La fotbal, în zilele noastre, nici când joacă Barcelona cu Academica Clinceni nu mai poți fi sigur de victoria favoriților. Dar știm dinainte că Iohannis, cu sloganul lui nesimțit, cu tot, e ca și reales președinte. Pentru că, de fapt, nu e nicio competiție. Se confruntă un dizabil cu nimeni. Și, concurând singur, dizabilul e normal să fie reales. De băieți.
Iohannis e dizabil pentru că, după ce n-a făcut nimic, cinci ani, ca președinte, a reușit să nu existe nici în tocmai încheiata campanie electorală. Și-atunci, cum? De ce-l acceptăm, fără să crâcnim, drept câștigător al unei competiții care, de fapt, nu are loc? Simplu. Pentru că băieții ne-au pus să ne uităm și să ne gândim la alte lucruri, mult mai înfiorătoare decât Iohannis, 10 ani, președinte: torturarea și răpirea Sorinei, de la Baia de Aramă, arderea în butoi a fetelor de la Caracal.
Apoi, discuțiile interminabile despre căderea guvernului Dăncilă și înșeuarea guvernului Orban.
Aceste subiecte au durat exact atât cât era necesar. Cât să fofileze băieții dizabilul nu afară din Palatul Cotroceni, în sudălmile mulțimii scârbite de cel mai degeaba președinte de după 1989, ci către un nou mandat, pe alți 5 ani.
Iohannis are cel mai nesimțit slogan posibil, ăla cu România normală, în condițiile în care, cinci ani, ca președinte, n-a pus niciun gram de beton la temelia ei. Ce e normal într-o țară în care președintele validează o analfabetă în funcția de premier, după care jubilează când capul Mafiei PSD, Dragnea, e întemnițat pentru cea mai blândă dintre infracțiunile comise de el vreodată? Totul ca să rămână dizabilul singur, cu dăncila, și să pară el voinic, și om de stat.
Iohannis concurează cu nimeni pentru că Barna, care a furat în formă continuată, de la persoane cu dizabilități, e fericit că n-a fost arestat înainte de turul I. De aceiași băieți. Care întâi l-au ambalat ca pe un nufăr răsărit din mătasea broaștei, ca ”șeful la a treia cale”, care ne scapă și de PSD și de blaturile PNL-ului cu PSD-ul, pentru ca, în această campanie, să ni-l prezinte ca ceea ce este, de fapt: un impostor, șeful partidului ”să trăiți”. Un ins respingător, care, prin faptele lui recente, candidează cu șanse reale la pușcărie.
Iohannis concurează cu nimeni pentru că n-am văzut măcar un actor dând măcar un vag mesaj de susținere a actorului Mircea Diaconu, care se chinuie să-ncapă într-un rol cu care n-are nicio legătură: acela de om de stat.
Iohannis concurează cu nimeni pentru că electoratul deștept, țintit și măgulit de Paleologu, n-are cum să uite c-a fost nul ca ministru al Culturii, și că nu poate fi altfel, ca președinte.
Aceste lucruri conturează un tablou îngrijorător: un președinte care n-a fost nicio zi președinte, în ultimii cinci ani, va mai fi încă cinci ani la fel de președinte.
Cine suplinește, însă, dizabilul? Cine face treaba organului lipsă? Simplu: cei care-l realeg. Băieții. Pentru cine conduc băieții? Ca și până acum: pentru ei.
Căci în spatele unui președinte dizabil se află, cu siguranță, un sistem cât se poate de abil.
Paranteză: v-amintiți când ați citit ultima știre negativă despre Hellvig? Nici eu. În mandatul lui de director, SRI-ul a rămas întâi fără mare parte din atribuții, după care s-a trecut la desființarea totală a serviciului, sub masca regionalizării. Varianta oficială: cică se eficientizează. Ei se mută pe Lună ca să culeagă informații despre Marte, și să prevină de la distanță tot felul de nenorociri. Atât de tare se eficientizează. Dar bugetele cresc. Pentru că … dizabilul, pentru că … sistemul.
Da, duminică seara sunt șanse ca Iosif Sava, cu ”Serata Muzicală”, în reluare pe TVR 2, să facă audiență mai mare decât exit-poll-urile. Dar există, totuși, două mize, pentru care merită să ne batem, în aceste alegeri.
Prima: să salvăm în bugetul și așa praf al țărișoarei zecile de milioane de euro pe care ar trebui să le cheltuim pentru turul II. Cum? Votând dizabilul, care, v-am explicat, iese oricum președinte, și dacă are loc sfârșitul lumii, între timp, și nu se duce nimeni la vot. Ar fi o mare șmecherie, să salvăm banii ăia, și nu e greu deloc. Ca bonus, mare parte dintre vip-urile din presă n-ar fi nevoite să rămână încă două săptămâni mai înlemnite în ”să trăiți” ca pe timpul lui Coldea. Și asta ar fi o șmecherie, pentru că, oricum, non-combatul lor din aceste luni, în care s-au făcut că nu văd că dizabilul e dizabil și-n precampanie, și-n campanie, nu va fi uitat ușor.
A doua: să reușim, împreună, cel mai mic scor din istorie pentru PSD. În acest fel, am furniza un prim motiv de laudă, pentru cei care ne vor studia peste 100 de ani. Bă, absenții ăia, care-au avut-o pe Dăncilă premier, au reușit, totuși, ceva: au făcut PSD-ul de râs, o dată, de alegeri.
