E timpul, vorba bancului, să ne organizăm, pentru că am luat deja de prea multe ori…UE.
Ca orice minoritate trebuie să ne bucurăm de privilegii, de protecție și de reprezentare. Poate chiar și de legislație specială, de ce nu?
Trăim în lumea politically corect. Într-un spațiu de conviețuire unde drepturile brusturilor și a pisicilor sunt mai importante decât ale copiiilor să se nască, să crească și să se desăvârșească.
Referendumul de duminică e un sondaj excepțional.
3,7 milioane de alegători nu numai că au votat pentru salvarea României, a tradiției și perpetuarea românismului peste tăvălugul vremelnic al sexo-marxismului, dar au și rezistat unui asalt nemaipomenit al posesorilor de arme speciale de ucidere a ființelor naționale.
Unde mulți văd o înfrângere, eu nu văd decât câștig, virtute și glorie. Cine a câștigat? Săditorii de ură, neomarxiștii, globaliștii? De mâine trebuie să vorbim romengleza? Să acceptăm că viața e un privilegiu dat de saltimbancii istoriei, născuți undeva în tenebrele istoriei, pe Muntele Adevărului, printre veganiști, nudiști, perverționiști și orientaliști? Viața e un dar de la Dumnezeu, care trebuie apărat.
Glorie pentru cei care n-au aplecat urechile la șoaptele otrăvite ale conchistadorilor anticreștini, iubitori de brusturi și promotori ai drepturilor țestoaselor de a mânca doar guave, glorie pentru cei care n-au capitulat de la credință, de la dreptul de a fi mărturisitori ai lui Hristos în locurile natale, nu în bejenie!
Glorie celor care n-au capitulat la ciripitul păsărilor de sezon. Glorie apostolilor credinței în neam. Glorie urmașilor eroilor care au refuzat să se predea trivialității de bulevard, ignoranței habotnice, săditorilor de ură. Glorie celor care nu acceptă internaționalismul ideologizat până în stratosferă. Tradiționaliștii au demonstrat că sunt o echipă, chiar o oaste. Ei sunt fericiții câștigători ai partidei de duminică dintre echipa care a jucat pe teren propriu și cea din deplasare, cu jambiere de firmă și cu trusou transgender de morală.
Cineva a avut interesul să prezinte meciul la dimensiune galactică, în termenii Armaghedonului, cu saltimbanci cu peruci și ghiare de inorogi?
Tradiționaliștii vs neomarxiștii. O încăierare de etapă.
Războiul de apărare al identității naționale de abia a dat pe povârniș prima confruntare, între camaraderia creștină și legiunea străină. Duminică, la Referendum, nu s-a dat nicio bătălie.
Un cor imens de huiduitori, o galerie extrem de agresivă, turbulentă și aburită la cap, o huntă de pradă a încercat să pară Legiunea fantastică a Progresismului caviar.
Nu se ieftinește de mâine pâinea, nu se construiesc mai multe autostrăzi, nu se vând mai multe prezervative, pentru că undeva într-un cotlon cineva a proclamat că neamul românesc a fost înfrânt în ființa și seva națională.
Eu o văd altfel. Ca o înfrângere în victorie.
Jucătorii echipei tradiționaliștilor au intrat în teren într-un cor de huiduieli. Au avut curajul să lupte în tricourile naționalei. S-au expus oprobiului și injuriilor nepoților duși cu pluta de cea mai mare mizerie ideologizantă a secolului prezent.
De ce să ieși rușinat de la secția de vot? Pentru că ți-ai exprimat o opțiune de vot? Stigmatizați pot fi doar cei cu o atitudine de noncombat. Aceia care n-au avut curajul să meargă și să-și pună osul la bătaie în terenul de joc.
„Voi vărsa ultima picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine“, crezul apostolic al fruntașului țărănist Ion Rațiu e mai valabil acum ca oricând. Nimeni nu mai respectă regulile. Regula e că există neregula.
Întreaga istorie a umanității ne-a demonstrat că diavolul se ascunde în treburi mărunte, sub jambiere colorate și poartă perucă înzorzonată.
3,7 milioane de oameni pot fi considerați membri ai armatei apărătorilor. Invadatorii sunt de diferite rituri și sancțiuni de la normalitate. Hoardele năvălitoare au fost multe. Oștile lor s-au pierdut în negura istoriei. Barbarii n-au construit catedrale. Doar piramide de țeste care mai bântuie frigul deșerturilor de dincolo de Urali.
De ce să te rușinezi? În spatele tău, ca om dus la Referendum, e un drept civic. Ai apărat datinile strămoșești, obiceiurile și tradițiile unui neam hărăzit de Dumnezeu bastion al creștinătății.
Cum să-ți fie rușine că joci în echipa lui Hristos, a Apostolului Pavel, a lui Saint Augustin, a lui Brâncoveanu, a martirilor din închisori, a lui Kierkegaard, a lui Kalvin și a tuturor mărturisitorilor normalității și a zestrei istorice lăsate de la Dumnezeu?
3,7 milioane de romàni s-au identificat ca membri, din păcate, a unei echipe minoritare, dar care prin găsirea unui lider și a unui partid conservator poate fi laureata de mâine.
Nici un asalt sau un scuipat pe obraz nu e prilej de renunțare la luptă.
Biruie doar cei cu credință, creștinii care au un conducător.
Cine își asumă rolul de antrenor al celei mai mari echipe a tradiționaliștilor acela va fi noul Moise al unui popor umil, dar care cu greu s-a lăsat stăpânit.
Nu cred că am folosit vorbe mari în timpurile mici ale unor dispute nefirești între cultivatorii tradițiilor străbune și purtătorii de agende străine.
