3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăOp & EdIneptocratul de la Cotroceni are siamezi

Ineptocratul de la Cotroceni are siamezi

Ineptocrația e condusă întotdeauna de un inept. O societate tulburată de amărăciuni asistă neputincioasă la comedia “Dineu cu proști,” jucată pe toate ecranele patriei.

Personajul narativului de azi seamănă leit cu imbecilul de geniu François, din comedia lui Francis Veber. Obișnuiții sălilor de spectacol știu că el e harnicul constructor de poduri din chibrituri, părăsit ca prostul de nevastă, dar înzestrat cu putere.

“Dacă e să fii prost, măcar fă-o cu stil!” unii mai țin minte recomandarea lui Horațiu Mălăiele. Doar că ineptul care a instituit plenar ineptocrația pe tărâmurile noastre râde de prostia celor care l-au înzestrat cu putere.

Noul François joacă pe scenă deschisă. Are retard, dar și fani. E un actor deloc grăbit. Știe când să-și tragă ținuta de chelner, când să-și pună vată-n nas, ca să semene cu faraonul. Face pe agentul de marketing al terenurilor de golf. Nu se uită însă în sală. Și-a pierdut de-o vreme feeling-urile (dacă le-a avut vreodată n.a.), dar și-a păstrat tabieturile de cocotă. De-o vreme, îl cam înjură și Oana Pellea, distribuită și ea în rolul construcției ineptocrației, ca formă de insurecție hibridă.

Mulți dintre influencerii de ieri au umplut sala de spectacol cu semințe și scuipați. Nu le mai tihnește personajul. Înjură de la balcon.

Dar cum a fost posibil ca lumea să înțeleagă marea țeapă?

Ineptocrația e condusă întotdeauna de un inept
desen de Ștefan Popa Popa’S Ineptocrația e condusă de un inept

Ineptul s-a jupuit de personalitate. A ars în piața publică. Comportamentul său de tip François e descris pe toate paginile rețelelor sociale. Nu-i pasă. Încă mai e distribuit de regizorul necunoscut.

“Ai votat ca prostu’/ acum ține postu’!” Mulți s-au bucurat când a început piesa cu schimbarea. Electoratul sărea de bucurie în sala pașilor triști. “Cine nu sare / nu vrea schimbare,” nu-i așa? Pe vremea marii tâlhării de sentimente umane, hoțul de inimi purta cu fală geaca roșie. Cerea adepților “guvernul meu.” Acum, a redistribuit în ciudă vechii ciumați.

citește și: Libertatea lui Orban seamănă cu țarcul câinelui

“N-am crezut atunci că din tot ce-a fost / V-om alege scrum fără nici un rost” fredona ieri seară uberistul meu, versurile song-ului “După ani și ani…” al trupei Compact. Evident că l-am întrebat cu cine a votat la ultimele prezidențiale. Vărsa foc. Era să-i sară volanul. S-a liniștit foarte târziu. I-am cerut doar să recunoască recuperarea numărului scris pe plăcuța suedeză.

Viața e ca o piesă de teatru. Unii joacă pe scenă. Alții își joacă rolul. Niciodată nu sunt cunoscuți scenariștii.

Ineptocrația e condusă întotdeauna de un inept, iar inepții n-au nimic împotrivă, ba chiar aplaudă

“Unii se nasc proști, alții se formează cu timpul!” Proclama pe timpul comunismului George, nebunul din Flora, terasă reprezentativă a junioratului nostru, când schiam cu Raderberger și ne dădeam cu săniuțele Schlesinger. Așa râdeam de proastele care doreau să intre în clubul nostru select.

citește și: Freza TikTok – inspirată de la împărații antici

Proștii – sau inepții (să-i spunem așa, ca-n vremurile noi) – s-au încrezut în secta anticorupție. Și-au smuls fetele sutienele prin piețe, băieții s-au dat cu frezele Tiktok de borduri, crezând că salvează țara. Idioții utili de ieri au devenit azi inepții serviciilor, nu de serviciu.

Priviți spre Bulgaria! Cât de plenar au câțit-o și ei. Partidul născut din spumele mării  a câștigat puterea într-o noapte a anticorupției cu motocei. Ce au mai dansat orfelinele și sugacii cultului cătușelor la Sofia, de-ți venea în minte faimoasele beculiri de la noi.

„Bulgăroi cu ceafa groasă…”

Noul Ilf și noul Petrov, în narativul bulgar, poartă numele de Kiril Petkov și Asen Vasilev, harvarzii de la Sofia.

Doar urmărind cum li s-au împlinit business-urile de succes, îți dai seama, dacă nu ești inept, că gloria e cusută cu ață alba. Petkov are o rețea de medicamente naturiste. La fel ca Vlad Voiculescu, alt civil din societatea în civil.

Totuși, sunt dator cu o definiție. Ineptocrația este un aranjament economic, un sistem social incapabil de a iesi din criză, condus de mediocri, fără viziune, incapabili să rezolva problemele majore cu care se confruntă un grup, o țară, o societate, o civilizație.

Ineptocrația (spun doar consumatorilor de coniac, care nu se amestecă cu băutorii de votcă – vorba fie iertatului Horia Rusu) este acel sistem de guvernare, în care puținii incapabili să conducă sunt aleși de mulțimea incapabililor să stea pe picioare, doar cu gândul că prosperitatea lor va veni din confiscarea marilor averi. Inepții rimează cu statul de drepți.

Vocile lumii

Jean-François Marmion

psiholog

Ineptocrația e condusă de un inept,
Ineptocrația e condusă de un inept

“Idiotul incomod va fi mulțumit de el însuși. E de neclintit. Imun în fața ezitării, e sigur că are întotdeauna dreptate. Imbecilul fericit te compromite definitiv, fără să-și frământe mintea,” scrie Jean-François Marmion în cartea “Psihologia prostiei.”

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...

Anchetă Poliția Capitalei: Diana Şoşoacă a filmat în cabina de vot şi a publicat un buletin de vot modificat

Secția 6 Poliție a fost sesizată despre aceste fapte și a demarat verificări Poliţia Capitalei a demarat o anchetă, în urma unei sesizări privind un...

Acord istoric la COP29: 300 de miliarde de dolari anual pentru combaterea schimbărilor climatice în țările în dezvoltare

La cea de-a 29-a Conferință a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, a fost adoptat un acord semnificativ. Acesta impune țărilor dezvoltate să aloce...
Ultima oră
Pe aceeași temă