Partidul Popular European, de centru-dreapta, condus de Joseph Daul, revendică preşedinţia Comisiei Europene, pentru Manfred Weber, spitzenkandidat-ul formaţiunii, spitzenkandidat-ul fiind primul pe listă. Numai că Udo Bullmann, liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), a doua forţă din Parlamentul European, a respins pretenţiile PPE. „PPE nu mai are forţa de a conduce Comisia (…). Nu mai poate pretinde că este liderul natural al majorităţii din Parlamentul European“, a spus Bullmann.
Dacă PPE va obţine, conform estimărilor, 179 de mandate în noul Parlament European şi va rămâne cel mai mare grup politic, iar Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor din PE (S&D) cu 150 de mandate, cele 329 „de scaune“ (număr de parlamentari – n.r.) nu le ajung să facă majoritatea. Împreună adună 329 de mandate din 376 necesare.
Cu cine vor guverna Europa? E o întrebare pe care şi-o pun mulţi analişti.
Rezultatele erau predictibile.
PPE a pierdut peste 30 de parlamentari în favoarea naţionaliştilor, Marie Le Pen fiind marea câştigătoare a alegerilor din Franţa, iar S&D, mai mult de atât, datorită catastrofei socialiste din Italia, Germania şi Ungaria. Printre altele fie spus, PSD rămâne lider european, deţinând, ca procente, peste media socialistă europeană, fiind întrecut doar de Partidul Socialist Muncitoresc din Spania.
Marele strateg al suveraniştilor, Steve Bannon, anunţat cu surle şi trâmbiţe ca trimisul lui Donald Trump în Europa, nu a reuşit să producă acel declic în stare să schimbe paradigma funcţionărimii politice de la Bruxelles, obţinând cu toate partidele în jur de 10 procente. Despre partidul lui Nigel Farage nu se poate vorbi în aceiaşi termeni ai naţionalismului european. În Marea Britanie e altceva. Bannon a tras un mare fâs. De unde şi vorba: „Nu vii cu bani din SUA, mai bine stai acasă!“. Un guru internaţionalist nu există.
Frans Timmermans, cotat cu 4,5% în Olanda înainte de alegeri, a reuşit să termine cursa electorală pe primul loc, cu aproape 20%, semn că serviciile secrete nu dorm nici în Regatul Olandei.
Prevăzând scorul S&D, a iniţiat de două săptămâni dialogul cu extremiştii socialişti, dar aceştia au obţinut scoruri modeste. Nici cu aceştia împreună nu pot atinge pragul minim de 376 de voturi. În această situaţie, conform Acordului Merkel–Macron de la Aachen, Germania va conduce Europa cu cele două viteze tot împreună cu Franţa, chiar dacă Macron a suferit o înfrângere istorică în Hexagon.
Merkel, pentru a-şi impune pupilul Weber, cel cu chiria de 4.300 de euro pentru parterul vilei sale de la satul din Bavaria, decontat fără facturi de la PE, trebuie să cedeze din suveranitate.
Macron îşi doreşte Banca Centrală Europeană şi posturi în Executivul european. În siajul celei de-a treia forţe, născută de către neomarxişti, botezaţi progresişti, vine şi Alianţa USR–PLUS, cu o zestre de 9 parlamentari. Toţi împreună adună 107 mandate.
Cu cele 329 de locuri ale PPE şi S&D, au aproape 60%.
Din tot acest tablou reiese că Bruxelles-ul nu-şi va schimba modul de acţiune, ci dimpotrivă, va ceda din teritoriu în favoarea pretenţiilor protecţioniste ale lui Macron, în căutare de o nouă trambulină.
Pentru că, nu-i aşa, vorba lui Liviu Dragnea, nu o să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte pentru că a pierdut un tur de scrutin. Oricând, cu ajutorul noilor aliaţi, va putea trece peste puntea suspinelor şi a gălăgiei „vestelor galbene“.
Viktor Orban este câştigătorul cel mai detaşat al alegerilor din ţara sa. Numai că Ungaria nu are un număr prea mare de parlamentari. FIDESZ s-a autosuspendat din PPE, dar nu va mai pleca alături de suveranistul Salvini, cel care cu Liga Nordului a ras pretenţiile lunaticilor de la 5 Stele.
Conducerea Europei se va realiza, în premieră, de trei forţe aparent divergente ideologic. De ce zic aparent, pentru că în macro vor aplica politici coloniale împotriva Estului sălbatic al Europei, care nu s-a cuminţit şi nici nu a avut, în afară de România, apariţii misterioase.
Falia dintre Vest şi Est se va adânci, în condiţiile în care partidele reprezentative din Polonia, Cehia, Slovacia nu vor fi reprezentate în grupurile câştigătoare. FIDESZ-ul lui Viktor Orban va rămâne nuca tare în dinţii ascuţiţi ai celor care vor să mănânce mai multă Europă.
Din toate alegerile organizate duminică nu s-a putut trage o tuşă groasă a înnoirii. Tradiţiile s-au păstrat. În afară de spectacolul socialist de la Madrid, de înfrângerea Syrizei lui Tsipras, care a şi anunţat că va organiza alegeri anticipate, de scoaterea de către serviciile secrete (credem germane) a Partidului Libertăţii din Austria (FPO) de pe locurile prognozate, doar clasarea Alianţei USR–PLUS pe locul 3 poate fi ceva mai însemnat. Numai că ţările est-europene n-au trecut prin experimentul DNA–Kovesi.
PSD nu a pierdut alegerile din România. Doar o etapă din cursă. Dar pentru asta trebuie să joace mult mai inteligent politic şi să provoace mai dese fente adversarilor. Marele învins de-adevăratelea al alegerilor de la noi este partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. De ce a pierdut ALDE? Din trufie şi inexistenţa campaniei electorale. Pentru liberalii doritori de a rămâne în politică, umblatul prin ţară, însufleţirea reţelelor de partid, discuţiile cu talpa ţării, formulări simple, de tipul plăcuţei suedeze, sunt mai eficiente decât pluta pe spate săvârşită în mod patriarhal de echipa Weber & Nicolai, „orfelinele politice“ scoase la pensie înainte de vârstă de către electorat.
Europa celor două viteze rămâne drobul de sare de deasupra comportamentului pisicesc al politicienilor români, ageri la Poplaca şi tari în clanţă pe tembeliziuni, doar că la Bruxelles stau ciuci în faţa noilor stăpâni. Doar nu credeţi că spitzenkandidat-ul cu batistuţă al PNL se va bate pentru România, să fim serioşi.
Comportamentul şerpesc al filoeuropenilor e o chestie de genetică politică, nu o malformaţie de sistem. Conservatorii erau pe timpuri filogermani, liberalii – filofrancezi. Dar să nu credeţi că au lucrat pe inima goală. Poate doar Ion I.C. Brătianu, care a ştiut când, unde şi cum să aducă lumina, pe care tot el a stins-o nepregătindu-şi a doua şi a treia generaţie de urmaşi. Din păcate, nimic nu mai e ca pe timpuri. Politica Europei e năpădită de slujbaşi, nu de profeţi ai lumii noi.
Am mai pierdut cinci ani. Măcar să mai reducem decalajul dintre Est şi Vest.
