Cele mai valoroase, respectate și râvnite universități mondiale se clasifică anual, după o metodologie bine stabilită și pe baza unui regulament, agreate de ani de zile, în Top Shanghai.
Dacă până de curând, Universitatea Babeș Bolyai era în primele o mie de locuri, acum a dispărut.
În România (ne)educată e văicăreală cât casa. Vezi, Doamne, suferim de persecuție, nu?
Dar care sunt motivele?
Înainte de a analiza cauzele eșecului, ar trebui să parcurgem condițiile de aderare și de integrare în concernul mondial de valori universitare.
citește și: Salvați sufletul lui Don Marcel!
Conform Shanghai Ranking, o universitate care are în Pantheonul său un câștigător al Premiului Nobel sau medaliați Fields (premiu pentru cel mai performant cercetător în matematică), o cantitate semnificativă de lucrări indexate de Science Citation Index-Expanded (SCIE) și Social Science Citation Index (SSCI), poate aspira la o poziție de top. Dacă profesorii mai publică și în “Nature” sau „Science,” punctajul crește semnificativ. Se mai calculează indicii de citări și de performanță academică, per capita. Latinescul “quot capita tot sensus” – acel „o fi, o păți” academic nu ține loc de apreciere. Mai pe șleau, laureații se conduc după principiul consacrat “aquila non capit muscas,” nu ca la noi, unde profesorul ține loc și de dădacă sau de psihoterapeut.
Scorurile pentru fiecare indicator sunt ponderate, pentru a ajunge la un scor global final, validat, al unei instituții. Universității care obține cel mai mare punctaj i se atribuie un scor de 100, iar celorlalte li se conferă un procent față de prima clasată.
Care e cauza driftingului universitar românesc?
Parcurgerea indicatorilor Top Shangai e la îndemâna oricărui funcționar academic. Punctajele cele mai mari se obțin doar dacă există echipe care au repurtat victorii la Nobel sau au creat rețele specifice de cercetare.
Ne tot lăudăm cu performanțele copiilor noștri la olimpiadele internaționale, dar nu ne întrebăm care e cauza driftingului universitar.
În România, există un complex de factori ai eșecului Shanghai.
citește și: Ipoteza negocierilor secrete ruso-americane prinde contur. Ucraina rămâne carne de tun
Bacalaureatul nu mai e o sită, ci un vehicul de intrare în lumea bună. Profesorii sunt demotivați de un sistem extrem de rigid, favorabil carieriștilor și oamenilor de rețea.
Nu cred că mai are rost să spunem că serviciile secrete și-au făcut o rezervă de cadre, transformând Universitățile într-o serie lungă de UM-uri cu spoială academică.
De unde virtute, când închinările se fac sub drapel în fața celui lat în ceafă și cu dungi lăsate de chipie?
Adevărații dascăli nu mai sunt prin forurile de conducere.
Carieriștii sau liberschimbiștii au ambiții, dar n-au baza intelectualului de ținută academică.
Universități de tip UM sau despre muștele bâzâitoare care nu înțeapă
Ne bucurăm de prietenia și de aprecierea multor profesori, din diferite facultăți, fie din București, fie din provincie. Există o furie mocnită, mistuitoare psihic, față de impostorii ajunși în funcțiile de comandă. Din știința lor și din relațiile internaționale, o universitate nu e un regiment, niciun batalion, unde funcția bate gradul.
Cunoaștem mulți rectori. Pe mulți îi tachinăm cu întrebarea “ce ești la bază și ce ești la vârf?“ Știți ce zic?
Dacă educația ar fi cuprinsă în strategia de securitate a țării, aș înțelege nevoia unei structuri informative de control, dar nu de decizii.
Din alt punct de vedere, profesorii cu drag de carte și cu inițiativă academică – din ce în ce mai puțini – nu sunt motivați de conducerea institutelor. „Ce lucrezi atât? Unde vrei să ajungi? Vrei să-mi iei locul?” sunt întrebări des apărute, după știința noastră.
În „democratură,” profesorul a ajuns un paria
Un profesor care are roade nu devine arhetip, darmite model. De treizeci de ani, acțiunile de compromitere sau de imbecilizare a elitelor, prin terapii smart de rețea, dau rezultate non-științifice.
Suntem la coada clasamentului, fiindcă n-am știut să ne prețuim dascălii, să le ridicăm Panteoane, să-i consultăm în perioadele de derivă.
Profesorul nu mai este azi un univers aspirațional, ci un paria de care te folosești să treci strada.
Neobișnuit cu lozincile presei de cazarmă, ne asumăm ce zicem.
O țară care-și disprețuieștii profesorii e o țară debilă. O țară care-și reduce an de an bugetele de cercetare e o țară cu perspectivele amputate. O țară care-și neglijează istoria și o pune la index e o țară rătăcită, firavă, crepusculară.
Mulți își trimit odraslele la studii în Anglia, dar nu știu că-n primele zece din Top Shanghai, doar Cambridge-ul și Oxford-ul sunt prezente.
De ce să chinui tânărul cu Standford-ul?
Harvard-ul, Standoford-ul și Politehnica din Massachusetts sunt mai mereu în primele trei. Dar dacă-ți trimiți odrasla, sus în vârful muntelui, invită-l acasă și pune-l să facă o catedră de geografie a spiritului, nu-l lăsa doar cu eticheta și cu diplomele pe pereți! Știți ce zic?
Nici familiile de azi nu mai sunt burghezii sau boierii de altădată. “Vizirul” (Ion C. Brătianu) și-a trimis fiul, Ionel, la Paris, să învețe inginerie și să se întoarcă acasă pentru a construi o țară. Prin anii 1900, Vila Florica din Argeș înflorea. Inginerul Ionel avea să promită că așa va înflori și țara. Ionel Brătianu a rămas în istorie ca unul dintre cei mai patrioți politicieni români. Mulți nici nu cunosc diferența dintre Ion C. Brătianu și Ion I.C. Brătianu.
De fapt, eșecul nu este al unei universități sau alta. E un eșec de țară. De sistem. De conjuncție fatidică dintre idiotocrație, politică și interesele pecuniare ale liftelor de sistem.
Nu tinerii care aplică la marile universități occidentale sunt de vină, ci feudalii sistemului de învățământ liceal, care nu le deschid ochii și nu le fac un SWOT individual. Degeaba ai bani și babacii te țin la mari universități engleze, multe dintre cele mai remarcabile din lume, dacă tu parchezi Lexus-ul în fața Senatului? Nu e o figură de stil. E chiar o întâmplare. Băiețașul respectiv s-a întors acasă și nu știe să facă nimic. E fiul lui tata. Și basta.
VOCILE LUMII
Regele Ferdinand
„Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa,” a spus Regele Ferdinand, prezent în anul 1923, la întemeierea „Şcoalei Politehnice” din Timișoara. Ulterior, fraza a devenit deviza Politehnicii Timișoara, informează Ziua de vest.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
Editorialele mele și pe Telegram!
