Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de constrângeri financiare, dar și de inițiative.
De la Karl Marx încoace, singur-aleșii au profețit o lume ideală: egali între egali. În timp ce jumătate din Europa supraviețuia terorii ideologice, occidentalii se bucurau de raiul capitalist. George Orwell își permitea să pastișeze morala comunistă: “unele animale sunt mai egale decât altele.” Trăia într-o lume descătușată, fără griji.
Bucuria de a trăi și noi – est europenii – în capitalism n-a durat prea mult. În zadar le-am arătat occidentalilor fața hâdă a traiului ideologizat până-n prăsele. Din prea mult bine și viață în belșug, n-au fost vigilenți la alarmele noastre că o societate se poate prăbuși când rațiunea existenței devine ideologică. Dogma codificată în reguli de conviețuire socială, impusă de noii comisari sovietici de la Bruxelles, a avut principalul scop întunecarea minții eurotihniților, nu eurolihniților, îngrădindu-le autonomia pentru a fi mai ușor de luat prizonieri de abstractul cu ghiare ascunse: post-adevărul.
Priviți comportamentul milenariștilor (al celor născuți după 1990)!
Euroelitele trăiesc astăzi într-o paradigmă a autosuficienței. S-au lăsat pradă noii ideologii, de fapt, un comunism mascat în curent ecologist. Vorbesc în lozinci. Gândesc cum le indică gadgeturile. Au devenit procurori. Dau sentințe! N-au idei, inițiative sau idealuri. Toate le sunt procesate de Fratele cel Mare.
Când se vor trezi în pușcăria digitală a orașului de 15 minute și în mijlocul unei comunități ce-și arde vestigiile, fără curent și net, va fi prea târziu. Au devenit deja sclavii noii oligarhii, care a impus Ordinea Mondială. Europa zilelor noastre este în colaps. Industria se autodistruge prin agende toxice, gen cele de mediu. Micul intreprinzător e sufocat de multinaționale. Tinerii nu mai au vise antreprenoriale, ci cum să studieze la Stanford sau Harvard pentru a prinde un loc în plasa de fluturi a noilor oligarhi de pe Wall Street. N-au nevoie de înțelepciune, ci de vasalitate premeditată. Le place să li se dicteze ce au de făcut. Robotesc în metrul pătrat din turnurile de sticlă (batjocoritor numite Office-uri) și n-au alte aspirații decât să tragă un City-break în Bahamas. Inițiativele, cum s-ar zice, mor la intrare.
Dacă administrațiile americane succesive – de după ridicarea Cortinei de fier – au protejat Europa de forțele de seducție ale celulelor comuniste, iată că azi, monstrul copilăriei noastre se întoarce cu viză verde din Occident. Mișelul bolșevic poartă o altă mască.
“Capitalul nu este o forţă personală, ci o forţă socială,” avea să scrie, încă din 1872, Karl Marx, ideologul comunist fără vreo oră de muncă în viața sa. În zilele noastre, termenii des uzitați: “pactul social,” „responsabilitatea socială,” „economia socială de piață” nu emană de la Marx?
Lideri ca Winston Churchill, Charles de Gaulle, Konrad Adenauer și mai târziu Margaret Thacher au protejat europenii de forța de contagiune a hidrei comuniste.
Astăzi, suntem fii ploii. Am visat să trăim în capitalism. Coșmarul copilăriei noastre se reîntoarce cu aripi catifelate și sub alte steaguri.
Progresiștii – comuniștii, „tot un drac, dă-i în fras,” vorba bunicii
Fiindcă marile idei sunt puține, progresiștii, promotorii Minunatei Lumi Noi, au învățat de la comuniști nu doar cutezanța, ci și ghidul activistului proletcultist. Acționează întocmai ca-n manualul micului bolșevic: „cine nu e cu noi e împotriva noastră.”
Care e diferența dintre fostul proletariat din fabrici și uzine și proletariatul corporatist?
Cei cu o memorie bună, pot găsi asemănări uriașe între activiștii comuniști și agenții de mediu de azi.
Timp de peste trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, elitele europene s-au conformat unor agende progresiste, fără a înțelege că asistă impasibili la reînvierea lui Marx, dogmaticul care a distrus viața a milioane de est-europeni.
Societatea europeană e bulversată cu vicleșug de agenții schimbării paradigmei capitaliste. Haloul ideologic a cuprins întreaga societate europeană.
Lumea e demoralizată în masă, ura se cultivă mai dihai decât marijuana în Columbia, tinerii sunt speriați de “riscurile existențiale.” Morile stricate ale propagandei huruie într-una cuvinte fără sens: sustenabilitate, reziliență, responsabilitate socială, capitalismul părților interesate etc.
Din ce lumpen-mediocritate vin Gretele – egretele de propagandă?
Se cultivă tot mai mult promiscuitatea și gregaritatea. Ne întrebăm pe ce bază se formează elitele de azi? Din ce lumpen mediocrități vin gretele, egretele de propagandă?
Anul acesta, au loc alegeri europarlamentare. Inamicul numărul unu al conservatorilor este pletora socială a deviaționiștilor de stânga, a negaționiștilor libertății de gândire, a promotorilor vieții fără efort, a celor care ridiculizează meritul, desfid eforturile sportive, promovând diete paralele și persiflând spiritul de competiție.
Supraviețuim coșmarului revenirii comunismului sub alte flamuri, cu alte sloganuri, dar cu aceleași practici sectare.
Fugiți de ideologie, cât mai puteți!
VOCILE LUMII
Yanis Varoufakis
Ministrul economiei din Grecia
“Ne-am întors în feudalism. Nu genul de feudalism lăsat în urmă de Revoluția Industrială și ascensiunea clasei de mijloc, ci o nouă formă: „tehnofeudalismul”. În feudalism, domnii acordau pământ vasalilor în schimbul serviciului militar și al altor îndatoriri. Ei bine, acum, lorzii sunt proprietarii marilor tehnologii, iar utilizatorii sunt vasalii. Vasalii își predau datele „în schimbul serviciului lor.” Aceasta este moartea capitalismului pe care Varoufakis o descrie în noua sa carte, „Tehnofeudalism: What Killed Capitalism.”
