USR, partidul noii Securităţi, a lansat o campanie deşănţată pe internet. Şi ei îi revin bani prin această lege. De ce se opune? Fie că are surse paralele, necunoscute, fie străine, ceea ce ar contraveni legii. În urmă cu jumătate de an, am publicat informaţia că Autoritatea Electorală Permanentă a făcut o plângere penală pentru finanţare ilegală a USR. Desigur, primele două procese au fost câştigate de partidul celui cu nume de fotbalist.
Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, este ţinta statului paralel şi a publicaţiilor ultra-securiste pentru că a fost iniţiatorul Legii finanţării partidelor. Practic, a eliberat formaţiunile politice de constrângerile dependenţei de grupurile de interese.
Nu aş fi scris despre o părticică infimă de la buget dacă unul dintre cei mai vechi membri ai PNL, fost deputat, om cu greutate în comisiile parlamentare de Apărare, nu ar fi susţinut public desfiinţarea acestei legi. Şi nu numai atât. „De urgență trebuie stopat jaful ăsta din bani publici. 48 de milioane lei pentru PSD?? Un milion de euro pe lună?? Ar trebui un dosar penal pentru cei care au votat aceste finanțări. E grav conflict de interese, ce trebuie urgent reglementat în legislație“, scria amicul meu, căruia din curtoazie nu-i voi publica numele.
L-am întrebat dacă, sub noile paradigme ale #rezistenţei, a uitat principalele prevederi constituţionale şi separaţia puterilor în stat. De când Ministerul Public are atribuţia de cenzor al deciziilor Parlamentului? I-am scris un studiu de caz, pentru o mai uşoară înţelegere: „Partidul X ajunge la putere şi mâine, având o majoritate parlamentară, face prin lege Consiliul Monetar. Leul egal euro. Poate Miţa Grefiera de la Ministerul Public să se opună cât vrea la ea prin arhive, dar nu să aresteze Parlamentul“.
Vădit marcat de tensiunea din societate şi orbit de ura faţă de o majoritate parlamentară, unul dintre primii liberali pe care i-am cunoscut încă din 1990 a ajuns să ceară anchetarea parlamentarilor pentru că au decis prin vot ca partidele să fie finanţate de la stat. Păi Parlamentul, în nimicnicia sa, poate orice. Inclusiv să voteze o lege prin care să se impună teste psihologice, validate în diverse state, pentru nivelul de înţelegere a statului de drept.
Sigur că aşa am putea afla câţi suferă de sindromul Stockholm, de empatie a victimei cu propriul torţionar. Vădit marcat ideologic de junta progresistă, omul care a trecut de 50 de ani poate să vină, într-o bună zi, să-mi spună că Securitatea apără ţara de hoţi. Mă aştept la orice.
Ca unul care am coordonat zeci de campanii electorale, pot mărturisi cât costă implementarea unei strategii pentru alegerile prezidenţiale. Undeva aproape de 10 milioane de euro. E mai bine să vină banii de la un operator privat sau să fie de la stat?
Orice om limpede la cap şi nededulcit la #rezistenţă înţelege că legea gândită de Mircea Drăghici are în vedere să elibereze partidele de practicile corupte şi de dependenţa faţă de anumite grupuri de interese.
Dar să fii liberal autentic şi să nu înţelegi de ce Mircea Drăghici nu este validat de către preşedinte pentru postul de ministru al Transporturilor e semn de vrie sau de narcotizare ideologică. Tocmai de aia. Pentru că a scos partidele din spectrul larg al imprimării cu cerneală simpatică a banilor daţi la partide. Am uitat oare de ce Ludovic Orban a trebuit să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei? A venit un om de afaceri şi a tot insistat să-i plătească o serie de facturi. Unde? La media arondată Noii Securităţi. Sigur că individul era trimis de „băieţi“ cu aparatura din dotare. Drăghici a rupt „lanţul de iubire“ dintre victime şi călăi.
Vreţi ca partidele să depindă de astfel de inorogi trimişi de Cabinetele din Pădure? Am tot întrebat în stânga şi în dreapta. Toţi urlă ca gura guranistă că se dau bani de la stat, de parcă statul ar trebui să direcţioneze fondurile doar acolo unde vrea strada. Adică, ioc pe biserici. Doar pe drumuri şi la milenarişti, care ar vrea sinecuri şi bani de papa fără să dea nimic în schimb.
Revenind la subiect, îmi aduc aminte de o ispravă. Într-una dintre campanii, la care eram şef, m-am trezit cu un individ, noaptea în birou, cu o valiză de bani. A tot insistat să o lase în schimbul unei vize pentru SUA (pe atunci eram consultat de oficialii Ambasadei). Trimis de „băieţi“, ştia. Norocul meu a fost instalaţia de alarmă. Când a vrut să o tulească, fără valiză, a pornit sirena. I-am spus că, dacă nu pleacă urgent cu diplomatul măsluit, vin bodyguarzii peste el şi-l saltă. A tulit-o. Ştiu şi cine mi-a făcut-o. Tot aşa, nu-i dau numele. E vai de capul lui acum. Mi-e milă de torţionari. Nu empatizez ca marele liberal cu parchetarii, singura soluţie – din mintea sa – de amendare şi de pedepsire a majorităţii parlamentare care face legi cum fac alţii pantofi. Asta e misiunea unei instituţii apărate de toate Constituţiile din lume. Pantofarul face pantofi, tot aşa Parlamentul face legi.
Cum adică? Să vină portăreii şi să spună că numitul DIDE din piaţă a reclamat că deputaţii au votat legi în favoarea unor partide? Să aresteze Parlamentul? Nici în Cambodgia khmerilor roşii n-ar fi posibilă drăcovenia.
