Cel puțin dacă este să luăm de plano ca fiind valabil mecanismul logico-juridic aplicat de procurorii DNA în dosarul Microsoft III, raționament confirmat deja de un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura camerei preliminarii.
Cum s-a ajuns la această monstruozitate juridică ce încalcă cele mai elementare reguli ale comerțului, aruncând în desuetudine atât principiul libertății contractuale (art. 1.169 C.civ.), dar și prezumția caracterului licit al averii instituită de art. 44 din Constituție?
Simplu: prin refuzarea efectuării unei expertize prin care să se „stabilească în mod cert prejudiciul“! Expertiză pe care a solicitat-o în mod expres Gabriel Sandu în dosarul Microsoft III. Însă nu numai el! Zilele trecute am aflat din presă că același probatoriu a fost solicitat și de către procurorul DNA care se ocupa cu instrumentarea dosarului/dosarelor Microsoft, doamna Mihaiela Iorga. Într-un interviu procurorul DNA susținea că „în 9 septembrie 2016 discuţiile dintre noi pe marginea probatoriului din dosar au devenit tot mai tensionate, apoi am făcut referat din propria iniţiativă şi am cerut redistribuirea dosarului. Am precizat în mod explicit că nu pot soluţiona acel dosar decât în condiţiile unei expertize care să stabilească în mod cert prejudiciul. Tensiunile au fost pe marginea modalităţii de abordare a administrării probelor“.
Șefii DNA nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize, motiv pentru care au făcut în așa fel încât dosarul să ajungă la un procuror pentru care realizarea unei expertize în vederea stabilirii cu exactitate a prejudiciului devenise un moft: procurorul DNA Matei Adrian George.
Fără expertiză, modalitatea prin care Parchetul a reușit să stabilească valoarea prejudiciului în dosarul Microsoft III este absolut uimitoare prin superficialitatea și falsitatea ei, atâta vreme cât această „modalitate de calcul a prejudiciului“ exclude de plano dreptul unei societăți comerciale de a realiza o marjă de profit – oricât de mic! -, procurorul Matei din cadrul DNA considerând că „prejudiciul care urmează a fi reținut în cadrul contractului de furnizare produse nr. 35/09.09.2009, subsecvent Acordului-cadru nr. 32/12.08.2009, este în sumă de 51.396.344,76 euro și reprezintă diferența dintre suma plătită de Ministerul Comunicațiilor și Societății informaționale (90.182.344,76 euro) și suma care a fost facturată de către Microsoft Ireland Operation Limited către SC Dim Soft SRL (38.786.000 Euro)“ – pag. 6 din rechizitoriu.
Pentru a ajunge la această concluzie falsă procurorul a plecat de la o ipoteză absurdă, și anume cea conform căreia discountul oferit de către producător distribuitorului său trebuie să fie prețul cu care acesta din urmă trebuie să revândă produsul/serviciile clienților finali (ipoteză protrivit căreia orice distribuitor/reseller de produse realizează „foloase patrimoniale necuvenite“ și prejudiciază clientul final).
Conform acestui raționament, pentru a nu exista un „folos patrimonial necuvenit“, orice comerciant ar trebui să refactureze beneficiarului final exact suma care i-a fost facturată de către furnizorul său, suportând eventual de la sine și costurile cu transportul, depozitarea, transferurile bancare… Generalizând mecanismul „logic“ folosit de DNA la stabilirea prejudiciului în dosarul Microsoft, înseamnă că orice profit realizat în urma unei activități comerciale intră automat în sfera ilicitului penal, putând constitui un folos patrimonial necuvenit.
Pentru a evita această aberație logico-juridică și fără a ști de poziția procurorului Mihaiela Iorga deja exprimată în dosarul Microsoft, Gabriel Sandu a formulat în cursul urmăririi penale o cerere de probatorii în temeiul art. 100 C.pr.pen. în care a solicitat la punctul nr. 1 din cererea sa de probatorii: „expertiză de specialitate (ce opinăm că trebuie să fie realizată de către ANAF ca reprezentant al Ministerului de Finanțe – autoritatea îndrituită a părții civile Statul Român de a recupera prejudiciile aduse acestuia) care să stabilească valoarea prejudiciului presupus a fi produs prin faptele subsemnatului, precum și elementele care au fost avute în vedere la stabilirea acestui prejudiciu (în funcțiune și raportat la ce a fost stabilit prejudiciul)“.
Teza probatorie era: în temeiul art. 20 al. 2 C.pr.pen. „Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază“, motiv pentru care eventualul prejudiciu trebuie identificat (prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal, să rezulte din încălcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim), în prezenta speță acesta putând și trebuind să fie stabilit în funcțiune de oferta trimisă de Microsoft Guvernului României sau MCSI și/sau de prețul de referință al licențelor achiziționate, și NU față de oferta trimisă de către Microsoft Ireland Ltd și Microsoft România către consorțiul D-ConNet AG – Dim Soft SRL, LAR-ul său, căruia i-a oferit intuitu personae un Discount excepțional de 63% din valoarea de piață a licenței“.
Cererea noastră a fost respinsă sub motivarea „că în cauză nu se impune efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea prejudiciului produs prin faptul
suspectului Sandu Gabriel…“
Acum înțelegem de ce. Însă, dacă în dosarul Microsoft publicul român ar dori, poate cu anumită îndreptățire, ca prejudiciul care urmează a fi recuperat de la inculpați să fie cât mai mare, același public nu trebuie să uite că o asemenea soluție juridică și acest mecanism aberant de stabilire a unui presupus prejudiciu vor deveni precedente judiciare.
Precedente care vor putea fi aplicate oricând oricăruia dintre noi.
