Un nou sondaj global de opinie aduce lecții importante pentru Europa, în special.
Când președintele SUA, Donald Trump, își fixează privirea asupra Groenlandei, Panama sau Canadei, la fel cum Vladimir Putin a privit Crimeea sau Xi Jinping privește Taiwanul, el este atât un simptom, cât și o cauză a unei noi dezordini mondiale. Trumpismul este doar o variantă a tranzacționalismului, care este leitmotivul acestei noi dezordini. Democrațiile liberale, în special cele din Europa, trebuie să se trezească și să simtă mirosul prafului de pușcă.
Rusia și China sunt acum mari puteri revizioniste, în timp ce puteri medii precum Turcia, Brazilia și Africa de Sud sunt fericite să joace de partea tuturor. Aceasta este, de asemenea, o lume a războaielor – în Ucraina, Orientul Mijlociu și Sudan. Cei mai mulți europeni continuă să trăiască aproape ca și cum ar fi în încheierea secolului al XX-lea, în timp de pace, în timp ce lumea din jurul nostru seamănă tot mai mult cu Europa sfârșitului secolului al XIX-lea, dominată de puteri mari și imperii puternic concurente. Scena geopolitică este acum planetară, iar majoritatea competitorilor sunt state non-occidentale. Statele Unite ale lui Trump sunt susceptibile să se comporte mai mult ca celelalte mari puteri tranzacționale decât ca Germania sau Suedia.
Aceste realități dure sunt ilustrate de un sondaj global de opinie realizat în 24 de țări, tocmai publicat de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR). Sondajul a fost realizat în colaborare cu proiectul nostru de cercetare „Europa într-o Lume în Schimbare” de la Universitatea Oxford și este al treilea pe care l-am realizat de la 24 februarie 2022, când invazia pe scară largă a lui Putin în Ucraina a pus capăt erei post-Zidului.
Iată doar câteva concluzii care v-ar putea face să scuipați cafeaua. Mulți oameni din lumea din afara Europei salută sosirea lui Trump, spunând că va fi bine pentru țarile lor, pentru pacea mondială și, în mod specific, pentru atingerea păcii în Ucraina și Orientul Mijlociu. Majorități din India și Arabia Saudită, și majorități sau pluralități – în funcție de întrebare – din China, Brazilia, Africa de Sud și Rusia cred aceste lucruri. De fapt, Europa și Coreea de Sud (care, la fel ca Europa, depind de SUA pentru securitatea lor) stau aproape singure în gradul lor de îngrijorare cu privire la impactul lui Trump.
Așa cum am descoperit deja în cele două sondaje anterioare, multe țări din lume continuă să considere Rusia lui Putin ca un partener internațional complet acceptabil, în ciuda faptului că aceasta duce un război neocolonial brutal împotriva Ucrainei. Majorități sau pluralități în toate aceste țări spun, de asemenea, că se așteaptă ca Rusia să aibă mai multă influență globală în următorul deceniu. Deci, despre ce „victorie strategică” prematură și mulțumită a liderilor occidentali în Ucraina vorbim? Nu așa arată lucrurile pentru restul lumii.
Cu siguranță, majoritatea consideră, de asemenea, că deja puternicele State Unite vor câștiga influență globală în următorul deceniu. Dar când am întrebat dacă oamenii cred că în următorii 20 de ani „China va fi cea mai puternică putere din lume – mai puternică decât Statele Unite”, majorități din aproape toate țările pe care le-am sondat au spus da, China va fi mai puternică decât SUA. Remarcabil, chiar și în Statele Unite, cei care au o opinie clară sunt împărțiți 50-50. Doar în Coreea de Sud și Ucraina există o întrăire covârșitoare că SUA va rămâne lider mondial. Desigur, aceasta este doar o instantaneu al răspunsurilor spontane, dar astfel de percepții sunt ele însele o dimensiune semnificativă a puterii.
Dacă aceasta este lumea, ce putem spune despre Occident? La sfârșitul anului 2022, sub impactul invaziei pe scară largă a lui Putin în Ucraina, sondajul nostru global a dezvăluit un Occident în mare parte unit, separat de restul lumii. Nu mai este cazul. Obiectiv vorbind, relația transatlantică rămâne o alianță mai permanentă, structurată și mai profundă decât orice s-a văzut până acum în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, la care s-au alăturat recent alte cinci țări) sau într-o presupusă Axă a Rusiei, Chinei, Iranului și Coreei de Nord. Ei nu au echivalentul NATO.
Subiectiv, lucrurile stau diferit. Unul dintre cele mai surprinzătoare rezultate ale sondajului din acest an este că, într-o medie a celor nouă state membre UE incluse în sondaj, inclusiv Germania, Franța, Spania, Italia și Polonia, doar 22% dintre europeni spun că consideră SUA un „aliat”. Alți 51% spun că văd SUA ca un „partener necesar”, dar ce fel de alianță este aceasta când mai puțin de un sfert dintre cei întrebați consideră cealaltă parte drept aliat? De fapt, semnificativ mai mulți chinezi spun că consideră Rusia un aliat (39%), iar rușii întorc complimentele pentru China (36%), decât europenii care au această viziune caldă despre SUA.
Săpând puțin mai adânc, descoperim că europenii sunt divizați în reacția lor față de Trump, și țările din sud-estul Europei incluse în sondajul nostru (Ungaria, Bulgaria, România) sunt mult mai pozitive în privința lui. Și priviți doar la primirea entuziastă oferită de politicienii europeni precum Giorgia Meloni din Italia, Viktor Orbán din Ungaria sau Nigel Farage din Marea Britanie. Sosirea lui Trump ar putea determina Europa să facă mai mult pentru propria apărare, dar nu vom vedea niciodată un front european unit simplu împotriva Trumpismului. Țările europene individuale vor încerca să negocieze propriile acorduri speciale cu SUA. De asemenea, acestea ar putea fi încurajate să devină chiar mai tranzacționale decât sunt deja în relațiile lor reciproce.
Europa divizată, Occident divizat, lume tranzacțională – deci ce este de făcut? Democrațiile liberale în general, și cele europene în special, ar trebui să învețe patru lecții. Întâi, să vadă lumea așa cum este, nu cum ne dorim să fie. A doua, să interzicem orice generalizare despre „Sudul Global” și să privim aceste țări așa cum se văd ele însele: mari și medii puteri individuale, cu propriile lor istorii, culturi și interese naționale distincte. (Așa cum subliniază recent specialistul în China, Oriana Skylar Mastro, mai multe studii de arie în universitatea și institutele noastre de cercetare vor ajuta cu asta.) Astfel, avem nevoie de o politică distinctă pentru India, Turcia, China, Africa de Sud și așa mai departe.
A treia, să uităm de un model binar, de tipul Războiului Rece, „ești cu noi sau împotriva noastră”. În ceea ce raportul nostru global ECFR-Oxford a numit o lume „à la carte”, aceste puteri sunt pe deplin pregătite să fie aproape de SUA într-un domeniu de politici, de China într-un altul (de exemplu, legături economice), de Rusia într-un al treilea (de exemplu, legături militare ale Indiei) și de Europa într-un mod diferit. Cu nasul strâmbat, ar trebui să fim pregătiți să facem ceva similar, colaborând cu China în probleme economice și de mediu, de exemplu, chiar dacă deplorăm situația drepturilor omului acolo. Este o provocare pentru societățile liberale bazate pe valori, multe dintre ele fiind membre ale unei Uniuni Europene bazate pe lege, și, cu siguranță, nu ar trebui să negăm valorile noastre liberale fundamentale în timp ce cocoșul Trumpian cântă de trei ori, dar aceasta este o lume dură.
În cele din urmă, într-o astfel de lume, norocul favorizează pe cei puternici. Pentru o Europă formată exclusiv din puteri mici și medii, singura modalitate de a genera o putere adecvată este prin acțiune colectivă coordonată – inclusiv o relație mai strânsă între Marea Britanie și Europa continentală. Unitatea este forță.
Pe scurt, democrațiile Europei trebuie să fie mai puțin tranzacționale între ele, dar, acționând împreună, mai tranzacționale cu marile și mijlociile puteri ale acestei lumi Trumpiane.
