Proiectul prevede că noul termen de depunere a Declarației 600 este 1 martie, în loc de 31 ianuarie 2018, cum era regula stabilită de ANAF. „Articol unic – Termenul prevăzut la art. 148, alin. (3), şi art. 170, alin. (4), din Legea nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la 1 martie 2018“, se arată în document.
Până la finele acestei luni, persoanele fizice autorizate (PFA), dar și celelalte categorii de contribuabili care au obținut, în cursul anului trecut, venituri din activități independente mai mari de 1.900 de lei lunar sau 22.800 de lei anual erau obligate să depună formularul sau Declaraţia 600.
Absurdul acestei obligaţii a fost explicat de o serie de experţi în fiscalitate. Nu vom reveni listând argumentele lor. Ne vom mărgini la a afirma că, în opinia noastră, apariţia D600 e o expresie a disperării autorităţilor, pentru că nu mai au suficiente venituri la buget, care să le asigure că vor avea bani pentru a plăti pensiile şi salariile bugetarilor, mărite prin creşterile de anul trecut.
Încă din prima parte a anului 2017, o serie de analişti au declarat pentru „România liberă“ că, după ce dansul pe banii de la buget se va opri, coaliţia va realiza că nu ajung banii şi va începe să introducă alte şi alte taxe şi impozite, pentru a aduce la buget veniturile necesare plăţilor so-ciale angajate.
D600 este forma de expresie a unui simptom: criza bugetară. Începând din a doua jumătate a anului trecut, după ce petrecerea de bun-venit a luat sfârşit, mahmur, Executivul a început să umble prin casă, din cameră în cameră, căutând rezervele de bani existente, în fiecare sertar şi fiece ungher. Ele, rezervele, sunt acum tot mai mici.
Aşa se explică, probabil, dorinţa coaliţiei de a lichida Pilonul II de pensii private obligatorii. Miza este de vreo 7,5 miliarde de euro. Tot astfel se justifică, probabil, în realitate ultima descoperire a presei: închiderea multor şcoli. Nu mai sunt bani şi situaţia este galopantă.
Ce va urma?
De la formularul sau Declaraţia 600 până la Declaraţia 666 mai sunt câţiva paşi. Vreo 65. Precedentul ilustru este în calculele fabuloase făcute de dl Vosganian asupra pierderilor la buget din cauza nefiscalizării ouălor.
Declaraţia 603, bunăoară, s-ar putea referi la taxarea fiecărei inspiraţii a aerului autohton de către fiecare român. Inspiri oxigen şi dai afară bioxid de carbon? Plăteşti. Ai obligaţia să numeri zilnic, singur, de câte ori inspiri. Declaraţia 611 s-ar putea referi la taxarea mersului. Fiecare pas costă.
Declaraţia 623 s-ar putea axa pe taxarea vorbelor rostite de fiecare român. Un cuvânt, 25 de bani. Declaraţia 631 ar putea să cuantifice numărul de Gb de trafic de internet pe care îi face anual fiecare român. Declaraţia 637? Mănânci, deci plăteşti. 20 de bani îmbucătura. Şi aşa mai departe.
Declaraţia 664 va obliga fiecare român, de exemplu, să-şi vândă valuta deţinută în conturi bancare şi să dea o anumită cotă-parte statului, prin declaraţii de impunere, la Trezorerie. Evident, cine deţine valută la saltea şi nu o declară va fi considerat evazionist şi va risca sancţiunea penală sau puşcăria, după mărimea evaziunii.
„Cocoşeii“? Declaraţia 665. Aici există precedente binecunoscute. În anii ’50, cine punea la saltea bănuţii de aur şi alte valori în metale preţioase era condamnat ca duşman al poporului şi al orânduirii socialiste. Apoi va urma Declaraţia 666, a apocalipsei fiscale.
Toată lumea va şti atunci că în România statul a isprăvit paralele. Într-un ultim efort de a scoate bani, Fiscul va statua, prin Declaraţia 666, că fiec-are român are obligaţia patriotică să-şi vândă bunurile din casă, într-o anumită cotă-parte, pentru bunăstarea ţării, apoi să dea banii statului. Lege.
Când va fi aceasta? Nu ştim. Ceea ce este sigur e că va fi o situaţie tehnico-tactică interesantă. Pe pielea noastră.
