Orice român a auzit de Cuca Măcăii. Doar că entitatea administrativă cu acest nume nu mai există. Coaliția PNL-PSD a ajuns la un acord privind reducerea cu 20 % a posturilor guvernamentale și impunerea unor noi biruri, în vederea obținerii unor bani în plus la buget, pentru rezolvarea crizei deficitului excesiv. Anul viitor, când se va trage linia, se va zice că n-a fost să fie.
La vederea pachetului financiar, anunțat cu multă pompă, contribuabilul român are mirarea nătângă a țăranului ajuns la Zoo, văzând girafa. Se uită îndelung la ea, o măsoară de sus de la coarne, până la copite! Îi admiră gâtul lung. La sfârşit, trage concluzia: “Aşa ceva nu există!”
Măcăii au rămas o subunitate administrativă
Cuca este o localitate din județul Argeș. De pe șoseaua dinspre Râmnicu Vâlcea, spre Pitești, în dreapta e un semn de circulație spre Cuca, dar fără Măcăii. Puțină lume știe că acestea două formau o administrație comună în timpul Monarhiei. Doar că moșnenii din Măcăi s-au despărțit de clăcașii din Cuca, pe motiv că bogații nu pot face casă comună cu săracii. Azi, Măcăii au ajuns un sat în comuna Cuca, semn de autoritate a clăcașilor, un modus vivendi a României de după cel de-al doilea război mondial.
Dacă ar fi să ne luăm după identități prestabilite, liberalii ar trebui să fie Măcăii, iar social-democrații Cuca. Dar pentru că nu există vreo unitate de măsură, care să despartă PSD de PNL, înțelegerea de salon, din weekend, va rămâne în istorie ca Acordul guvernamental de la Cuca Măcăii.
Strașnica rivalitate de odinioară, când Brătienii de la Florica (mari moșieri) nu se amestecau cu social-democrații lui Ioan Gheorghe Maurer (apărător al ilegaliștilor cominformiști), pentru că trebuiau să construiască o țară, s-a transformat astăzi într-o camaraderie, demnă de Comuna din Paris. Puțini știu însă că după căderea Bastiliei, foștii aliați întru revoluție, Danton și Robespierre, au sfârșit sub ghilotină, certați rău.
citește și: Lovitura de stat din Niger, Wagner și interesele Chinei
Orice asemănare între foștii camarazi revoluționari și liderii progresiști de azi e pur întâmplătoare, chiar dacă și războinicii zilelor noastre s-au luptat vitejește cu irelevanța vieții din afara spațiului politic.
Măcăii sunt subordonați Cucăi
Nefiind pe același front cu mulțimea împovărată de taxe, noii Danton și Robespierre din Administrația centrală a României nu înțeleg de ce Măcăii sunt subordonați Cucăi. E simplu. Din jilțul înalt al puterii nu se văd mizilicurile comunităților sătești. E prea burdușit prea plinul pentru a înțelege golul așteptărilor celor sărmani.
Să ne înțelegem de la început! Între Cuca și Măcăii a existat mereu o graniță de netrecut. Moșnenii nu se aveau bine cu clăcașii. Cum să conviețuiască trufașa lebădă cu micuța codobatură? Democrația e ca viața: un șir lung al contrariilor.
Dar de data aceasta, nevoia și nu vrerea i-a strâns pe liberali, în cuget și-n simțiri, în încinsa vatră, cu social-democrați pentru a semna Acordul, ce s-ar vrea istoric, dacă n-ar fi un eșec.
Reduceri pe hârtie și noua boască guvernamentală
PNL şi PSD – ne informează presa de regiment – au ajuns la un acord privind reducerea numărului de şefi din administraţia publică, iar numărul de membri în Consiliile de Administraţie ar urma să scadă, afirmă surse guvernamentale, care precizează că reducerile de cheltuieli vor însemna – în egală măsură – diminuarea numărului secretarilor de stat şi comasarea instituţiilor cu atribuţii similare, relatează G4media, citând News.ro.
Asta, în timp ce Premierul Marcel Ciolacu își permite o maximă aroganță și înființează, așa cum ziarul “România liberă” informa săptămâna trecută, o supercalifragilistică Agenție, cu bugetari plătiți cu spor de 50 % (adică o leafă de peste 10.000 de lei), pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
Păi, să mai crezi în temeiul Acordului guvernamental? Primul ministru zice că nu bea, dar face din prune boască și o vinde la preț de magiun de Topoloveni naivilor, care încă mai speră la vreo liposupție administrativă.
Adevărul e că statul român a ajuns obez și n-are cine să-i rezolve convalescența, fiindcă toți grașii au funcții ministeriale și conduc companii de stat.
Croitorii de guvern zic că taie, dar cos petice cât casa
Reducerea cu 20% a numărul secretarilor de stat şi diminuarea aparatului de lucru se află printre măsurile deja discutate de liderii coaliţiei. Doar discutate, nu și adoptate, să avem rezon!
Chestiunea e ca despărțirea Cucăi de Măcăii. În loc de un steag la primărie, în perioada interbelică, s-au pus nu doar două steaguri, ci doi primari și zeci de funcționari.
Noul Acord de la Cuca Măcăii ar fi un sacrilegiu, dacă n-am ști cât de păcătoși și de burducănoși sunt împuterniciții statului.
A pune administrația română la dietă seamănă cu încercarea îngrijitorului de la Zoo de scurtare a gâtului girafei prin înfometare. Nu mănâncă, biata de ea, dar i s-a lungit gâtul, în loc să scadă.
Încrezători că țării îi va fi bine, când funcționarilor le va fi rău, reprezentanții celor două mari partide vând gogoși, în plină acțiune de umflare estivală a pipotelor românilor.
Discuție de prostit vigilența bruxelleză
Înțelegerea din weekend va da bine pe hârtia trimisă la Bruxelles (eurocraților li se vinde gogoașa reducerii cu 200.000 de locuri la stat, care nu există), dar în niciun caz românilor împovărați și istoviți de taxe și impozite.
Noi nu înțelegem: ne va fi mai bine, dacă birocraților le va fi mai rău?
PS. Nu țin cu funcționarii publici. Pe vremea când lucram în guvern, o directoare de la resurse umane, care mă simpatiza, mi-a promis că-mi va organiza un concurs pentru o funcție în aparatul central. Am refuzat-o, adresându-i naiva întrebare: “mă vedeți pe mine înțepenit pe post până la pensie?”
VOCILE LUMII
Ștefan Vlaston
Editorialist Adevărul
“Avem un sistem bugetar de 1,25 milioane de bugetari cu 200.000 de posturi (20%) neocupate, dar bugetate. Cum se numeşte asta? Incompetenţă crasă şi nesimţire faţă de contribuabilii din care, unii, îşi iau de la gură să plătească taxele şi impozitele către stat. Și statul își bate joc de banii lor!” – scrie Ștefan Vlaston, în editorialul din Adevărul: “Le-a ajuns cuţitul la os.”
