Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai – Ziua Europei, cinstită, ieri, cu mai mare fast în toată țara decât în anii precedenți. “Avem nevoie de o mai multă Europă!” – avea să proclame un lider liberal.
Dacă întrebi țara ce se sărbătorește la 9 Mai, puțină lume cunoaște dubla semnificație a aniversării: eliberarea Berlinului (9 mai 1945) și Declarația Schumann (9 Mai 1950), care prevestea viitoarea construcție europeană. La început, aceasta a purtat numele de Comunitatea Cărbunelui și Oțelului, Franța și Germania, fiind primele state care au aderat.
Ziua de 9 mai e cam fatidică pentru români. Ieri, a plouat în majoritatea țării. Comuniștii au folosit-o, decretând-o mincinos: Ziua Independenței.
Pentru a neutraliza Ziua de 10 Mai, încă proaspătă în conștiința națională, nomenclatura de partid și de stat a organizat sindrofii publice, tribune îndrapelate, panglici și mult polistiren la contramaniestațiile regale, invocând Declarația de intenție a lui Mihail Kogălniceanu: “suntem o națiune liberă, suntem o națiune independentă,” după câștigarea războiului cu turcii, din 1877. Asta ca să mascheze însemnătatea Zilei de 10 Mai 1877, când Principele Carol I a promulgat Decretul de Independență al Principatelor române față de Înalta Poartă. În urma acestui moment eroic, lui Carol I i s-a pus pe cap coroana română, tot la 10 Mai 1881, ca un suprem cadou de cerebrare a zilei intrării sale în țară, în anul 1866.
Câți dintre noi mai știm azi că Prințul a condus și armata rusă, alături de oștile române? Țaraveicul Alexandru, Principele Nicolae, i-a cedat postul de comandă. E pentru prima și ultima oară în istorie, când un conducător român a fost șef peste generalii armatei ruse.
Bunicii și părinții au păstrat în suflet, decenii întregi, spiritul de sărbătoare al Măreței Zi, “căci ea ne-a dat: libertate și regat,” vorba versurilor din Imnul Regal.
Întotdeauna minciuna a fost brodată cu fir aurit și mult sclipici. Pentru a anula rolul Regelui Mihai în lovitura de stat de la 23 august 1944, aceiași comuniști au inventat insurecții populare și roluri inexistente ale agitatorilor comuniști.
Decenii de-a rândul, Regele a rămas o prezență vie în sufletul națiunii române. Milionul de români venit să-l întâmpine la prima vizită de Paști, în anul 1992, de după căderea Cortinei de fier, a demonstrat legătura trainică între spiritul național și coroana română.
Funerariile naționale organizate la plecarea sa la cele veșnice, din anul 2017, au încheiat un cerc istoric, dar au lăsat speranța neizbăvită. O șansă necâștigătoare a rămas pecete a neputinței poporului român.
În țara lui “merge și așa,” Gică priceput la toate se bucură de safteaua guvernamentală. Nu-i pasă că fericirea sa de moment nu e decât un călcat pe cadavrele străbunicilor, care au murit pe front pentru a apăra regatul român și pe Regele cel Loial, care i-a împroprietărit.
Tânărul care-și vinde azi țințirimul nu știe prin ce jertă străbunii au dobândit pământurile, prin decret regal. Când o cruce cade, un păcat se ridică, parcă așa se spune printre creștini.
A nu-ți cunoaște istoria nu e echivalentă pierderii de greutate prin dieta vegană. E o inconștiență venală. Un compromis sinistru pe drumul dinspre nicăieri către niciunde.
Aproape opt decenii, 10 Mai a fost sărbătorit de români ca ziua națională. După lovitura de stat din 30 Decembrie 1947 și alungarea Regelui din țară de către comuniști, sărbătoarea a fost uitată.
Pe timpul comunismului, se sărbătorea cu mare fast ziua de 23 august, având cam același gen de manifestări ca cele de 9 mai, din ziua de azi, fără defilări.
După ce criptocomuniștii au pus mâna pe conducerea țării post-revoluționare, în 1990, s-a decis o altă piruetă, doar, doar, se uită adevărata sărbătoare națională: 10 Mai, proclamând 1 Decembrie – zi națională.
Niciunul dintre potentații zilelor de după căderea Cortinei de fier n-au avut rădăcini nici în Marea Unire, nici în lovitura de stat din 1944. Scopul nedeclarat era punerea în umbră a zilei de 10 Mai.
Mai mulți parlamentari și-au făcut un titlu de glorie promovând un act normativ de recunoaștere a zilei de 10 Mai, ca a doua zi de sărbătoare națională, cum au ungurii. Inițiativa e îngropată într-un sertar. Azi, proeropeniștii, la fel ca pe vremuri comuniștii, sunt interesați să fie pusă – ciudată ironie a sorții – ziua de 9 Mai, tot în lumină strălucitoare.
Familia regală română organizează astăzi, pe pajiștea Palatului Elisabeta, obișnuitul Garden Party. Intrarea se face doar pe bază de invitații, respectând un cod de conduită.
Monarhiștii au prilejul de a se saluta azi cu: “Trăiască Regina!”
„Trăiască Regele / În pace și onor, / De țară iubitor / Și-apărător de țară. / Fie Domn glorios, / Fie peste noi, / Fie-n veci norocos / În război, război,” imnul de slavă mai răsună și azi prin casele românilor, nealiniați corectitudinii politice, a celor care au altă slavă-n dinți, nu-n suflet.
VOCILE LUMII
“USR și Dominic Fritz au ținut neapărat să transforme Ziua Europei într-o sărbătoare balcanică, neo-marxistă. Miercuri seara, timișorenii europeni, care au mers la Operă, au fost asaltați de sfârâitul grătarelor cu mici. Fumul l-a îmbâcsit hainele iar urechile le-au fost agresate de ritmurile balcanice. Nu au scăpat de agresiunea sonoră nici măcar în clădirea Operei, bubuiturile boxelor scenei amplasate chiar în fața clădirii acoperind acordurile spectacolului de operetă,” este de părere Lia Lucia Epure, editorialistul publicației Ziua de vest, o monarhistă convinsă.
