament, apoi pățania fostului premier și ultimul deputat AUR exaltat, toate amplificate la maxim, cu scopul de a crea impresia publică de formațiune paramilitară a AUR.

citește și: Schița noului guvern Ciolacu pare scrisă de Caragiale

Nimeni nu a specificat că gloanțele sunt inofensive. Puteau fi amulete sau amintiri de la vreo tragere, dacă doamna n-a comis-o cu intenție. În cazul în care “a fost trimisă” de băieții cu ochi albaștri, trebuie dată afară din partid. Unul dintre prost-inspirații deputați ai AUR a sărit să-i ia apărarea.

Femeia e dublu vinovată, chiar dacă e ineptă sau a avut misiune. Nu te duci cu metale, spray-uri la Parlament, unde sunt zeci de filtre, darmite cu gloanțe. Operațiunea de diversiune a securicilor a avut-o pe femeie în rol principal.

Cât despre Ludovic Orban, nu știm de ce nu a intrat pe la Senat, direct cu mașina și a preferat să treacă prin mulțimea furioasă, adunată la poarta dinspre Izvor. Acum, nu credem că și fostul lider liberal a făcut parte din Operațiune, dar este cert e că a fost puternic instrumentalizat de sistemul care a denaturat cu mare ipocrizie esența pură a manifestării. Erau mame și tați care nu doreau ca în România să se se repete cazul Bodnariu, părinții români din Norvegia, cărora statul le-a luat copii, pe motiv că nu sunt “părinți competenți.” Zugravii profesioniști ai sistemului au vopsit realitatea în culori diavolești.

Prevenția separării copilului e de fapt norma de separare, scrisă cu vicleșug

Pe șest, prin Parlament a trecut Legea ipocrit numită “a prevenției separării copilului de familie,” când de fapt, scrie în Expunerea de motive, reglementează modul în care un copil poate fi despărțit de părinți. Scandalul din plen nu prea a fost mediatizat, nici nu s-a vorbit prea mult despre parlamentarii liberali care au votat, cot la cot cu auriștii, împotrivă. Să o vezi cum votează userista Oana Țoiu, la braț cu Gabriela Firea, asta da pupat Piața Endependenți!

citește și: Secretul longevității profesorului Dorin Sarafoleanu

Pe tembeliziuni se rostogolea „dulcele glonț al propagandei.”

Ca unul care lucrează de peste treizeci de ani în presă, pot spune că diversiunea e de manual. Se ia una bucată agresor, se aruncă în malaxorul media, i se construiește imaginea de Voldemort, numai bun de prostit lumea. Operațiunea a fost unsă, susținută și bine rostogolită pe toate site-urile obediente serviciilor secrete.

Dacă vrei să afli rețeaua de presă paralelă, urmărești cine a publicat mizilicurile de propagandă! Și te luminezi!

Sistemul și-a scos colții de fiară. Lumea, preocupată de plumbii din geanta Cucoanei, nu i-a văzut. Se strânge lațul! – vorba regretatului Traian Tomescu, scos din țâțâni de un moderator de la o televiziune, în alte ceasuri, la fel de întunecate.

VOCILE LUMII

AURELIAN POPA

Activist civic

Dulcele glonț al propagandei

“Speriați de amploarea mitingului de sâmbătă, când pe străzile Bucureștiului, au protestat 25.000 de persoane și de puterea lor de multiplicare, bruxellezii au trecut rapid prin Parlament trei legi care îngrădesc libertățile umane și prefigurează nemilosul scorring social, când, practic, devii deținut în colivia digitală,” ne-a declarat Aurelian Popa, activistul civic cu sute de mii de urmăritori pe rețelele sociale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Sferturile Cupei României Betano. Tabloul complet

Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2024-2025, s-a încheiat, dar configurarea completă a sferturilor de finală depinde de desfășurarea a două meciuri de baraj...

Donald Trump avertizează UE: Tarife vamale dacă nu creșteți achizițiile de petrol și gaze din SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a cerut Uniunii Europene să cumpere cantități „semnificative” de petrol și gaze americane, amenințând că în caz contrar...

HoReCa și agențiile de turism cer menținerea tichetelor de vacanță: „Nu distrugeți turismul românesc!”

Reprezentanții industriei HoReCa și ai agențiilor de turism solicită Guvernului să renunțe la eliminarea tichetelor de vacanță, o măsură prevăzută într-un proiect de ordonanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă