11.4 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăOp & EdOpiniiAbordare imatură a examenului maturității

Abordare imatură a examenului maturității

Titluri după modelul “Dezastru la Bacalaureat” au circulat din nou pe burtierele televiziunilor și după simularea examenului maturității din acest an.

Aceasta, în condițiile în care echipa de comunicare a ministrului Ligia Deca a făcut tot posibilul pentru a ascunde gunoiul sub preș.

Datele care arată situația cu adevărat dezastroasă din unele județe sunt ținute la sertar de conducerea Ministerului Educației.

De asemenea, erorile și mai ales nemulțumirile profesorilor legate de corectura digitalizată sunt ținute la mare secret, pentru a nu afecta imaginea reușitei ministrului.

E super an electoral și Ligia Deca trebuie să se mândrească în partid cu reușitele ei, ca să fie plasată pe o listă importantă.

Acesta este motivul pentru care a grăbit extinderea la nivel național a corecturii digitalizate, în condițiile în care sistemul este de parte de a fi pregătit pentru acest pas.

Tocmai din acest motiv au fost înregistrate diferențe mari de note acordate pentru aceleași lucrări scrise.

Fără nici urmă de remușcare, Deca a transformat din nou profesorii și elevii în cobaii săi, ca să prezinte un pseudo experiment de reușit.

Ne-am obișnuit cu miniștri ai Educației care să prezinte trunchiat date de la examenele naționale, de dragul imaginii lor, dar Ligia Deca este la următorul nivel al ipocriziei.

Măcar putem identifica un capitol la care excelează și ministrul construit de Klaus Iohannis.

Cred că ultimul ministru care a publicat datele de la Bacalaureat fără să le “vopsească” prealabil a fost Liviu Marian Pop.

Poate că acum câțiva ani nu am fi crezut, dar iată că acum vedem un ministru al Educației care nu se ridică nici măcar la “genunchele” lui Pop!

Totuși, Ligia Deca a fost școlită de Iohannis, așa că rezultatul nu ar trebui să uimească.

Îngrijorător este ce vine din urmă.

I-am văzut pe cei de la Consiliul Elevilor din Constanța spunând că vor modificarea metodologiei, astfel încât liceeni să nu mai fie obligați să memoreze comentarii pe care nu le înțeleg, pentru subiectele de la Bacalaureat.

Nimeni nu le-a cerut să memoreze comentarii!

Aceasta este o soluție bolnăvicioasă împământenită prin alfabetismul funcțional sporit în rândul elevilor și de comoditatea unor profesori fie slab pregătiți fie lipsiți de motivație.

La asemenea conducere a Educației, elevi pe măsură.

Citește și:

Deca spală dezastrul de la simularea BAC-ului. Județul în care 80% dintre elevi nu au obținut medii de trecere

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Costul și achiziția rovinietei în 2025: Informații importante despre taxa obligatorie pe drumurile naționale din România

Rovinieta rămâne un document obligatoriu pentru șoferii care circulă pe drumurile naționale și autostrăzi. Tarifele sunt stabilite în funcție de tipul vehiculului și durata...

Bătrânii din Japonia luptă cu singurătatea. Unele femei aleg să meargă la închisoare

Furtul este de departe cea mai frecventă infracțiune comisă de deținuții în vârstă, în special în rândul femeilor Camere pline de rezidenți în vârstă, care...

Horoscop 21 ianuarie 2025. Racii sunt încurajați să ia inițiativa

Horoscop 21 ianuarie 2025. Află ce ți-au pregătit astrele pentru ziua de astăzi. Horoscop 21 ianuarie 2025 BerbecZiua aduce surprize pentru Berbeci, mai ales din partea...
Ultima oră
Pe aceeași temă