Poate că ar fi trebuit să aștept și finala din această seară, la 100 m liber. Dar bazinul cu urări și-ar fi dublat volumul, așa că mă strecor printre ultimele ecouri.
Fără porți deschise, pile și compromisuri. Doar muncă, încredere și o voință care rupe orice lanț al suficienței, cam așa e el. Indiferent la tot ce ancorează generația lui, cu valori din familie, nu de la influenceri de pe rețele sociale (pe care nici nu le accesează, dealtfel), acest „puști”, cum încă îl numesc mulți jurnaliști, revoluționează caractere, schimbă paradigme și accesează zone în noi, despre care habar n-aveam că sunt acolo.
David Popovici, primul campion olimpic român din istorie la înot! Două sutimi de secundă și 4 cm avans, adică 1 minut, 44 de secunde, 72 de sutimi! Înot, nu alergare!
Supermatinal, cu antrenamente grele, fără subvenții și ajutor de la stat, tânărul olimpic de azi arată lumii că se poate. Inclusiv, politicienilor de hârtie care se împing, care mai de care, să facă acum fotografii cu el. Poate că o să-i trimită mai serioși la funcțiile lor, poate că vor pleca în birouri cu o lecție care nu va intra niciodată “la apă”.
David e în lumea lui rarefiată de superoameni! Știam, simțeam că va câștiga, eu, voi, noi toți! Dar David a transmis unui jurnalist doar că: „Habar n-am, vedem ce-o fi!”
Și a fost! Primul!
Skinny Legend, cum i-au spus cei de la olympics.com nu are rival, chiar dacă ar pierde! Pentru că el e campion în tot ceea ce face! În tot ceea ce transmite!
”Am visat la acest moment, la 11 ani tortul meu a fost cu Jocurile Olimpice de la Tokyo. Eu de la 11 ani ştiam că îmi doresc să ajung la Jocuri. Dacă eu am reuşit, un băiat crescut în Titan – Pantelimon, complet obişnuit, absolut oricine poate”, spune David Popovici, cu o modestie desprinsă, parcă, din altă epocă.
I s-a spus „Regele David”, „Delfinul”, „Racheta” și acum „Skinny Legend”… de fapt, David Românul! Mioriticul deloc resemnat, care face istorie!
„Nu mi-a păsat de medalie! Aşa am câştigat-o! Nu acesta este obiectivul. Obiectivul este să te simţi bine. Vii la Jocurile Olimpice să concurezi cu cei mai buni din lume. E un privilegiu doar să fii aici. Tocmai că nu am luptat pentru medalie, am reuşit să o câştig. Am făcut cursa pe care o doream. Chiar dacă nu acesta era obiectivul, mă bucur pentru medalie. Mi-am dat seama, când am atins plăcuţa, pentru că au nişte lumini. Dacă atingi primul, vezi doar o lumină”.
Lumină de campion! Lumină de erou modest, cu principii și determinare!
“Am făcut cursa pe care o doream. Chiar dacă nu acesta era obiectivul, mă bucur pentru medalie.” Nu acesta era obiectivul?? Da, el e mereu cu o țintă mai sus, decât cea mai de sus!
Pentru un om care iubește simplitatea, fastul exploziv al câștigării unei curse, pare că-l incomodează. „Nu-mi place să fiu atât de emoționat. Dar, e frumos!” E natural, sincer și atât de carismatic în inocența lui de tânăr bărbat care primește felicitările lumii, încât nu poți să nu-l iubești. Brusc, ești mândru și de tine că ești român. Îți place și mizeria de aici, pentru că o vede și el, nu te mai agresează nici prostia, nici impostura de aici, pentru că le percepe și el. Doar că el le trăiește cu scopuri. Sunt singurele care te desprind și te înalță.
Da, nu ne mai plângem că nu ajunge leafa, că se măresc taxele iar de la anul, că viața-i grea și politicienii mincinoși. Nu mai oftăm resemnați că nimic nu se leagă și totul se prăbușește. Plângem de fericire și trăim sutimile lui de campion, ca și cum ar fi ale noastre, ale prietenului, fratelui, copilului nostru. Campionul lumii e și al nostru! Al României! O Românie îngenunchiată, de multe ori, de neputințele celor care-i hotărăsc soarta.
Numai că el șterge cu 4 cm avans și două sutimi de secundă, rușinea de pe obrazul țării ăsteia. Obrazul lui Moș Ion Roată, sărutat de domnitorul Cuza! Azi, David Popovici!
