Nicio exacerbare a spiritului anti-european, pe care mi l-ar impune drept stigmat o serie de trâmbiţe ale statului paralel, vândut sectei globaliste, care din păcate ocupă amvonul templului de la Bruxelles, nu-mi umflă pânzele corabiei scrisului.
Rămân europenist în limitele autodeterminării şi subsidiarităţii gândite de Charles de Gaules şi de Konrad Adenauer. Dezideratul “Europa patriilor” m-a convins că merită să susţin din tinereţe visul aderării la UE şi al integrării în NATO.
Faptul că astăzi Bruxelles-ul e virusat de agende străine spiritului înaintaşilor, celor care au fundamentat Comunitatea Europeană a Oţelului şi Cărbunelui, e o vinovăţie a santinelelor UE care au permis contaminarea, nu a tradiţionaliştilor care apără bastionul creştinătăţii de secole, fără a cere să fie puşi la masa regilor stăpâni nu numai pe oţel şi pe cărbune.
Asaltul de ieri al lui Frans Timmermans care cerea nici mai mult decât judecarea României, punerea ei la stâlpul infamiei, ca-n pieţele statuilor lui Rudolf din epoca medievală, cu sprijinul unor cozi de topor din ţară, e un semn că România profundă, a adepţilor creştinismului eparhial, al ecumenismului de redută istorică, a împăcării în dauna răzvrătirii, deranjează liftele corporatismului kaviar. România profundă nu se predă.
Referendumul înnebuneşte o lume paralelă, vagaboandă şi anticreştină. Promotorii Şcolii de la Frankfurt, reprezentaţi de lideri cu portofolii, vicariate şi ţări, nu pot înţelege că Europa profundă are temei de rezistenţă împotriva sectarismului, a dogmei şi a ideologiei neomarxiste.
Nu poate fi nimic mai deranjant pentru ipochimenii, pregătiţi de lumea umbrelor din peştera lui Platon, decât împotrivirea, rezistenţa şi chiar riposta prin platoşa tradiţiilor şi a vrerii milenare a neamurilor.
Europa pare astăzi la microscop ca un organism deviscerat. Disecat de inspectorii urii, de jandarmeriile cazon ale încolonării în paradigmele subculturilor inventate odată pe Muntele Adevărului din Elveţia: nudismul, veganismul, orientalismul, homosexualitatea, corpul bruxellez e lipsit de vlagă. Ideologia neomarxistă l-a văduvit de ancestralitate, de rădăcini şi de cuviinţa patrilor. Suntem într-un plin război. Normalii sunt stigmatizaţi, pentru a face din necuraţii idoli şi personaje de amvon, chipurile noile personaje ale normalităţii de ceară.
Niciodată Europa nu a fost atât de bulversată de ideologiile nefaste.
Cum, tu, Jean Claude Junker, să laşi catedralele în grija garguilor şi să pleci nevoie mare pentru a-l cinsti pe Marx? Se întoarce Adenauer în mormânt.
Referendumul pentru modificarea Constituţiei României nu este unul îndreptat împotriva cuiva. Niciodată ortodoxismul n-a dat asaltul împotriva inimii continentului sau a vreunei minorităţi. A făcut, dimpotrivă zid, cu cei sărmani, fără dinţi în gură, cu vorbitori de limbi neduse în marile cancelarii, trăitori pe tărâmurile estului şi-au pus cu toţii piepturile goale împotriva barbarilor pentru a apăra tihna catedralelor şi odihna burgurilor obosite de atâta linişte.
Noi esticii, în opinci şi cu sutane negre, nu am revendicat merite, nici măcar atunci când l-am izgonit pe necreştinul Bella Kun cu tot cu guvernul său promarxist de la Budapesta. Nici când l-am făcut pe Napoleon victorios în primul război lombard. Opinca nu s-a revendicat drept sacrilegiu. N-a avut figuri şi fiţe. Dinţii noştri lipsă nu au poveşti eroice. Răcarii bărăganelor au apărat Roma, doar un simplu basorelief la cucurigu nu absolvă vina tihnitului occident a nepăsării şi îndesturării.
Referendumul de săptămâna asta nu este îndreptat împotriva cuiva, ci un simplu exerciţiu de apărare a demnităţii naţionale, dacă ni se mai permite de porţelanata gură a lui Timmermans şi de încovoierile marxiste ale lui Juncker.
Ne apărăm nevoile, comunitatea şi neamul. Nu vrem să luăm nimănui drepturile. E doar o acţiune prin care ne conservăm ce ne-a mai rămas. Universul familiei româneşti, aşa cum a dat-o Dumnezeu.
Cred că am servit destul Europa, am spălat-o în zonele intime, i-am dat economia la pachet, ne-am mutat idealurile în palatele lor promise, dar e timpul să ne revenim la esenţă. O lume ancestrală, conservatoare, netulburată de agende false, de ideologii neomarxiste, în sensul ocupării noastre în timp şi în spaţiu pentru a nu avea răgaz să ne dezvoltăm prin noi înşine, are dreptul să se pronunţe. Fără patimă şi fără jigniri tefeliste.
Da-ul de la Referendum poate fi o palmă cu mănuşa de mătase arogantului de Timmermans care a hălăduit într-o lume a binelui, prosperităţii şi împlinirii, pentru că alţii la marginea lumii le-a păzit nepăsarea, indolenţa şi preacurvia.
Nu ne cereţi să facem din Monica Macovei o Sfântă! E prea vopsită şi îmbălsămată pentru a putea fi relicvă vie de încinăciune. Sigur că unii se bucură de banii ei, dar de trupul ei se va ocupa trecerea timpului, aşa cum s-a preocupat ea de sufletul României oamenilor desculţi.
