Mă întreb dacă în viitor va mai exista vreun povestitor de talia lui Constantin Negruzzi, care să dramatizeze prezentul politic, așa cum a reușit intelectualul pașoptist, în prima nuvelă istorică de la noi: “Alexandru Lăpușneanul.”
Iarna anului 2024 seamănă cu cea a celei din 1556, primul an de domnie, din cel de-al doilea mandat, dacă se poate spune așa, al domnitorului Alexandru Lăpușneanu. “Într-acelaș an, fu omor mare și iarnă grea. Décii, daca să așeză Alixandru vodă la domnie, nu grijiia de alta, numai de pace în toate părțile și așezarea țării. Iară cu doamna sa, Roxanda, au avut doi ficiori, pe Bogdan și pre Pătru,” scria Grigore Ureche, în Letopisețul Țării Moldovei.
O singură propoziție, transformată în cogeamitea nuvelă
De la propoziția “într-acelaș an, fu omor mare și iarnă grea,” Constantin Negruzzi (un stră-stră-stră bunic de-al mamei mele, Ileana Țugui, născută în satul Hermeziu, Lunca Prut) a creat una dintre cele mai memorabile nuvele istorice și un personaj de-o cruzimă inimaginabilă: Alexandru Lăpușneanul. În realitate nu era așa. În familie, i se spunea Costache.
citește și: Diplomația bambusului, între Budapesta și București
Dar cine nu știe expresiile “Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!”, „Capul lui Motoc vrem!” „Ai să dai samă, doamnă!,” “De mă voi scula, pre multi am să popesc!”?
Norocul istoricilor noștri că au existat cronicari de talia lui Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, toți din Țara Moldovei. În Țara Românească, în afară de Constantin Cantacuzino, n-a existat vreunul de marcă. Toți erau polemiști, zarzavagii și certăreți. Cronicile muntene diferă de cele moldovenești, fiind mai puțin documentate și mai puțin obiective. Caracterul polemic le dă, însă, valoare de întrebuințare literară. Nu se bazau pe adevărul frust, ca moldovenii. Scrierile lor au fost lucrări pline de ranchiună și de vervă pamfletară.
Nu degeaba, cel mai destoinic domnitor, Constantin Brâncoveanu, și-a adus un cronicar italian, în persoana lui Del Chiaro.
Mitul e mai puternic decât adevărul
Adevărul istoric: În prima domnie ((1552–1561), Alexandru Lăpușneanu a ajuns la putere cu ajutorul polonezilor. Drept răsplată, în ianuarie 1553, i-a trimis Regelui polonez șapte mii de oșteni, să se apere de tătari. Cu ajutorul turcilor a revenit pe tron în a doua domnie (1564–1568). Era dușmănit de Ferdinand, împăratul Germaniei, care-l voia jos de pe tron, fiindcă era vasal mai întâi polonezilor, apoi turcilor.
Narativul epic al lui Constantin Negruzzi: Domnitorul e de-o cruzime inimaginabilă. Ucide 47 de boieri. Inclusiv pe Moțoc, cel care l-a readus în a doua domnie. Soția sa, Ruxandra, este extrem de draconică. Lăpușneanul are vederi progresiste: “Voi mulgeti laptele țării, dar a venit vremea să mulg și eu pre voi!”
Pentru a se răzbuna pe boierii care l-au alungat de la putere, face din căpățânele lor retezate o piramidă, în timp ce ochii îi scânteie ca fulgerul. Prostimea exultă. Pentru prima oara in literatura română, Negruzzi creionează mulțimea, ca pe un personaj colectiv, extrem de încântat de relele ce li se fac boierilor. Exaltații îl omoară pe Moțoc, călcându-l în picioare.
Oare cine va scrie bibliografia narativă a personajului care promitea țepe în piețele publice? Care a ucis antreprenoriatul român cu anticorupția? A trimis mii de români la pușcării cu brațul înarmat al DNA?
Câți dintre ultimii domnitori au fost aduși cu sprijin străin și și-au bătut joc de domnie?
Doamna Ruxandra e tot acolo: în dregătorie
Oare cine poate fi doamna Ruxandra din politica de azi? Șefa de cabinet a premierului Marcel Ciolacu, duduia Otilia care nu găsea PNRR-ul? Dar noul Moțoc? Bogdan, ăla de la al doilea cabinet al țării, cu epoleții la vedere?
Dar cine e Mitropolitul Teofan, care l-a călugărit pe domnitor pe patul de suferință și a pregătit succesiunea la tron? Mai avem azi un Paisie (numele de monah dat lui Lăpușneanu, căzut în agonie), undeva ascuns prin Banat. Să fie starostele, mare profesor, venit din castelul său din Franța pentru a-l mai stoarce de bani pe vreun prezidențiabil?
Dar noul boier Spancioc, care pune otrava în băutura domnitorului? În cana primului bărbat al țării?
Știm că istoria e istorie, iar epicul, prin forța narativă, distruge orice creanță de adevăr. Ce ar fi fost Troia, orașul de la 32 de kilometri distanță de orașul Canakkale, dacă nu scria Homer “Iliada și Odissea?”
Del Chiaro nu e Bergodi, cum Miami Bici nu e Miami Beach
Toate personajele mari politice, când nu mai sunt în scaun, devin posedate de infidela întrebare: “ce va gândi posteritatea despre ei?” Dar niciunul dintre contemporani nu știe importanța unui Del Chiaro. Dacă îi întrebi cine a fost personajul, te înjură că-ți bați joc de ei.
Oare vreun politruc – chiar și ăla cu șase sași, în șapte saci, în șapte case – face diferența dintre domnitorul Alexandru Lăpușneanu și personajul Lăpușneanul? Sesizați articolul hotărât, conform Gramaticii Limbii Române? E o idee, pentru vreo întrebare incomodă, prin plictisitoarele studiouri de televiziune.
Ciolacu poate fi un articol hotărât. Iohannis, nu. Poate doar din ungurește, Iohannis-ur.
Dacă făceam parte dintr-o mare cultură, Alexandru Lăpușneanul era mai celebru în cruzimea sa, decât Dracula lui Bram Stoker, iar Constantin Negruzzi, un scriitor de faimă mondială.
VOCILE LUMII
Constantin Negruzzi
Alexandru Lăpușneanul
Firește, în timpul șederii sale la Hotin, Lăpușneanul se îmbolnăvește și căzând la pat, într-un moment de delir, cere să fie călugărit. Dorința îi este indeplinită și acesta primește numele de Paisie. Odată, revenit la realitate, Lăpușneanul, îi alungă pe cei care l-au călugărit. Acesta o alungă și pe Ruxandra, care, la sfatul lui Spancioc, pune otravă în băutura soțului sau care își găsește astfel sfârșitul.
