Poate dacă redactorii textului nu foloseau verbul „to urge“ (un fel de „mă voi apăsa cu toată greutatea funcției“, folosit de președintele Iohannis în noaptea când a avut vedenii cu elefanții), care într-o anumită interpretare ar suna cam așa: „Guvernul american impune cu forța“ Parlamentului României să nu voteze legile Justiției, ne-am fi gândit că nu ne va veni niciodată confirmarea oficială a implicării unor funcționari americani în mișcările de stradă din România.
Iată că respectiva misivă recunoaște, prin forța verbului, că unii reprezentanți ai SUA susțin tensiunea din societatea românească. Lucrul n-ar fi nou. În anii 1980, în Italia, prin ceea ce presa vremii numea „SID – Paralel“, s-a obținut efectul scontat. Decimarea clasei politice și înlocuirea sa cu ceva nou.
Dorința puternică, de tip push, e ireverențioasă față de un stat loial, cel mai pro-american din regiune, care a aniversat recent 20 de ani de parteneriat strategic cu SUA, și arată un semn de nervozitate a unor cercuri politice americane că nu pot impune o forță nouă, obedientă unor grupuri americane de interese.
Președintele Donald Trump cred că habar nu are de comunicatul ofensator la adresa Parlamentului unui stat – aflat într-o comuniune strategică, tactică – care a alocat 2% din PIB achiziției de rachete „Patriot“ fără vreo analiză de oportunitate.
Vizita-fulger a lui Rex Tillerson la București și votarea peste noapte a legii de validare a achiziției militare de rachete au o anumită legătură. Jupânul a venit. S-a apăsat cu toată greutatea funcției. No offset. Și Parlamentul s-a executat. Cumpărăm rachete dintr-o singură sursă. De la un singur producător. Și tot nu e bine.
De ce așa o aroganță? Spunea ieri ministrul Toader: „Pentru că li se permite“.
Mult mai dulce a fost un text similar pentru Polonia. „Guvernul polonez promovează o legislație care pare să submineze independența Justiției și statul de drept“, arăta Departamentul de Stat în luna iulie.
La acea vreme, sub presiunea manifestanților, președintele Andrzej Duda a respins cele mai dure două reforme ale Justiției. Dar acolo situația era diferită. Majoritatea magistraților formau o castă, moștenită din vremea comuniștilor. Încă nu a ajuns timpul ca președintele Klaus Iohannis să respingă legile de reformă ale Justiției. Varianta președintelui polonez s-a îndulcit, în urma avertismentelor Departamentului de Stat.
Dar în România e diferit. Pachetul de legi ale Justiției a avut recent peste 80 de amendamente, multe adoptate. Președintele poate să nu fie de acord cu numirea unui judecător sau procuror. În ce stat din lume serviciile secrete pot să-și impună oamenii loiali sau să respingă indezirabilii?
Tudorel Toader a supus unei largi dezbateri parlamentare toate legile Justiției. Oare Departamentul de Stat nu știa că CCR a declarat vreo 40 de articole din Codul Penal drept neconstituționale? To urge or not to urge?
Legile propuse de coaliția de guvernare așteaptă să fie analizate și de către Comisia de la Veneția. Nu înțeleg deranjul. Românii acceptă smeriți să trimită soldați pe fronturile de luptă, să dea miliarde de dolari pentru rachetele americane, n-au autostrăzi, n-au destule spitale, dar achiziționează echipamente militare de cele mai înalte standarde.
Sigur că independența și apărarea față de amenințarea Turciei sau a Moscovei costă. Dar de ce trebuie să fie umiliți reprezentanții aleși ai unui popor, cel mai filoamerican din Europa de Est? Pentru că li se permite.
Niciun român n-a sesizat necuviința lui Donald Trump din timpul conferinței comune cu președintele Klaus Iohannis, când, timp de peste douăzeci de minute, a vorbit despre succesul vânzărilor de rachete, în valoare de peste 100 miliarde dolari, Republicii Arabe Unite și de-abia la urmă l-a elogiat pe șeful statului român.
Oare dacă nu aloca Guvernul 2% din PIB pentru înarmare, mai poza președintele pe esplanada de la Casa Albă? Mai venea Rex Tillerson să dea cu bocancul în podea, asemenea lui Vîșinski? Legile americane prevăd achiziții transparente de echipamente. Noi am mers pe un singur producător. De ce e așa de supărat Unchiul Sam? Pentru că, vorba lui Toader, i se permite.
Donald Trump n-a dat încă de pământ cu sistemul. Se vede clar. Transpare din textul Departamentului de Stat. Establishment-ului îi convine să conducă o țară prin societatea în civil, prin mercenarii din administrație, cu tot sprijinul dezinteresat al producătorilor de sunet și lumină din Piața Victoriei.
Mulți spun că America ne dorește vasali. Nicidecum. Ca unul care am studiat în SUA și am scris sute de comentarii în așteptarea americanilor, pot confirma că elitele de peste Ocean respectă bărbații de stat care știu să negocieze. Win & win nu e numai un agrement fortifiant pentru business, ci și un tonus și o reverență față de partener.
Visez la un lider român care să ridice vocea în Congresul american, să-i facă să se rușineze pe deputații din Capitoliu și pe senatorii celor două mari partide că timp de jumătate de secol n-au auzit urletele de disperare ale poporului român, cotropit și umilit sub cizma roșie, după Yalta. Niciun oficial de rang înalt nu a mai răspuns zecilor de scrisori în apărarea poporului român trimise de Majestatea Sa Regele Mihai, în ultimele decenii ale totalitarismului.
Dar când pleci cu capul plecat, când accepți tot ce ți se impune, prin ordine sau mișcări de tip occupy, îți meriți soarta
Totuși, remarcabil este finalul textului trimis de cei doi președinți ai Senatului și Camerei Deputaților, cu pană muiată în acid, fără a fi vitriolant, prin care punctează precum un uper-cut. „Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa.
Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate.
Este de asemenea de neimaginat, în SUA, ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând, este greu de crezut că, în SUA, un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii.“
Încă nu suntem pierduți. Putem ieși din vasalitatea liber impusă. Dar trebuie o resetare fundamentală a statului român, o Românie eliberată de presiunea cătușelor sistemului. Oricum, așa nu se mai poate!
P.S.: Sigur voi fi stigmatizat de către junta anonimă și dat de voie la
(u)rși.
