Este normal să considerăm că modul în care au fost susținute cursurile pe timp de pandemie a influențat acest rezultat, dar nu poate fi factorul deciziv.
Este adevărat că școala românească nu a fost și, din nefericire, în mare parte, încă nu este pregătită pentru predarea online.
Dar nu neapărat COVID-19 a îmbolnăvit învățământul românesc, acesta suferind de ani buni, de maladii mai vechi, fabricate chiar în România, nu în China.
Și în 2019, rata de promovare a Bacalaureatului nu a fost cu mult mai mare ca în 2020, 63,68%.
Ne aflăm pe o pantă descendentă: în 2018, rata de promovare a fost de 67,7%, iar în 2018, 72,9%.
Noul coronavirus nu a fost prezent în ultimii doi ani, evident, dar rezultatele au fost tot mai slabe.
În realitate, aici este nivelul, cifra mai mare, de 72,9 este cea puțin umflată, deoarece atunci, din rațiuni electorale, s-a oferit un Bac mai accesibil, pentru a se mai spăla puțin din groaza răspândită printre mulți elevi și profesori, de când a fost implementată supravegherea video.
Nu am fost niciodată susținătorul poliției în școli, deoarece nu cred că aceasta este ideea pe care trebuie să le-o transmitem viitoarelor generații, dar se pare că, în acest moment, în România, nu se poate altfel.
Aceasta este marea maladie a acestui sistem, ce a fost transmisă de la nivelul conducerii Învățământului, de mai bine de 30 de ani: incorectitudinea, falsitatea, șmecheria.
Da, este evident că am avut mulți liceeni care nu s-au putut pregăti corespunzător pentru examenul maturității în acest an și din cauza lipsei de acces la mijloacele tehnologice conectate la internet.
Acest lucru reiese și din datele centralizate de către Ministerul Educației, ce indică cele mai mici rate de promovare a examenului în județe cu mediu preponderent rural: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).
Există însă și un aspect pozitiv: au fost înregistrate 232 medii de 10, înainte de contestații, aproape dublu față de anii precedenți.
Aceasta este o dovadă că, dacă există voință, se poate trece și peste bolile acestui sistem.
Felicitări!