În cursa pentru preşedinţia partidului s-au înscris: Viorica Dăncilă, Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae. Premierul are un avantaj net, pe deoparte datorită funcţiei executive şi pe de altă parte că a venit cu un curent de primeneală ideologică şi de unitate a partidului.
Faţă de alte partide de pe eşichierul politicii româneşti, PSD ştie să strângă rândurile după un eşec şi să-şi recalibreze forţele.
Mulţi cârcotaşi susţin că Viorica Dăncilă a predat partidul sistemului. Noul Cod administrativ, în măsură să reducă pârghiile de forţă ale sistemului prin fel de fel de licitaţii cu câştigător prezumat, ieşirea furtunoasă a capului de sistem, Klaus Iohannis, e un argument că Viorica Dăncilă nu a capitulat.
Dacă există într-adevăr o schimbare radicală e de la discursul suveranist (doctrina naţionalistă se pare că e făcută praf) la cel europenist pur sânge.
Acum mai rămâne să urmărim cum trasează premierul linia ideologică a partidului. Ce fel de doctrină social-democrată ar avea, mai ales în condiţiile în care a anunţat deja că PSD se va adresa şi altor segmente sociale. Cui? Tinerilor, intelectualilor, corporatiştilor? Nu ştim decât că vrea să se reconcilieze cu diaspora, acolo unde a obţinut un amărât de 4% din voturile celor aproape 400.000, prezenţi la urne.
Din punct de vedere al marketingului politic, cea mai mare greşeală e să te adresezi tuturor. În practica politică americană, în spaţiul în care ai pierdut, dead-set-ul cum zic ei, nu ai ce căuta. Eforturile nu merită. Costurile sunt mari şi nu obţii nimic în plus. E ca şi cum republicanii s-ar duce în Bronx-ul new-yorkez să adune voturi de la populaţia de culoare. Nu merge.
Diaspora a fost folosită de către opoziţie şi sistemul din spatele noilor creaturi din Parlament pe post de berbece de spart porţile pesediste.
Prin arestarea lui Liviu Dragnea şi supunerea lui la o moarte ritualică curentul suveranist e mort pentru o perioadă lungă de timp. Diaspora nu are prezenţă mare la vot, dar trucul cu folosirea sa pe post de transmiţător de mesaje alarmante către pesedişti, ba că nu mai trimit bani acasă, ba că ciuma roşie face şi desface, a reuşit.
Mânuitorii emoţiilor au avut la scrutinul din mai 2019 acelaşi rezultat ca în 2014 când Klaus Iohannis a câştigat cu ajutorul celor plecaţi afară. A încerca să cârpeşti e o acţiune grea. Mai bine îţi cumperi o haină nouă.
Oricâte programe ar iniţia guvernarea PSD, oricât ajutor ar acorda celor care doresc să se întoarcă acasă, tot nu va reuşi să-i facă să voteze PSD. Păi şi de ce atât chin, atât zbucium?
PSD are două mari atuuri: electoratul fidel şi reţeaua de primari şi de preşedinţi de consilii judeţene.
Codul administrativ nu s-a promulgat prin OUG doar pentru aleşii locali ai PSD, cum ciudat s-a exprimat plimbăreţul pe pârtii, acesta a fost solicitat în primul rând de către primarii liberali. Parlamentarii PNL au şi votat Legea în Parlament, dar trucurile constituţionaliste, tertipurile prerogativelor prezidenţiale ar crea nevoia de OUG. Acest OUG e pentru toată lumea. Poate să stea Ceauşescu #rezist în linişte la Roşia Montană, că nu e nevoie de un nou protest.
Cheiţa sistemului care deşchide uşile societăţii indignaţilor e păstrată pentru Secţia specială de investigaţie a magistraţilor. Acolo e marele zbucium şi cogeamitea trepidaţia sistemului. Adina Florea le stă ca nuca-n gât. Noul ministru al Justiţiei, Ana Birchal, s-a eschivat îngrijorător de la reuniunea CSM care să o pună pe funcţie. Aici e punctul slab al guvernării. Dacă se amână numirea Adinei Florea e semn de protuberanţă şi ceaţă la bord.
Dacă PSD renunţă la Secţia de Investigaţii a Magistraţilor, atunci e clar că s-a predat. Dar până la noi şedinţe ale CSM ne păstrăm optimismul că nu va face greşeala de a închide minimum câştigat, un mecanism de control al abuzurilor sistemului prin procurorii cu tinichele. Aici avem oarecare emoţii pentru că nu prea ştim să citim pendulul din biroul ministrului Justiţiei.
Încolo, toate bune. PSD nu a pierdut electorat, cum încearcă unii să acrediteze ideea, ci a fost copleşit de afluenţa prea mare la urne a progresiştilor care au dat năvală. Încă nu ştim sigur dacă STS nu şi-a băgat codiţa în sistem. Poate se lămuresc şi aldiştii că fără acţiuni ferme sunt în afara istoriei.
În plus, înfricoşaţi de ameninţările venite din diaspora, bătrânii sau pensionarii au preferat să stea acasă. Ce e de neînţeles e cum funcţionarii n-au avut apetit de vot, în condiţiile în care guvernarea PSD-ALDE le-a dublat salariile.
Sigur că înţelegem, ca oameni de comunicare, de ce s-a înfrânt PSD. E pentru că adversarul a avut o campanie negativă cu resurse uriaşe, a lucrat ca la carte cu demonizarea adversarului, iar conducerea PSD crispată a ieşit mieluşel cu părţile pozitive ale guvernării. În campaniile electorale niciodată binele nu a ieşit victorios. Trişorii ascunşi în dovleci au izbutit de fiecare Halloween să joace piesa zăpăcirii de cap şi a scoaterii demonilor din cap.
PSD are o singură şansă de repliere. Să-şi motiveze activul de partid, să-şi activeze reţeaua electorală, să-şi securizeze voturile.
Cât timp va lăsa STS-ului privilegiul soft-ului, va avea rezultatul îndoit cu untdelemnul de pe degetele operatorilor de sistem.
A crea votul electronic e ca o trădare de ţară. Le-ai pune „băieţilor“ voturile pe tavă. Vechea numerotare băbească trebuie continuată. Evident şi numărătoarea paralelă, pentru că statul paralel are cheiţele de înşurubare a celor care nu vor să se predea.
