Drama politică a intervenției Rusiei în Kazahstan din 6 ianuarie 2022 nu poate fi exagerată. Dacă lăsam deoparte moartea tragică a 225 de persoane și arestarea a încă 5000, cea mai mare învinsă a fost mândria unui stat care a încercat să se distanțeze de hegemonia vecinului său rus încă de la crearea sa.
Kazahstanul este independent de Rusia din decembrie 1991, când Uniunea Sovietică se afla într-o stare de colaps.
De atunci, majoritatea kazahilor a coexistat într-un sfert și o treime din populația sa din nordul țării, care era de etnie rusa. Acești ruși trăiesc acolo de câteva generații, mulți fiind trimiși acolo de Stalin în politica sa de curățare etnică. Unii poate chiar și-ar fi dorit unitatea politică cu vecinii lor ruși (mai ales dacă s-au simțit asupriți de majoritatea kazahilor), dar foarte puțini și-ar fi putut imagina că ar fi posibil, sau cel puțin nu pentru o perioadă foarte lungă de timp.
Acum, acel moment poate să fi avansat. Liderii kazahi au încercat să limiteze minoritatea rusă prin multe măsuri, de exemplu la nivel cultural, cerând tuturor studenților să învețe kazaha ca limbă maternă. Ei au folosit noua capitală Nur-Sultan (numită după fostul președinte Nursultan Nazarbayev) din partea de nord a țării pentru a acționa ca un tampon și o afirmare a identității kazahe.
La nivel politic, președintele kazah Nazarbayev l-a tratat pe președintele rus Vladimir Putin ca pe un junior și se crede că Putin l-a privit cu respect. Nazarbayez, în vârstă de 81 de ani, era în fruntea lui Putin în rândurile Partidului Comunist la momentul în care țara și-a câștigat independența.
Toate acestea arată seriozitatea cererii, poate mai bine exprimată ca o cerere, a succesorului lui Nazarbayev, Kassym-Jomart Tokayev, care deține funcția din 20 martie 2019, de a ajuta forțele kazahe să înlăture o rebeliune populară.Unii au susținut că implicarea Rusiei în reprimarea a ceea ce pare a fi o revoltă populară împotriva creșterii costurilor energiei ar putea fi făcut parte dintr-o luptă pentru putere între Tokayev și Nazarbayev.
Acest lucru pare mai puțin probabil față de teama foarte reală de prăbușire a edificiului înființat de o clică conducătoare, care cuprinde atât familiile lui Tokayev, cât și familiile lui Nazarnayev. Ei crezuseră că pot reprima voința populară folosind serviciile de securitate, apelând la instanțe corupte și abuzând de independența forțelor de ordine.
Aceste demonstrații cu consecințele lor sângeroase au arătat cât de greșit au gândit.Ei știu acum că nu pot merge decât atât de departe în a-i ține pe oameni să se teamă de puterile-care-vor-fi. Sistemul corupt pe care l-au instituit le-a permis politicienilor să se îngrașe pe din fructurile mitei. Aceasta a devenit o provocare goală.
Acest lucru contrastează cu sistemul democratic în care oamenii cred că pot avea încredere în politicienii lor să asculte și să răspundă la plângerile și protestele lor. Aș susține că un astfel de sistem servește ca o supapă de siguranță pentru oamenii care sunt supărați: kazahul obișnuit este acum furios de creșterea costului vieții și nu are cum să-și exprime altfel furia decât prin violență.
Când economia nu mai este suficientă pentru a-și îngriji nevoile de bază, cum ar fi încălzirea caselor într-o iarnă rece sau hrănirea copiilor, oamenii vor arunca prudența în vânt și vor ieși în stradă, chiar dacă asta înseamnă să-și pună viața în pericol. În acest caz, ei au răspuns la o creștere de 100% a plafonului de preț impus prețului gazului petrolier lichefiat pe care oamenii le foloseau pentru a alimenta vehiculele prin revolte. Aceasta a fost doar punctul culminant al multor probleme economice, cum ar fi creșterea costului alimentelor.
Îndrăzneala extraordinară a protestatarilor a fost o declarație de opoziție față de represiunea care fusese impusă de fostul președinte și continuată de succesorul său. Speranțele unei transformări în sistemul politic cu schimbarea mult așteptată de lider în 2019 au fost spulberate.
Forțele liberale din țară au renunțat de mult la acceptarea de către Nazarbayev a unei acreditări democratice. Era un vechi oficial al Partidului Comunist care nu avea altă cale decât represiunea. El a preluat frâiele în Kazahstan pur și simplu pentru că conducea partidul local când Uniunea Sovietică s-a prăbușit și și-a menținut poziția în mod constant, trucând alegeri în cele trei decenii care au trecut. Numirea lui Tokayev nu a dus la nicio schimbare. Oamenii au găsit mai mult la fel, după cum sună în franceză „plus ca change, plus a la meme chose”.
Tokayev, un diplomat suav și de încredere, el pare să fi fost marioneta lui Nazarbayev. Nazarbayev s-a asigurat cu pricepere că controlează adevărata putere prin conducerea Comitetului de Securitate Națională. El a fost svengali din spatele tronului lui Tokayev.
Nazarayev nu putea risca să expună bogăția extraordinară construită de familia sa în ultimii treizeci de ani la orice formă de schimbare politică. Gardianul și protectorul averii sale este ginerele său, Timur Kulibayev, despre care se spune că are o avere netă de 3 miliarde de dolari, dar și că influențează la fiecare nivel al economiei kazahe. Membrii familiei ocupaseră funcții politice, precum și socrul său.
Kulibayev a fost protectorul de afaceri al moștenirii Nazarbayev: el poate fi găsit în diferite momente în Consiliul de administrație al JSC Kazahstan Holding Company for State Assets Management Samruk, în KazMunaiGas (compania masivă de energie), Kazatomprom (compania de stat de energie atomică) și în numeroase alte companii.
Soția sa Dinara, fiica lui Nazarbayev este puternică din punct de vedere social, Kulibayev este un bărbat cu multe legături internaționale, așa că este acceptat că, pe lângă faptul că are trei copii cu soția sa, are și doi copii cu socialistul Goga Ashkenazi care locuiește la Londra. De asemenea, a cumpărat (printr-un intermediar) fosta casă a Prințului Andrew, Sunninghill Park, pentru 19,7 milioane de dolari. Aceasta a fost estimată la 4 milioane de dolari peste prețul cerut. Kulibayev și alți oligarhi kazahi au proprietăți substanțiale în Londra, de exemplu o reședință de 100 de milioane de dolari în Bishop’s Avenue, așa-numitul Billionaires Row.
Revolta și represiunea din Kazahstan din această lună arată dificultatea de a gestiona tranziția unei societăți post-sovietice pline de corupție la o formă de capitalism care este supusă controalelor democratice. România se confruntă cu unele dintre aceleași traume (deși într-o măsură limitată).
Totuși, lecția kazahă este una pe care liderii României trebuie să o învețe. Atât în „stans”, cât și în fostele state sovietice ale Europei de Vest și de Sud, teama de Big Brother de peste graniță (și de a încerca să-și recapete hegemonia) nu este niciodată mai departe de suprafață.
