În afară de galeriile de fotbal, când joacă tricolorii, nimeni nu mai ține cu țara. Pentru mulți, a fi român e o rușine. Cazul antrenorului sârb Viktor Troicki, care la US Open aproape că s-a luat de gât cu un suporter, pentru că i-a jignit țara, poate fi contrastul perfect apatridului nostru.
Se pare că niciunde în zona balcanică, internaționalismul n-a prins atât de plenar, vorba marxistului, ca la români! Pe gustul noilor cuceritori, România a ajuns putere pivotală în regiune. „Doi mari vrăjmași are românul: mila pentru străini și ura pentru ai lui,” că bine zicea Grigore Vieru.
Cei care au mai citit cărți de istorie știu că inamicul, înainte de a ocupa o țară, îi compromite statalitatea și apoi pune norodul, prin trădătorii agitatori, să se revolte împotriva conducătorilor. “10 august” – poate fi un caz școală de imperialism democratic, nu? „Jandarmii le-au schimbat femeilor ADN-urile.” Mai țineți minte?
citește și: Cauzele exploziei de la Crevedia / Când salvatorul trebuie salvat
Progresismul impune ideea că a fi naționalist e o atitudine demnă de dispreț. Internaționalismul devine o stare, o condiție de parvenire în Minunata lume nouă. A-ți vinde țințirimul vreunui real estate e o chestie de bravură, de dezvoltare personală și de integrare în absolut.
Nu de puține ori, am auzit români din diaspora care spun că nu vorbesc românește pe stradă, fiindcă europenii ne consideră pe toți țigani.
De la Kadare, la Novak Djokovic. Înapoi, e podul rupt
Ne plac insulele grecești. Ne dăm în vânt după plajele abrupte croate. Mai nou, ne facem vacanțele în Albania, dar fără să fi citit vreodată vreo carte de Ismail Kadare sau să fi simțit fibra lor naționalistă.
Cât știm despre Kanun sau despre cum ostașii români ai lui Iancu de Hunedoara l-au ajutat pe eroul Skanderbeg să obțină independența față de otomani? Aproape nimic. Dar azi ne facem selfie-uri cu hologramele avioanelor ce vor veni.
La parade, nu se mai poartă tricolorul pe gât, ci steaguri curcubeu, cărora li se opun ostentativ cruci mari de lemn, din cele parcă împrumutate din bisericile catolice. Fără să vrea, tradiționaliștii de bravadă le întăresc, prin contrast, mesajul integraționist mondial.
Știm din fizică, polii negativi și cei pozitivi se atrag și se susțin.
Am scris de multe ori despre diferența dintre patriotism și naționalism. Dacă patriotismul vine de la dreptul pământean al apartenenței la același teritoriu, naționalismul – de la mișcările revoluționare din secolul XIX, care au prefigurat drepturile comunităților vorbitoare ale aceleiași limbi să se constituie într-o entitate bine definită.
Mulți judecă azi prin lozinci, fără a înțelege substraturile mișcărilor tectonice ale societății.
Internaționalismul a apărut ca o replică tectonică la naționalism
Alma mater sau alma parens, așa defineau latinii locul în care au crescut, trăit și desăvârșit ca oameni. Mamă hrănitoare, echivalentul patriei. Internaționalismul a apărut, tot în același secol, ca o replică tectonică. De fapt, o formă smart a neocolonialismului democratic. Noii sclavi sunt azi transgenderi. Iobagii-s emancipați în cărători de mobile prin străinătate și nevestele lor în „înalte” poziții de badante. Răzeșii lui Cuza servesc marile cancelarii ale lumii. Acasă, în schimb, clăcașii au ajuns guvernatori. Noi haiduci, cu simbrie europenistă.
Doar părinții fondatori ai națiunilor dominante ale lumii au statui pe la noi, marii patrioți români sunt coborâți, rând pe rând, de pe soclu, fiindcă elitele internaționaliste le-au făcut procese de conștiință, în acord cu voința forței dominante. Mai un pic, și noile generații vor arde cărțile și vor scoate voievozii din biserici.
“Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta,” a conchis cel mai bine esența Corneliu Coposu.
Naționalismul nu se opune patriotismului și nici invers. E ca o mâncare de la bunica, o fleică de carne și multe legume de la ea din grădină, un blid de sănătate.
Decanii tip „train your dragon” sunt internaționaliști, nu pot fi „totalitariști” ca Nae Ionescu
După deschiderea laboratorului anticorupției, românii au fost supuși terapiei de șoc, inspirată parcă din “Obsolescența omului,” carte fundamentală de descompunere a ființei în epoca post-industrială.
Pentru cei care n-au citit “Obsolescența omului,” carte a a filosofului german Gunther Anders, primul gânditor care a prefigurat, încă de la mijlocul secolului trecut, atacul concertat asupra ființei și distrugerea matrixului social, în epoca post-industrializării. Sigur că, azi, vreun nou Nae Ionescu n-ar mai face conferințe cu aule pline, ci dimpotrivă, ar fi stigmatizat și aruncat la canalul dejecțiilor progresiste. Utați-vă cine e azi decan la Facultatea de Litere și vă lămuriți de ce patrioții n-au nicio șansă! E decăniță, stimabila. Singura ei lucrare de referință e “viziunea asupra morții în cultura noastră veche.” O exponată a mișcării globale “Train your Dragon” n-are nicio filiație cu marele Nae Ionescu.
De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
Nu vom vedea români, prin marile aglomerări urbane ale lumii, care să sară în apărarea patriei lor!
Mentorul meu, Octavian Paler, avea o vorbă: “avem o singură patrie, restul sunt țări.”
Noul imperialism le-a dezvoltat românilor apetitul pentru călătorii externe, hula față de tot ce e românesc. Sunt în stare să colinde continente, fără a vrea să știe miraculoasa geografie a firii românești!
VOCILE LUMII
Viktor Troicki, antrenor de tenis sârb
„Antrenorul Viktor Troicki, al noii speranțe a sârbilor, Hamad Medjedovic, susținută de Novak Djokovic, locul 114 mondial, a avut o dispută cu un fan al adversarului la US Open, care i-a zis că “Aici e New York, nu e nenorocita de Serbia!” Doar intervenția promptă a ofițerilor de securitate au oprit altercația fizică,” scrie Gazeta sporturilor.
