Amplu, cu conținut propagandistic evident, materialul trimite cititorii să facă abstracție de informațiile provenite din vest și să studieze, în linkurile generos atașate, realitatea oficială furnizată de la fel de oficialii reprezentanți ai democrației răsăritene în care medicii se aruncă de la balcoane iar jurnaliștii incomozi mai mor, din când în când, din pricina ”intoxicațiilor cu plumbi”.
Dincolo de înșiruirea de date statistice, scrisoarea deschisă se prezintă în stilul clasic, rigid, cu care ambasadorul Kuzmin a obișnuit deja opinia publică, în cei 4 ani ai săi de mandat ce au coincis cu o înrăutățire vizibilă a relațiilor româno – ruse și cu o deteriorare a dialogului diplomatic.
După aproape un deceniu de serviciu în Republica Moldova, perioadă în care mica Românie de peste Prut a uitat de „Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO”, nemaifăcând decât pași formali în direcția asumată prin proiect, Kuzmin a desantat în România anului 2016 la doar trei săptămâni după inaugurarea Scutului de la Deveselu, cuvântând cu aer amenințător despre potențialul pericol pe care obiectivul militar îl reprezenta pentru Rusia. Ulterior, în anii care au urmat, tot de numele lui Kuzmin s-au legat și câteva episoade celebre de atac la nivel de țesut identitar, și am aminti aici doar sonorele incidente ale opiniilor agresiv exprimate la Universitatea din Constanța sau legătura sa cu conferința lui Umnov-Denisov, autorul teoriilor conform căreia dacii au fost protoslavi pe baza interpretării ”tăblițelor de la Sinaia”.
La doar câteva luni de la ultimul eveniment controversat, biroul de presă al domnului Kuzmin reacționează agresiv la opiniile jurnaliștilor ”României Libere”, trimițând pe adresa redacției un drept la replică însoțit de o amenințare explicită. ”Dacă această scrisoare deschisă nu va fi publicată pe resursele ziarului „România liberă”, Ambasada își rezervă dreptul de a o posta pe resursele sale”, spune Ambasada Federației Ruse, detaliind care ar fi aceste resurse în aceeași măsură în care onorabilul Kuzmin a detaliat, în februarie, motivele temeinice pentru care România ar trebui să își ceară scuze pentru ”crimele” lui Ion Antonescu. Adică deloc…
Ironică, preocupată de ”liniștirea cititorilor României Libere” și considerând că unele afirmații ale autorului articolului, referitoare la doza de îngrijorare a Rusiei față de bunăstarea cetățenilor ei, ”în mod izbitor contravin realității”, replica Biroului de Presă al Ambasadei ruse cataloghează ca fiind ”sub orice critică speculațiile” legate de eventuala legătură dintre Rusia și prăbușirea prețurilor mondiale ale petrolului, finalul documentului fiind de-a dreptul apoteotic.
”Și ca să rezumăm. Este bine cunoscută soarta infamă a profețiilor apocaliptice cu privire la viitorul Rusiei, care au inspirat de mai multe ori agresori de tot felul”, sună amenințător pasajul de final al scrisorii, lăsând cititorii să înțeleagă nu ceea ce pot, ci ceea ce tot încearcă domnul Kuzmin să facă cunoscut opiniei publice de câțiva ani: anume supremația absolută și invincibilitatea statului pe care îl reprezintă.
Bazată pe rudimente propagandistice, replica Ambasadei Rusiei, cu siguranță supervizată de domnul Kuzmin, poate fi tratată astfel ca un nou exercițiu ratat de comunicare diplomatică, din seria celor cu care oficialul a obișnuit deja să mențină relațiile ruso – române într-o zonă deloc amicală.
Rusia, probabil, se mulțumește cu atât. România, însă, merită mai mult…