Vă mărturisesc că nu credeam ca, după doi ani grei de pandemie, să ajungem într-o situație de război. Un război de mari dimensiuni în apropierea noastră care, iată, ne implică direct prin efectele sale. Experiența ultimelor zile arată limpede că vremurile sunt extrem de dure cu noi, oamenii, și că ființa umană are o putere extraordinară să îndure răul.
Dar vreau să spun că puterea de a îndura vine, dincolo de dorința de a trăi, din manifestarea solidarității oamenilor. De când a început conflictul din țara vecină, zeci de mii de ucraineni au fugit din calea războiului și alte zeci și sute de mii de oameni i-au așteptat la frontiere ca să îi ajute. Iar acest lucru este copleșitor în cel mai bun sens al acestui cuvânt.
Nu știu mai mult decât știe fiecare român despre situația de război din Ucraina. Privesc cu rezervă știrile care vin de acolo pentru că, în război, și știrile sunt arme. Aș vrea să cred că armata rusă este slabă și că ucrainenii vor învinge, dar nu știu dacă este așa. Aș vrea să cred că sancțiunile internaționale și protestele poporului rus îl vor opri pe Putin. Din nou, nu știu dacă va fi așa și, mai mult, mă tem, ca fiecare dintre noi, de o creștere a războiului și a numărului de victime. Sper ca acest coșmar să se termine cât mai repede.
Răspunsul românilor este impresionant!
Informațiile venite din Ucraina sunt puține și sunt transmise în condiții speciale, dar cele de la granițele noastre sunt clare, iar acestea arată că răspunsul românilor este impresionant! Miile de refugiați din țara vecină sunt întâmpinați la intrarea în România cu tot ce trebuie pentru a le fi de ajutor. Într-un exemplu de mobilizare excepțională, românii funcționează ca un popor unit, civilizat și gata să ajute. S-au deschis nenumărate linii de transport de bunuri, s-au deschis conturi bancare, și toți, de la vlădică la opincă, pun umărul să își ajute semenii. Și politicieni, și instituții, și ONG-uri și asociații și, mai ales, oamenii obișnuiți contribuie la acest uriaș efort umanitar.
Pentru prima dată, după mult timp, românii s-au așezat de aceeași parte a baricadei și demonstrează în fiecare zi că știu ce au de făcut. Și ajută cu dăruire și hărnicie, arătând lumii întregi ce înseamnă solidaritatea!
Chiar dacă este membră a Uniunii Europene, România nu este o țară bogată. Românii nu trăiesc încă așa cum trăiesc cetățenii statelor din occidentul Europei. Milioane de români muncesc în străinătate. Pandemia a pus statul și i-a pus pe români într-o situație extrem de dură. Românii au trăit și trăiesc sub stres din foarte multe puncte de vedere: economic, social, informațional. Mai mult decât atât, societatea românească este divizată puternic. Dar iată că toate acestea au trecut într-un plan secund, românii s-au mobilizat exemplar, iar refugiații din țara vecină sunt primiți cu toată căldura umană de care suntem noi capabili. Și, după cum se vede, suntem foarte capabili!
Organizarea ajutorului acordat refugiaților este și aceasta foarte bună!
Dincolo de dorința de a ajuta, românii dau dovadă și de eficiență în ceea ce fac. Nu este ușor să aduni lucrurile de care este nevoie, nu este ușor să le transporți, să le descarci, apoi să le distribui. Trecerea frontierei cere proceduri. Frigul este și acesta un dușman. Reputația noastră de oameni care nu se împacă bine cu ordinea, disciplina sau punctualitatea nu este deloc întemeiată. În fiecare zi, dovedim faptul că avem capabilitatea unei organizări coerente.
Am scris toate aceste lucruri cu mândrie! Suntem de partea binelui și acționăm așa cum se cuvine în lupta cu răul. Și nu trebuie să ne lăudăm cu ceea ce facem. Spun acest lucru pentru că, din păcate, mai sunt și câte unii care încearcă să tragă foloase de imagine din această nenorocire. Este suficient faptul că facem, că românii își ajută, fiecare după cum poate, semenii aflați în mare nevoie.
Trebuie să ne vedem de viață!
În același timp cu răspunsul solidar, suntem obligați să ne vedem de viețile noastre. Să mergem la serviciu, să ducem copiii la școală, studenții să își vadă de cursuri, fabricanții de pâine să facă pâine, iar șoferii a autobuz să își conducă mașinile. Marele răspuns al binelui în lupta cu răul este chiar acesta: viața merge înainte!
Poate că este tentant să zăbovim mai mult asupra tragediei de lângă noi. Nu este nefiresc. Dar acest lucru nu înseamnă să ne oprim din tot ceea ce facem, să ne oprim din a trăi. Acțiunea, faptele și rugăciunile nu se opresc. Nu avem voie să lăsăm răul să ne încetinească. Da, efortul este mai mare, da, suntem mai tulburați ca oricând, dar nu putem să dăm satisfacție războiului.
Am văzut pe internet o fotografie de la o cununie din Kiev. Se petrecea undeva într-un subsol. Mireasa nu avea rochie de mireasă. Dar tinerii aceia s-au căsătorit sub bombe. Mi-a rămas întipărită în minte acea fotografie pentru că are această uriașă putere, simbolică și concretă, totodată, a demonstrației că viața stă în rosturile ei chiar și în cele mai grele situații.
Putem ajuta doar dacă suntem valizi să ajutăm!
Ați văzut, cei care ați zburat cu avionul, că atunci când însoțitorii de zbor instruiesc pasagerii despre folosirea măștilor de oxigen spun să îți pui tu masca mai întâi, apoi să îl ajuți pe cel de lângă tine. Asta înseamnă că pentru a putea ajuta, trebuie să fim valizi.
În această cheie trebuie privit îndemnul meu de a ne vedea de viață. La acest lucru mă refer atunci când spun că nu trebuie să ne lăsăm tulburați întru-totul de tragedia din țara vecină. Decența și deferența în fața unor victime ne face pe noi înșine mai puternici și mai umani, iar faptul că noi continuăm să lucrăm, să producem, să avem grijă de familiile noastre este firesc și necesar, totodată.
Înainte de a încheia aceste rânduri, îmi permit să vă recomand ca în acțiunile de ajutor să țineți cont de nevoile refugiaților și să acționați după cum cer instituții și organizații cum este, de exemplu, Crucea Roșie. Ei știu exact care sunt nevoile imediate ale celor care fug din calea războiului și sunt deja organizați. Sunt lucruri de strictă și imediată necesitate, cum sunt produsele de igienă personală sau medicamentele. Poate într-o parte este nevoie de pături, iar în alta de alimente. Dacă vreți să ajutați, intrați în legătură cu oamenii care deja s-au organizat, sunt acolo, lângă granițe, și știu foarte bine care sunt produsele de care este nevoie. Ajutorul trebuie să fie rapid, dar și eficient.
Napoleon a spus că „războiul este treaba barbarilor”. Iar eu spun că ceea ce fac românii în aceste zile este treaba oamenilor!
Vă doresc tuturor sănătate și putere!