În anul 2015, 67 dintre cele 320 de orașe ale României mai aveau sisteme de termoficare centralizate. Ideea că sistemele acestea centralizate sunt eficiente este doar o teorie, ca şi aceea a comunismului, în care toţi ar fi trebuit să fim egali.
Prețul căldurii pentru populație a fost întotdeauna subvenționat. Primăriile au asigurat o subvenţie de până la 50% din preţul gigacaloriei. Şi totuşi, încălzirea din termoficarea centralizată e mai scumpă decât cea cu centrală proprie.
Evident, centrala pe gaz are altă problemă: emite CO2 în atmosferă, intrând în conflict cu dezideratul decarbonizării, care e mai aproape de concretizare decât credem noi. Ca să nu mai vorbim că scumpirea gazului modifică preţul în defavoarea centralei pe gaz. Vom reveni la această chestiune.
253 de oraşe din România nu beneficiau în 2015 de un sistem centralizat de încălzire – arată o analiză Ariston Thermo, menţionată de Agerpres. Din cele 67 de localități cu încălzire centralizată, București, Timișoara și Cluj (singurele cu peste 300.000 de locuitori cu termoficare de acest tip) aveau 660.000 de abonați la
CET-uri, adică 50% dintre cei 1,326 milioane de abonați la nivel național. Din 41 de județe, în ultimii cinci ani, 8 renunțaseră la încălzirea centralizată (Alba, Bistrița, Brăila, Dâmbovița, Ialomița, Maramureș, Sălaj și Satu Mare).
Orașele cu peste 200.000 de locuitori cu sistem centralizat de încălzire erau Constanța, Craiova, Ploiești, Galați, Iași și Brașov, cu peste 315.000 de abonați la CET-uri. Dintre oraşele cu peste 150.000 de locuitori, doar trei – Pitești, Oradea și Arad – mai aveau termoficare centralizată, care deservea puțin peste 120.000 de abonați.
În iunie 2015, costul mediu al gigacaloriei facturate la populație era de 226 de lei, conform Energynomics. În ianuarie acest an, conform Profit.ro, Guvernul intenţiona să investească 3 miliarde euro în termoficarea centralizată, ca să o salveze de la faliment.
Ce a urmat? Falimentul Radet, în Bucureşti. Care are datorii imense la Elcen. Bani pe care Electrocentrale Bucureşti nu îi va mai vedea niciodată, cum mi-a declarat de mai multe ori Gheorghe Piperea, administratorul insolvenţei Radet.
Se pune întrebarea cum se va rezolva, până la urmă, problema nodului datoriilor Radet–Elcen–Engie. Intenţionat nu am insistat pe preţul din această iarnă al gigacaloriei în Bucureşti (153 de lei), pentru că e irelevant.
Conform Economica.net, 1,147 milioane de apartamente mai erau pe termoficare centralizată la finele anului trecut, potrivit ANRE, dintre care cam jumătate (561.000) în Bucureşti.
La nivel naţional, 25.300 de apartamente au fost debranşate, iar alte 1.000 s-au branşat. În Bucureşti s-au debranşat 644 apartamente şi s-au branşat 50 în ultimele şase luni ale anului trecut. Ritmul debranşărilor a fost mult mai accentuat decât în primul semestru al anului, când se debranşaseră circa 17.000 de apartamente.
Din actuala situaţie poate rezulta orice preţ. Să luăm în calcul şi că din anul 2021, cu înlăturarea subvenţiei la căldură, preţul gigacaloriei ar putea exploda la peste 500 de lei.
O ştergere a acestor datorii din termoficarea bucureşteană, ori o înlocuire a falimentarei Radet cu o societate nouă, Termoenergetica, menită să facă acelaşi lucru, care să producă aceleaşi datorii, nu rezolvă problema sarcinii bugetare provocate de aceste unităţi economice perdante.
Revenind, soluţia alternativă la centralele individuale, de bloc, de cvartal, poluante, pe gaz, ar fi centralele proprii, individuale, de bloc sau de cvartal, pe bază de pelete organice, care emit prin ardere extrem de puţin CO2 şi sunt uşor de produs din deşeurile menajere.
Exact acelea ce infectează ecologic mari oraşe. Am scris recent despre cazul gropii de gunoi Pata Rât, de lângă frumosul Cluj. Trebuie însă rezolvată o dublă problemă.
Decuplarea gropilor de gunoi de mafia gunoaielor, înainte de începerea transformării peletelor organice într-o afacere, e prima parte a problemei. A doua este realizarea unui calcul de principiu: cât ridică preţul gigacaloriei la consumatorul final faptul că peletele organice trebuie produse după trierea materiei organice umede de cea uscată, în prezent amestecate între ele şi, deopotrivă, cu restul deşeurilor?
Dacă autorităţile răspund la aceste întrebări, în viitor, Legislativul ar trebui să rezolve şi problema administrării descentralizate a termoficării. În prezent, administratorii de bloc sunt mama şi tatăl imobilului, mici despoţi care împărăţesc, datorită statutului lor dublu: de administrator-
salariat şi de proprietar.
Soluţia alternativă este cea a unei versiuni upgraded a acelui „concierge“ din administraţia tipic franceză. Un „concierge“, adică un administrator, e salariatul blocului, locuieşte cu chirie la parterul imobilului şi este simultan paznic, portar, se ocupă de afacerile blocului, ţine evidenţa plăţilor fiecărui locatar/chiriaş/proprietar şi răspunde pentru toate acestea în faţa comitetului de bloc.
Evident, toate acestea sunt opiniile mele personale asupra unor deziderate ideale. În viaţa reală, lucrurile vor fi mult mai complexe. Sistemul de termoficare centralizată mai are viaţă lungă, din păcate.
Pentru a înţelege de ce, ar trebui să analizăm puţin cât costă retehnologizarea unui CET şi care sunt costurile colaterale generatoare de corupţie, ce reprezintă motorul supravieţuirii sale.
Valurile succesive de administraţii locale şi guvernamentale mai reformatoare sau mai conservatoare vor continua. Cele mai reformatoare vor dereglementa părţi din sistemul centralizat, cele mai conservatoare vor ţine această evoluţie în loc sau vor încerca să o reverseze.
De exemplu, în prezent s-a legiferat că în Bucureşti nu ai avea voie să renunţi la termoficarea centralizată, cu excepţia a cinci zone marginale ale oraşului. Evident, nimeni nu ştie ce se întâmplă dacă totuşi cui-
va îi trece prin cap să renunţe la termoficarea clasică, folosind, de exemplu, exclusiv curentul electric.
Va fi un proces lung, complicat, cu întoarceri în trecut şi, pe de altă parte, excese reformiste, ce vor duce la eşecuri de etapă, dar un lucru e simplu, clar şi evident: aşa, ca acum, nu se mai poate.
