Cui îi mai pasă de România

Statul român renunță în fața corporațiilor la un atribut al suveranității sale, acela de a legifera și a stabili în materia preve­derilor referitoare la impozitarea directă!

Zilele trecute am auzit în câteva rânduri la TV că ambasadorul SUA, Hans Klemm, în plin scandal al abuzurilor DNA și al revocării LCK, a avut discuții la Guvern și cu Liviu Dragnea “pe alte subiecte decât cele ale justiției”. Ciudat, mi-am zis… Dacă nu e politică… e vorba de bani. Întotdeauna! Apoi mi-am amintit că reprezentanți ai concernului OMV au avut o întrevedere cu președintele chiar la începutul anului acesta, prilej cu care Administrația Prezidențială ne informa că “directorul general al OMV a reliefat, totodată, nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ, care trebuie să susţină performanţele companiilor şi dezvoltarea unui mediu de afaceri stabil şi competitiv. În ceea ce priveşte parteneriatul dintre OMV-Petrom şi Exxon-Mobile pentru exploatarea perimetrului Neptun Deep, acesta continuă să repre­zinte un interes major, atât pentru statul român, cât şi pentru investitori”. Dar de ce atâta agitație?

Ce-i mai revine ­României?

Această desfășurare a evenimentelor, oarecum precipitată într-un domeniu atât de puțin volatil, m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva se află în discuție, chiar acum, fără să o știm, cât revine României din resursele ei de hidrocarburi și gaze offshore (în afara țărmului) din Marea Neagră. Sau chiar dacă îi va reveni ceva… Într-un fel, se află în discuție chiar soarta României și a poporului nostru pentru următoarele 5-6 decenii, fiind vorba indirect despre școlile, spitalele și autostrăzile care ar putea fi construite din banii proveniți din impozitarea extragerii resurselor noastre, ale tuturor, atâta vreme cât art. 136 din Constituție prevede că “bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.

Răspunsul, la Parlament

Am căutat… Și am găsit. Și asta căutând termenul “offshore” pe portalul Camerei Deputaților și al Senatului României.

Tema zbaterilor este propunerea legislativă L408/2017 – “Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către ti­tularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore”.

Iar ce am găsit după o scurtă documentare din surse publice, de pe internet, este uluitor. O să abordez mai întâi cronologic evenimentele:

La data de 16 august 2017 pe site-ul Guvernului (http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2016/09/Legea-offshore-varianta-draft-circuit-16-august-2017-cu-obs-MFP-art_23-CG.pdf) a apărut propunerea legislativă mai sus amintită, propunere care avea 25 de articole organizate în 5 capitole și o anexă. Proiectul de lege prevede o serie de reglementări cu privire la autorizările necesare pentru lucrările la sondele marine, autoritățile competente, diverse proceduri și o lungă serie de dispoziții derogatorii de la normele de drept comun în domeniul proprie­tății private, a mediu­lui și alte asemenea “nimicuri” pe care nimeni nu le bagă de obicei în seamă.

În data de 11 octombrie 2017, prim-ministrul Mihai Tudose adoptă o Hotărâre prin care trimite spre adoptare Parlamentului proiectul de lege amintit, pentru ca în 26 octombrie 2017 să fie înaintat Sena­tului României proiectul de lege amintit de către secretarul general al Guvernului – Roxana Cezarina Bănică (toate documentele le puteți cerceta la adresa https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L408&an_cls=2017).

Proiect de lege ­antinațional

Interesant este faptul că proiectul de lege care a ajuns în Parlament are un capitol în plus față de cel publicat pe site-ul Guvernului, capitol intitulat “Prevederi financiar-fiscale”. Și aici e “buba”…

Să luăm punctual cele mai spinoase probleme din această propunere legislativă:

La art. 18 se prevede mai întâi că “titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază, pe toată perioada derulării acestora, de nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferentă acestor cote și de reglementările fiscale existente de la data intrării în vigoare a pre­zentei legi”. Cu alte cuvinte, atâta vreme cât va exista un strop de petrol și/sau gaz în perimetrul pe care-l exploatează, corporațiile americane și austriece mai sus amintite (Exxon Mobil și OMV), dar și corporația rusească LukOil vor beneficia de nivelul de redevențe și impozite stabilite la nivelul anului 2018, știut fiind că la acest moment avem redevențe și impozite la niveluri infime față de toate țările producătoare de petrol și gaze din UE. 

Să luăm redevența la gaze, care în România în anul 2018 este stabilită la nivelul prețului la gaz din anul 2012, statul încasând o redevenţă de în medie 7% (între 3,5% şi 13,5 calculată la nivelul unui preț neactualizat de 6 ani, respectiv 45,71 lei/Mwh). Asta în condițiile în care, la data la care vorbim, producătorii vând gazul la “prețul pieței”, respectiv cu 89 de lei/Mwh! Or, prețul pieței fiind de două ori mai mare decât cel “de refe­rință”, rezultă că, la această dată, România atinge o redevență situată între 1,75% și 6,75% (în medie 3% din prețul gazelor extrase de la noi – redevență care va scădea procentual neîncetat în același timp cu mai mult decât probabila creștere a prețului gazelor în viitor pe piața liberă, în timp ce olandezii (cei care nu dau lecții și în acest domeniu din ambasadă, din păcate) iau aproximativ 40%… din extracție! Vreți să estimați prejudiciile statului Rromân? Trebuie să aveți în vedere că cele mai pesimiste estimări arată că doar în perimetrul “Neptun” ar putea fi 84 de miliarde de metri cubi de gaze… din această cantitate de gaze, dacă am fi fost olandezi, am fi primit aproximativ 40%, dar, cum suntem doar  români, ­atin­gem în medie 3%! E ­simplu, nu? 

Statul cedează totul corporațiilor

Cu alte cuvinte, Statul român renunță în fața corporațiilor la un atribut al suveranității sale, acela de a legifera și a stabili în materia prevederilor referitoare la impozitarea directă, știut fiind că la nivelul UE reglementările fiscale cu privire la impozitele directe sunt stabilite la nivelul fiecărui stat membru în funcție de necesitatea de resurse a acestora.

Mai mult, la același articol 18 se prevede și că, “începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile Ordonanței Guvernului 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale (…) nu se aplică titularilor de acorduri petroliere referitoare la petrol perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Această din urmă ordonanță de la care se cere a se face excepție este una dintre puținele măsuri ­legislative care este de natură a duce un avantaj statului român, ea prevăzând: “(1) Operatorii economici, inclusiv filialele acestora și/sau operatorii economici aparținând aceluiași grup de interes economic, care desfășoară efectiv atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul național, în marea teritorială, în zona contiguă și/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, sunt obligați la calcularea, declararea și plata impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementarii prețurilor din sectorul gazelor naturale, impozit stabilit în condițiile prezentei ordonanțe. (2) Impozitul prevăzut la alin. (1) este de 60% din veniturile suplimentare, așa cum acestea sunt determinate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță, din care se deduc redevențele aferente acestor venituri, precum și investițiile în segmentul upstream”. Cu alte cuvinte, corporațiilor care extrag zăcămintele românești de pe platoul continental al Mării Negre nu doar că nu li se vor putea modifica reglementările fiscale în viitor, dar și în prezent le sunt ­aplicabile exclusiv cele ­favorabile.

Și cum asta nu ar fi sufi­­­cient, la art. 19 găsim în propunerea legislativă următorul enunț: “În situația în care titularii acordurilor petroliere referitoare la perimetrele petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligați să plătească orice sume percepute de autoritățile publice în plus față de sumele care ar fi fost datorate în conformitate cu prezenta lege, aceștia vor fi îndreptățiți la un credit fiscal integral calculat anual pentru sumele suplimentare achitate; creditul fiscal va fi acordat în forma unui drept de restituire la nivelul cheltuielilor sau costurilor pe care titularul le are prin plata sumelor suplimentare prevăzute în prezentul alineat”!!! Mai pe înțelesul nostru, legea ce urmează a intra în vigoare în lipsa unei reacții publice virulente urmează să producă efecte retroactive, corporațiilor petroliere urmând să li se aplice aceste prevederi fiscale de la începutul activității lor, iar sumele deja plătite cu titlul de impozite devenind “creanțe fiscale cu drept de restituire, în sensul Legii 207/2015”, ceea ce înseamnă că în următorii ani aceste companii nu vor avea nimic de plătit statului român… ba chiar vor putea solicita să li se ramburseze sumele deja plătite cu titlul de impozite în baza unor legi ce erau și sunt în vigoare, dar vor fi devenit lipsite de vlagă în fața coloșilor petrolieri. 

Acum, dacă ținem neapă­rat, putem încerca să calculăm și câte impozite vom avea de “rambursat” corporațiilor dacă vom avea în vedere că producţia de gaze offshore a fost de 686.250 mii mc (12,64% din producția totală de gaze a României în acest moment) în primul semestru din 2017, iar producţia de ţiţei offshore a fost de 122.496 tone, în primele şase luni ale anului trecut…

Da… și bătuți, și cu banii luați!

Prezentul proiect de lege a fost adoptat de Senatul României la data de 12 februarie 2018. În această formă…

Va ajunge în curând pe ordinea de zi la Camera Deputaților, cameră decizională. În curând!

Cu o ultimă sforțare de naivitate stau și mă întreb: #corupțiaucide și atunci când beneficiarii sunt corporații și ambasade?