Pentru că nu poate dărâma Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie prin OUG (aşa a decis poporul la referendum), guvernului Orban nu-i mai rămâne decât calea Asumării Răspunderii. Dar ce atâta grabă să plece de la putere? Nu-şi dă seama că nu va trece de Moţiunea de cenzură?
E ordin de seară. Memorandumul lui Cătălin Predoiu s-a adoptat pe repede înainte, “noaptea ca hoţii.” Pe moment, însăilarea de motive, unul mai caraghios decât altul, pare că e făcută în pripă, ca urmare unei strângeri de gât. Documentul nu rezolvă pe moment nimic, nici dacă e trecut pe Asumarea Răspunderii guvernamentale, care poate fi oricând atacat la Curtea Constituţională.
Măsura de desfinţare a unui organism înfiinţat legal şi avizat de CCR nu poate fi încadrată în ceea ce Constituţia defineşte ca atribuţie guvernamentală.
Orice cititor simplu de legi fundamentale ştie că adoptarea unui proiect de lege, pe această cale, reprezintă nu doar o măsură de salvgardare a regulilor procedurii legislative, dar şi o încercare ultrarapidă, generată de împrejurări excepţionale, de adoptare a legii. O hoţomănie.
Ce urgenţă rezolvă şiretlicul de ocolire a Parlamentului?
Scăparea unor magistraţi de judecată nu reprezintă o situaţie excepţională. Sau poate că procurorii S.I.I.J. sunt pe urmele unor crime imprescriptibile şi asta provoacă exces de fiere în sistem.
Ludovic Orban e pregătit să calce peste orice, numai pentru a-şi îndeplini misiunea pentru care serviciile l-au ajutat să ajungă la guvernare.
Dacă în aceeaşi şedinţă de guvern, a scos studenţii de la Academiile de Informaţii din rândul studenţilor de rând, secretizându-le identităţile şi lucrările, pentru a fi pe sufletul celor care l-au ales a adoptat şi Memorandumul lui Cătălin Predoiu, cu maximă grabă de fată la măritat. Vorba lui: „rămâne desfinţat.”
Dar care e presiunea?
Temeiul mişcării guvernamentale, în sensul desfinţării S.I.I.J, e doar unul singur: distrugerea principiului check&balance, fundament al oricărei democraţii. Cei care au jucat mereu cu negrele vor să se reîntoarcă în triumf, fără să dea socoteală pentru crimele din dosare şi să controleze puterea judecătorească şi pe cea legislativă.
Pe Cătălin Predoiu nu-l ştim doar din scrierile brokerului fugar (cel care a dezvăluit legăturile ministrului cu „statul de drepţi”), ci şi din epoca introducerii în codurile penale a satârului: “suspiciune rezonabilă,” prevedere care permitea trupelor de asalt ale Gestapoului SRI-DNA săltarea oricărui individ cu atitudine “duşmănoasă” sistemului. Mai pe şleau, omul de afaceri care nu cotiza devenea brusc calificat să urce pe calul bălan, de acolo unde făcea cunoştinţă cu biciul lui Kovesi şi apoi se ducea la beci.
Guvernul Orban pare că se ia la trântă cu guvernul Boc, cel care şi-a asumat de 12 ori răspunderea şi a sfârşit prin Moţiune de cenzură.
Le ţiuie stăpânilor actualului guvern urechile la gândul că S.I.I.J. mai are zile. Că jumătate din executiv are studii de securitate asta ştim, dar ce nu ştim e cum îşi închipuie responsabilii de prin ministere că vor scăpa de mâna nevăzută a sistemului.
Dacă ministrul Predoiu ar fi fost înzestrat cu anumită perspicacitate ar fi desfinţat la pachet şi DNA şi ar fi venit cu o formulă nouă, mai originală, mai şpilcuită, să dea bine în afară.
Prin modul tenebros al acţiunii, totul pare de un securism notoriu. Se ştie că băieţii nu sunt posesori de minţi lucide, doar de iatagane şi mâini negre.
Ce urmăreşte sistemul care-l patronează şi pe Iohannis?
Decimarea şi punerea pe labe a judecătorilor şi a opozanţilor politici? Dacă ar fi doar atât, poate că s-ar prinde şi cei cărora djustiţia le stă ca mânuţa dreaptă pusă pe cap, în chip de salut tovărăşeşesc.
Mişcarea e extrem de perfidă. Sistemul a muncit mult la dărâmarea PSD şi acum aşteaptă beneficiile, că doar nu se dă nimic pe gratis în lumea asta.
Dacă după 1990, structurile parastatale aveau deprinderi moscovite şi compuneau reţele panlsaviste, acum ele s-au răsucit, în funcţie de pomul copt, şi din europenism şi-au făcut nu doar vocaţie ci şi conturi grase.
Cunosc unul care era căpitan în 1989, responsabil cu punerea “sertarului cu aplauze” la megafoanele din Piaţa Palatului la mitingul lui Ceauşescu. În locul bucuriei a montat, din determinism sau premeditare, huruitul de şenile şi vuiet de stârnit panică. Pelticul scosese astfel ultima bâlbă din balcon. Acum e ultra milionar şi degrabă pus în posturi înalte guvernamentale. Unii merg, deh, serviţi prin viaţă… Dacă omul a fost la la locul şi timpul potrivit, de ce suntem răi?
Băieţii au dezlagare la pus căpăstru pe business-ul autohton şi pe oamenii de decizie.
Numai un naiv poate crede că dacă azi umflă pânzele luptei anticorupţie (fără răspunderi legale) nu poate să-i cadă capul sub satârul organizatorilor luptei, într-un moment al inutilităţii. Vor să dea pe degeaba gazul din Marea Neagră. Ameninţă parlamentarii cu dosarele. E simplu.
Orice om de decizie va putea fi şantajat
Sistemul check & balance a fost gândit ca nimănui să nu i se urce la cap. Nici preşedintelui, nici Curţii, nici miniştrilor.
La ultima şedinţă de guvern, Complexul Ferdinand din Băile Herculane a primit milioane pentru reabilitare. Nu doar noi ştim că aproape de acest edificiu, calificat la finanţări, stă în rână, aşteptând „sfântul duh” al finanţărilor şi Pavilionul 1811 din proprietatea ginerelui ministrului Vela. Oricând şi la orice ieşire din front, băieţii cu orchestra îl vor putea şantaja. Decizi cum vrem noi sau săltăm ginerele?
Ce e de mirare? Prin desfinţarea S.I.I.J. se urmăreşte refacerea organului parastatal al celui care doar arată biciul şi omul de execuţie semnează, ca ministru sau ca primar, astfel că oricând să fie pasibil de acuze: “eşti corupt? Te facem noi !”
Nu e niciun secret de stat că principiul separaţiei puterilor îi cam supără pe gealaţii de sistem. Ei vor să scoată din foc castanele coapte cu mâna celui şantajabil.
Nu râdeţi. Oricine poate cădea în lasoul întins. Vrei să vinzi pătrunjel la preţul corect supermarketurilor? Oricând poate veni anticorupţia peste tine şi să-ţi numere firele şi să te facă negru la ochi. Nu dai note mari băiatului lui tata, mergi la furnal.
Dacă azi doar magistraţii se tem de cea ce va să vie, mâine clasa politică va sta ciuci, iar omul de rând va simţi în ceafă răcoarea rece a bulanului noului miliţian. Pentru ca scenariul lui Orwell să cuprindă naţia, băieţii vor înfiinţa şi Ministerul Adevărului. Oricând vor găsi pe cineva dispus să joace pe Winston. Universul distopian e doar o premoniţie a lucrului bine făcut.
Vă întrebaţi de ce România nor-ma-lă avea scrâşnit de dinţi?
E pentru că acţiunea de supunere a elitelor de decizie s-a făcut cu premeditare. Şi orbul a simţit gustul pietros al normalităţii prezidenţiale. Toţi am fost preveniţi despre ce lume ne paşte. Unii au ascultat în urale, alţii cu disperare.
Prin desfinţarea S.I.I.J. nu doar că se pune batista peste abuzurile de tip Gestapo ci se va şi trece într-o nouă etapă, când “băieţii” vor controla totul. De la fermierii care vând prea scump multinaţionalelor, la peştii prea grei la ocaua ocupantului, totul va fi cântărit. Cu măsuri prestabilite şi de dinainte aduse ca norme legale.
Cine va sări din front va fi rostogolit şi dat de-a dura cu telecorupţia.
Dar dacă într-un timp oarecare mai existau magistraţi care infirmau rechizitoriile făcute pe delaţiuni şi pe protocoale, ziua de mâine va fi a distopiei înscăunate pe tronul împăratului.
Unii cred că scapă dacă fac blat cu sistemul. Lecţia Dragnea
Am mai spus-o, România e doar un experiment. Se întinde coarda cât mai tare. Până în ziua când va rexploda mămăliga. Peste alţi zeci de ani arhivele vor califica premoniţiile mele drept profeţii.
Poate că desfinţarea S.I.I.J. nu e decât fularul de spânzurat actualul guvern. Numai un şantajabil poate să nu fie de acord cu blocarea parlamentară a reinstituirii jihadului, prin unica soluţie, Moţiunea de cenzură. Poate că vor să-l scoată pe Orban din guvern cu voturile opoziţiei. De la ei orice e posibil. Nu se lasă până nu instituie controlul total asupra societăţii. Cei care fac azi blat cu sistemul ar trebui să reasculte predicţiile lui Nea Tomescu: “se strânge laţul!” Sau să se gândească la ce a păţit Liviu Dragnea, liderul PSD, care a încercat să negocieze cu sistemul, în loc să-i ia gâtul.
P.S. Acum 72 de ani, aceiaşi brigadieri ai cauzelor străine regimului constituţional scoteau pistolul şi-l şantajau pe Rege să abdice. În caz contrar, o mie de tineri fi-vor executaţi. Aşa i s-a spus. Şi a semnat.
Beneficiarii violului istoric s-au legitimat cu semnătura de pe documentul zis oficial, smuls prin forţă şi ameninţare.
Aproape 50 de ani, o parte consistentă a populaţiei a crezut că Monarhia a dispărut pe cale naturală. Puţini la scara unei naţiuni au fost constrânşi de procurorii selectaţi din lumpenul oraşelor. Dar toţi românii au simţit cât de tare strânge laţul, fără să-şi dea seama că la un moment dat au convenit prin tăcere. Încă mai zdrăngăne în ciuda istoriei, “sertarul cu aplauze.”
