Un milion șapte sute patruzeci de mii de lei, mai precis 353.658 de Euro, a costat schela din centrul Timișoarei, ridicată pentru a compune noile grădini ale Semiramidei.
202 uncii de aur, adică 6,2 kg de aur s-au dus pe apa sâmbetei pentru ridicarea colosului din fier al lui Dominic Fritz. Și asta fără flori.
Grădinile suspendate au fost construite în Babilon, teritoriul actual al Irak-ului, zic unii istorici, de către regele Ninus, în onoarea iubitei sale soții, Semiramida, pentru a-i alunga plictisul. Se pare că nu erau supraetajate, doar în terase!
Știți bancul cu girafa? Așa ceva nu există
Dacă Herodot nu le-a consemnat înseamnă că n-au existat? Sau erau irelevante. Niște terase în desert, simple recompuneri ale singurătății? Arhitecții nu cunoșteau, în secolul VII Î.H., cum se fac boltele, arcurile de grinzi, nici vorbă de construcții metalice.
citește și: Harvardiștii și vardiștii de suflete de la Chișinău
Deci, să stabilim. Nu erau suspendate. Nici din fier. Într-o logică simplă: o fantezie.
Revenind la Dominic Fritz, cine l-a învățat să copieze o fiță a istoriei, care și așa s-a năruit în propria monumentalitate?
Timișoara are peste treizeci de palate, unele în stilul eclectic, cu elemente baroce și Art Nouveau, altele ornate cu cariatide, ce susţin balcoanele de deasupra intrărilor şi – în acelaşi timp – încadrau porțile specifice arhitecturii baroce. Colţurile clădirilor erau prevăzute cu turnuri specifice.
Există o carte cu explicații ale celor peste o mie de porți de intrare, fiecare cu stilul său. Poveștile urbei nu sunt cunoscute. Nici modul de construcție al Catedralei Metropolitane, pe bușteni de stejar impregnați cu apă.
Cele o mie de premiere mondiale nu își găsesc autorul care să le scrie povestea. Nici cele patru teatre unice în lume, cu reprezentații în patru limbi diferite, nu sunt relevante pentru domnia useristă.
Unde e povestea primarului Károly Küttel, care și-a vândut averea pentru a pune bazele primei companii de transport public din Europa? Dar a Mitteleuropa? -un model unic de dezvoltare economică, politică și socială din centrul și estul Europei.
O sută șaizeci și patru de ani, Timișoara a fost un pașalâc turcesc. A trebuit să vină prințul Eugeniu de Savoia și să cucerească cetatea, printr-o tactică intitulată carrefour, nicio legătură cu lanțul de supermarketuri. La scurt timp de la preluarea cetății de la Mehmed Pașa, ultimul conducător otoman, l-a pus pe camaradul său de oaste, feldmareșalul Claudius Florimund de Mercy să scrie proiectul de construcție a burgului. Peste o mie de case s-au terminat, în mai puțin de treizeci de ani. Mercy, impropriu numit Mertzy de către localnici, a înaintat Camerei Aulice de la Viena un „Proiect de organizare a Banatului Timișoarei”. După aprobarea proiectului s-a întocmit „Comisia de organizare a Țării Banatului,” care va funcționa sub conducerea contelui Mercy. În sfârșit, a început construcția de străzi, palate și forturile de apărare.
Banatul s-a occidentalizat cu multe secole în urmă
Cum s-ar zice, Carol al VI-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, un altfel de personaj decât Ursula von der Leyen de azi, a fost nașul comunității. A deblocat banii imperiali, un fel de fonduri structurale și de coeziune avant la lettre.
Are cunoștință Dominic Fritz de istoria urbei? Poate să-și pună țucalarii la treabă?
Nu există nicio aplicație care să prezinte minunile orașului, buna coexistență dintre diferitele comunități, bisericile surori, istoria burgului, cu indicatoare precise, în stare să-l lumineze pe oricare străin.
În lipsă de idei, privind narativul de dezvoltare al Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii 2023, edilul urbei ridică un schelet de bârne metalice, pe care vor fi cocoțate flori și plante verzi, nu se știe în ce cromatică a naturii. Pentru că bănățenii nu-i găsesc valoarea de întrebuințare, mai ales că, vorba jurnalistei Lia Lucia Epure, de la ziarul local Ziua de vest, “Grădinile suspendate ale Babilonului” obstrucționează perspectiva Catedralei Mitropolitane, au început să lanseze săgeți ironice.
Viziunea vizuinii progresiste
Să fie acesta un program futurist al noii perspective progresiste? Păi, și de ce inteligenții lui Fritz n-au creat perspective 3D, prin mijloace electronice? Compoziții de unde, de vibrații, sisteme cuantice de creare a perspectivelor subliminale, ci așa un fleoșc de imitație a unei perspective preistorice?
Complexul de ineptocrație administrativă e copleșitor. Chiar răvășitor, să fim în consonanță cu perspectiva prezidențială a României spre nicăieri.
Timișoara nu este un oraș al inovației, chiar dacă viețuiesc mulți IT-iști. Nimeni nu vizitează Köln-ul pentru parcul industrial, ci pentru celebra biserică și scrierile lui Heinrich Böll. Timișoara are patina istoriei și o moștenire unică a vechiului imperiu.
Schimbare de brand sau de look – o catastrofă
A schimba brand-ul e o catastrofă. Îmi amintesc că într-un interviu, pe care mi l-a acordat Wally Olins, cel mai celebru brand-maker al istoriei recente, mi-a recunoscut că cea mai mare greșeală pe care a făcut-o în cariera sa a fost repoziționarea Londrei ca un oraș cool. Campania lui OK-UK a dus la înjumătățirea turiștilor străini. Și-a pus cenușă-n cap! Cât despre Dominic Fritz, dacă tot și-a făcut măgăoaia, poate își pune biroul în fruntea foișorului de flori. Nu ca să vadă mai bine, ci pentru a fi văzut: el este faraonul. Și așteaptă sclavii să-i cânte Imnul în rit progresist.
VOCILE LUMII
Lia Lucia Epure
Jurnalist
“ Deja toată suflarea timișoreană știe despre construcția metalică, suport de flori, postată în fața Teatrului Timișoara, imagine nouă pentru Timișoara anului 2023, la propunerea specialiștilor, dar mult comentată de timișorenii cu simț critic dezvoltat (…) Nu știu cât de bine o să arate la vară, cu multe flori, cu jocuri de idei colorate, această ”Grădină suspendată”, care nu este un concept nou. Grădina metalică este o imitație a ceea ce știau să facă în antichitate, pe teritoriul actualului Irak, alți iubitori ai frumosului, dar Nabucodonosor, cu peste 2600 de ani înaintea înțelepților noștri, știa mult mai bine”, a scris Lia Lucia Epure în Ziua de vest.
