În ultimii zece ani a devenit evident faptul că, la nivel mondial, democrațiile se află sub presiune multiplă – lipsă de încredere în instituții și în reprezentanții acestora, scăderea participării la vot sau la activitățile politice în general, creșterea valului de anti-liberalism și noul discurs populist de stânga. România nu este nici ea o excepție.
Acest lucru poate însemna atât faptul că trebuie găsită o alternativă la democrație – gest extrem, cu consecințe greu de gestionat sau de cuantificat – sau faptul că democrația însăși trebuie să se reinventeze, să se actualizeze și înnoiască, în așa fel încât să reflecte schimbările de prioritate ale societății.
Acum un an, în 2017, Universitatea berlineză Hertie lansa al cincilea „Raport anual de Guvernanță“, o analiză comprehensivă a modului în care funcționează statele democratice ale lumii în prezent și a tendințelor cărora trebuie să le facă față democrațiile.
„Raportul anual de Guvernanță“ din 2017 începe prin a inventaria provocările democrației actuale, care se subsumează celor amintite mai sus, dar face și pasul următor, trecând în revistă și posibilele soluții de remediere a stării de fapt. Și ne spune că există vești bune în acest sens.
Prima veste bună ar fi aceea că, deși presiunile de tot felul încearcă mai toate democrațiile din lume, asta nu înseamnă că disoluția sistemică este în vreun fel iminentă. Sau că falimentul instituțional așteaptă fatidic de după colțul metaforic al istoriei. Nu înseamnă decât faptul că soluțiile de recalibrare și inovare trebuie identificate, agreate și implementate cât mai curând.
Care ar fi obiectivele procesului de inovare democratică? În primul rând, stimularea implicării active cetățenești în procesul democratic. Cu atât mai necesară acolo unde populația este nemulțumită sau de-a dreptul dezamăgită și a ajuns la faza în care „penalizează“ prin prezență scăzută la vot, dezinteres față de activitatea partinică sau intrarea într-un partid, lipsa dorinței de a candida la funcții publice.
Al doilea aspect semnalat de studiul germanilor de la Universitatea Hertie este necesitatea creșterii impactului vocii cetățenești între două cicluri electorale, cu deschiderea concretă a unor noi posibilități de dialog pentru aceștia și accesul la o mai mare porțiune a procesului decizional în sine.
Pe al treilea loc, dar nu mai puțin important, apare obiectivul legitimizării transparente și corecte a candidaților, dar și a celor aflați deja în funcție. Fenomenul corupției este o amenințare reală și majoră la adresa formulei democratice, pentru că o contrazice în valorile fundamentale. Pachetele de legi anticorupție nu mai pot fi amânate, pentru că de ele depinde încrederea electoratului de oriunde în lume.
Nu în ultimul rând, susținerea acordată instituțiilor în asigurarea guvernării pe baza legii trebuie să apară cât mai curând, pentru că instituțiile sunt garantul echilibrului între Securitate și Libertate, pe de o parte, și al echilibrului între majoritate și minoritate, pe de altă parte.
Dacă cele de mai sus sunt principalele patru tipuri de obiective ale înnoirii democratice, hai să vedem cum anume ar putea acestea să fie atinse.
În mod evident, inițiativele guvernamentale (legi) care să păstreze principiile de bază ale democrației, dar să le adapteze noilor priorități ale lumii moderne se află în fruntea procesului de schimbare. De la capătul celălalt al spectrului, implicarea cetățenească activă și consecventă în procesul decizional ar ajuta mult la detensionarea suspiciunilor existente între „taberele“ perceptuale existente. Reforma legilor electorale ar putea, la rândul ei, contribui la simplificarea procesului de votare în sine, cu beneficiul unei prezențe crescute la vot și o încredere mai mare în rezultatele acestuia – numărătoarea voturilor în sine. În final, autoritățile administrative centrale și locale ar putea reforma propriul mod de funcționare, în așa fel încât să permită accesul mai rapid al populației la documente, la procesul de adoptare a acestora, la procesul de schimbare a acestora. Și aici, în mod evident, este vorba tot despre încrederea construită pe transparență, rapiditate și relevanță.
Ca o concluzie, niciuna dintre posibilele direcții de inovare de mai sus nu este răspunsul la problematica democratică curentă. Nici măcar utilizarea in corpore a direcțiilor respective nu este o garanție. Singurul lucru valid este acela că orice democrație trebuie privită ca un organism viu, în evoluție, în schimbare, și că trebuie să reflecte cerințele mutabile ale constituenților săi. Și că noi, constituenții, suntem datori să o facem să funcționeze.
