Conducătorii statului român pare că scot la mezat identitatea noastră naţională.
Mulţi vorbesc, fără să ştie, despre Marea Unire, ca eveniment întâistătător, dar nu bagă de seamă că Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, ar fi rămas un miting ca oricare altul, dacă decizia de unire cu ţara n-ar fi fost apostilată de Marile Puteri.
Aşa cum nu te poţi considera căsătorit fără să treci pe la Starea Civilă, aşa şi un stat nu e cu actele în regulă, fără semnătura pe un Tratat internaţional.
Nu poţi să fii cu sufletul în rai şi cu resursele date străinilor!
Cât de împăcat poţi fi cu tine, când ştii că ai făcut troc cu o sărbătoare mare a românilor? Cât de mic poţi să fii, să promulgi legea tricolorului, legea zilei justiţiei şi să ataci la Curtea Constituţională o lege care consfinţea autoritatea unei zile de bucurie?
În spatele acestui afront stau interesele mărunte, clientelare.
Surse apropiate puterii susţin că la nivel înalt s-a făcut un troc între cei doi Orbani, cu viză de la Iohannis.
Făcut anti-maghiar în cele mai prestigioase publicaţii germane, situat doar la o azvârlitură de băţ de primirea Marelui Premiu de la Aachen (ca omul bunei înţelegeri), Klaus Iohannis a schimbat strategia. Nu-l mai atacă pe Marcel Ciolacu în chestiunea maghiară, de teamă să nu se prăvale iarăşi buzduganul asupra sa. Dă ordine cifrate să nu mai facem recurs la memorie, singurul loc cald când vremurile sunt reci.
Poate nu întâmplător şi la Ministerul Educaţiei Naţionale se discută despre scoaterea capitolului Trianon din manualele şcolare.
Trocul e pe faţă, nu pe din dos.
Identitatea statală, scoasă la mezat
Înainte de momentul centenar al Trianonului, ministrul de externe al guvernului maghiar, Péter Szijjártó, a făcut o vizită fulger la Bucureşti, întâlnindu-se cu Bogdan Aurescu, ministrul care se poate lăuda cu dobândirea de către statul român al Insulei Şerpilor.
Szijjártó nu e diplomatul care să facă vizite de complezenţă. Când Ungaria are roşu în gât, urcă în avion şi pleacă la Washington, unde pune condiţii noii administraţii pentru asigurarea flancului de răsărit.
Punct ochit, punct lovit.
Voi nu vorbiţi nimic despre Trianon, iar noi vă asigurăm lobby-ul pentru un loc de vicepreşedinte al PPE, ar fi promis ministrul de externe al Ungariei, un stâlp al administraţiei Viktor Orban.
Zis şi făcut. Atac la CCR. Mesaje la ambasade. Mucles, pe la ICR-uri, doar să îl lăsăm pe premierul maghiar să zburde şi să bată câmpii. Să rămână necontrazis că nu geografia e importantă ci sufletul naţional, de parcă ar fi scris undeva prin tratate că Israelul poate revendica teritorile prin care a mărşăluit Moise cu poporul său, timp de 40 de ani. “Frontiere are doar statul, nu şi naţiunea”, a proclamat sâmbătă de la tribuna special construită în oraşul Sátoraljaújhely.
Vocile lumii:
“Vestul a violat graniţele milenare ale Europei Centrale şi ne-a înghesuit între frontiere care nu pot fi apărate, ne-a privat de bogăţiile naturale, ne-a
izolat de resurse, făcând din această ţară o celulă a condamnaţilor la moarte” (Victor Orban, discurs la Sátoraljaújhely).
Şi Regina Maria visa la un Commonwealth balcanic, măritându-şi sau însurându-şi copiii cu vlăstarele capetelor domnitoare din regiune, refuzând, însă, să-l dea pe Carol al ll-lea, Olgăi, ţarului.
Am putea construi împreună un Tigru european
Bucureştiul nu vrea să intre în polemică. Şi asta e bine. Mai ales că nimeni dintre liderii români nu are charisma lui Viktor Orban. Cine de la Bucureşti ar putea zice “vom fi prezenţi la înmormântarea celor care au vrut să ne bage pe noi în mormânt”, referindu-se la Marile Puteri, Franţa, Marea Britanie, Germania, cele care au strâmtorat naţiunea maghiară în graniţele de astăzi, dacă ar fi fost în locul lui?
Poate că în cercurile informale, vreun dezinteresat, cu postură academică, i-ar putea spune că nu Marile Puteri i-au adus comunismul Ungariei, ea şi-a făcut-o cu mâna ei, organizând încă din 1919 prima Republică bolşevică, a lui Bela Kun, pacoste smulsă cu ajutorul Armatei Regale Române. Dacă nu era Regatul Român, Ungaria ar mai fi adunat încă vreo 40 de ani de bolşevism şi astăzi ar fi fost terminată.
Poate academic i s-ar putea spune motivul pentru care guvernele succesive ale Ungariei au refuzat retrocedările. Jumătate dintre clădirile din Buda ar fi fost astăzi în proprietatea aromânilor, buni negustori în secolul XVIII-XlX.
România, deşi a plătit peste 100 de tone de aur optanţilor, ca sentinţă în procesul la Paris, după Revoluţia română din 1989, nepoţii a vreo sutăde grofi maghiari au reprimit ceva ce nu era a lor.
Pentru cei care nu ştiu ce sunt optanţii, după Trianon, trebuie precizat că aceştia au refuzat cetăţenia română. Având în proprietate peste 80% din terenuri, au fost despăgubiţi de către guvernul liberal al lui Brătianu pentru reforma agrară. Nicolae Titulescu a fost avocatul ţării şi a pledat în favoarea statului, care totuşi a plătit.
Oare de ce nu vedeţi niciun procuror care să ancheteze retrocedările ilegale din Transilvania pentru nepoţii grofilor care nu mai aveau nimic de primit? Au dobândit prin fals proprietăţile. Dar cine să mai apere statul român, când identitatea naţională este scoasă la trocul politic, pentru vreo funcţişoară la Bruxelles?
Şi Regina Maria visa la un Commonwealth balcanic
Ultranaţionaliştii români au sărit ca arşi când au citit titlurile de senzaţie, gen “Vrem să facem mare Bazinul Carpatic”, fără a adânci lectura, care avea o complementară directă ”împreună cu popoarele care trăiesc alături de noi”.
Şi Regina Maria visa la un Commonwealth balcanic, măritându-şi sau însurându-şi copiii cu vlăstarele capetelor domnitoare din regiune, refuzând, însă, să-l dea pe Carol al ll-lea, Olgăi, ţarului.
Pe atunci Ungaria se zbătea în dictatura lui Horthy şi era un stat izolat. Poate că frustrările dau puteri, dar niciodată legitimitatea nu se câştigă prin văicăreli sau ameninţări.
Dacă România ar avea politicieni veritabili s-ar aşeza la masa tratativelor pentru a construi din Balcani un tigru al Europei. Doar Merkel vrea?
P.S. Salutăm apariţia revistei “Perspective” a Fundaţiei Nicolae Titulescu. Primul număr este dedicat, fireşte, Trianonului. Iată că nu toţi au o memorie vasală intereselor de şuşanele politice!
