Un grup minuscul la scara unei naţiuni, dar extrem de gălăgios, susţinut din afară, exact ca bolşevicii lui V.I. Lenin, şi-a făcut o reţea de agenţi ai cauzei. Un prim semn că celulele comuniste sunt reorganizate. Sigur, sub alt nume. Nu se pierde diavolul cu mărunţişuri. Noile forme fără fond nu ar fi periculoase dacă nu ar avea lipici la minţile rătăcite. Cui se adresează neomarxiştii? Acelora care s-au săturat cu binele în societate, cu exces de libertate şi de drepturi cum nu a mai fost vreodată în ultimele opt decenii în vreo generaţie. Ei sunt victimele noii ideologii. Agenţii schimbării sunt extrem de radicali. Nu-şi mai zic, ca înainte, comunişti. Nu mai e fashion. Sub mantia largă a progresismului caviar se ascunde neomarxismul în esenţă pură. Orice lector nealiniat Şcolii de la Frankfurt simte contagiunea în masă.
Nu trebuie să fii cititor al „Capitalului“ lui Marx sau istoric să te prinzi de unde a răsărit bacilul, noul Koch de posedat indivizii şi de intrat în creierele lor.
Nimic nu au schimbat băieţii din tacticile şi metodele vechi. Doar un rebranding de clasă le-au tras „inteligenţii“ de rasă ce se ascund în spatele lor.
Mai ştie cineva că V.I. Lenin a fost pregătit în laboratoarele serviciilor secrete germane? Că pe vremea când bărbaţii mergeau pe front, el, împreună cu divizia sa fantastică, se lăfăia prin Club Voltaire? Îşi tolănea şuncile pe Muntele Adevărului, alături de toţi veganiştii care visau la schimbarea lumii fără ca ei să mişte un deget?
Au luat cu asalt Palatul de Iarnă al ţarilor şi au distrus una dintre cele mai puternice monarhii din lume. Kaizerul Wilhelm al II-lea, supărat de înfrângerea în primul război mondial, a dat lovitura de graţie. Dar interesele sale au convers (nu converşii, încălţările de milă socială – n.a.) cu ale marilor industriaşi ai lumii.
Marx şi Engels tot din sânul nemţilor au pornit una dintre cele mai criminale ideologii. Planul secret al ascensiunii politice a lui V.I. Lenin a fost gândit de J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John Rockefeller. Pare ceva cunoscut? Are vreo ancoră în prezent? Citiţi biografia lui Macron şi vă lămuriţi de ce visează omul la o nouă Internaţională şi la schimbarea climaterică a vechiului eşichier politic!
Frustraţii, cei în depresie socială, oameni fără rost, care nu sunt în stare să iasă din anomie, fac masa captivă. Butonarii de smartphone-uri sunt victime sigure. Li se creează psihoza apartenenţei la elite. Dacă intră în cadrul comitetului, li se promit mărirea şi faima. Vorba lui Umberto Eco: „E invazia imbecililor“. Televiziunea a promovat idiotul satului, faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr.
Cum recunoşti un posedat, un agent al cauzei? Simplu. Omul cel mai plin de convingeri de lângă tine e el: Omul nou, despre care am scris cărţi întregi.
Al doilea semn e discursul public al elementelor duşmănoase ale civilizaţiei. Sunt împotriva proprietăţii (aţi văzut recenta declaraţie a unei consiliere a lui Cioloş?), atacă permanent Biserica (recent au făcut din Învierea lui Hristos „un fake-news“), sunt împotriva familiei tradiţionale. Îmbracă degrabă cămaşa morţii prin strangulare ideologică pentru a racola groparii Evului Mediu, scos din străfundurile istoriei. Ce e acest discurs de inchizitori decât un feudalism rapace?
Corifeii noii ordini globaliste propun arestări, supunerea victimelor la lovituri în pieţele publice, arderea lor. Toţi neînchinaţii la stăpânii lor sunt azvârliţi în pieţe publice şi judecaţi de noii inchizitori. Ce e acesta decât un neofeudalism, îmbrăcat în prapurii jegoşi ai luptei pentru mediu?
La fel ca bolşevicii, propovăduiesc adevărul absolut. Un al treilea semn. Noi, cei care am citit mai mult decât am scris, ştim că numai Dumnezeu deţine adevărul. Oamenii cu principii şi duşi la Biserică au în muşchi nervul îndoielii, nu ca aceia care trag pe nas damful certitudinii.
Suntem datori, noi, supravieţuitorii ororilor comunismului, să ne opunem, cu toată forţa, voinţa şi determinarea, renaşterii unei ideologii macabre, în stare să îngenuncheze orice construcţie democratică.
Al patrulea semn îl regăseşti prin mediile universitare, la fel ca-n oribilul an 1968. Radicalizarea tinerilor, lipsa lor de toleranţă, spiritul de revoltă ar fi benefice dacă agenţii neomarxismului nu i-ar folosi pentru interesele lor.
Doar nu vă închipuiţi că progresismul a apărut dintr-un plictis al istoriei? Al cincilea semn e că agenţii progresismului folosesc exact tehnicile lui Lucifer. Marele şiretlic al diavolului, să facă oamenii să creadă că nu există, e ghid de convieţuire pentru capetele de reţele, ce-şi aclamă perfid, dar permanent, dezinteresul pentru un loc pe podium. Nu aşa făceau şi elementele revoluţionare?
Sigur că nu mai avem un George Mârzescu, liberal autentic, care a gândit încă din 1924 o lege de scoatere în afara legii a Partidului Comunist. Abia după opt ani, americanii, treziţi de grevele din Chicago, au adoptat şi ei ceva similar. Al şaselea semn e acapararea Partidului Naţional Liberal, partidul brătienilor, făuritorul României moderne. Ludovic Orban a adus propriul ucigaş pe scenă. Nu mai e mult până când va fi înjunghiat de cel adus. Când îşi va da seama că omul cu jocurile de putere era trimisul Satanei va fi prea târziu.
Pentru că am zis de Satana, nu mă refer la arătarea biblică, ci la structura care întreţine reţeaua. Adică la Secu. Noua Securitate. Nimeni nu mă poate convinge că un anumit serviciu secret nu practică aceleaşi metode precum altădată KGB-ul: pune mai întâi judecători din pletora socială să dea sentinţe, supune nealiniatul la condamnarea şi executarea sa publică (la fel ca-n epoca feudală), îi loveşte reputaţia, pentru ca apoi să-l reprime fizic şi moral.
Nu este SRI un KGB mai rafinat? Poate ajunge vreunul preşedinte fără voia sa? La fel ca în trecut, are obedienţe străine. Securitatea era înainte legată de Moscova, acum de Bruxelles. Nimic nu e nou pe lume. Totul e să simţi de ce vor unii să schimbe lumea.
De aceea avem nevoie urgentă de schimbarea formei de guvernământ. O resetare ar fi benefică. Şi un Rege tânăr, vrednic, iubitor de ţară şi cu viziune.
Poate fi chiar Domn străin.
