La 6 iunie 1930, Carol al II-lea se întoarce în România. În 1942, SUA declară război României. În 1944, aliații debarcă în Franța. Iar în 1997, inculpații din lotul Timișoara primesc până la 15 ani de închisoare.
Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 6 iunie în istorie
1436. S-a născut Regiomontanus, astronom și matematician german de la curtea lui Matei Corvin.
1599. S-a născut pictoru spaniol Diego Velázquez.
1606. S-a născut scriitorul Pierre Corneille, unul dintre cei mai mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea. Supranumit „fondatorul tragediei fanceze”, Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani (Oedip, Cidul ș.a.).
1716. A fost executat, la Constantinopol, Ştefan Cantacuzino, împreună cu tatăl său, învăţatul stolnic Constantin Cantacuzino.
1772. S-a născut Maria Tereza a celor Două Sicilii, împărăteasă a Austriei.
1799. S-a născut poetul Aleksandr Sergheevici Puşkin, considerat întemeietorul literaturii ruse moderne.
1808. Fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte, este încoronat rege al Spaniei.
1843. A murit poetul german Friedrich Hölderlin.
1850. S-a născut Karl Ferdinand Braun, fizician și inventator german, laureat al Premiului Nobel, cunoscut, alături cu Guglielmo Marconi, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.
1865. La Bucureşti, Principatele Unite şi Austria au semnat o Convenţie de extrădare reciprocă a dezertorilor şi delincvenţilor.
1868. S-a născut exploratorul Robert Falcon Scott.
1875. S-a născut scriitorul Thomas Mann, premiat Nobel (Muntele vrăjit, Casa Buddenbrooks, Iosif şi fraţii săi).
1883. A încetat din viaţă Ciprian Porumbescu, compozitor şi dirijor.
1903. S-a născut compozitorul armean Aram Ilici Haciaturian.
1917. S-a născut Ion Rațiu.
1925. A fost fondată compania americană producătoare de automobile Chrysler.
1930. Prinţul Carol II de Hohenzollern, îndepărtat de la succesiune în 1926, s-a reîntors în ţară.
1942. Al Doilea Război Mondial: SUA a declarat război României și Bulgariei, declanșând în zilele următoare expedițiile aeriene americane asupra țării noastre, în special asupra Prahovei.
1944. Al Doilea Război Mondial: Ziua Z. Sub numele de cod „Operation Overlord” începe cu debarcarea a 155.000 de trupe aliate pe plajele din Normandia în Franța.
1946. S-a născut jurnalista Jeana Gheorghiu.
1946. A murit Gerhart Hauptmann, scriitor și dramaturg german, laureat al Premiului Nobel.
1948. A murit Louis Lumière, inventator și cineast francez.
1956. S-a născut tenismanul Björn Borg.
1960. Atleta Iolanda Balaș Sötér a stabilit un nou record mondial la săritura în înălțime: 1,85 m.
1961. A încetat din viaţă psihologul Carl Gustav Jung, întemeietorul psihologiei abisale. A elaborat teoria „inconştientului colectiv” generator de arhetipuri, ce i-a permis o interpretate nouă a viselor, a miturilor, basmelor sau doctrinelor ezoterice.
1997. Curtea Supremă de Justiţie i-a condamnat pe foştii şefi ai Miliţiei şi Securităţii, precum şi fosta conducere PCR a judeţului Timiş la închisoare, pentru implicarea lor în reprimarea, în decembrie 1989, a manifestanţilor din Timişoara. Pedepsele aplicate celor din „Lotul Timişoara" au fost de până la 15 ani de închisoare.
2002. Armata israeliană l-a asediat pe preşedintele Yasser Arafat, în cartierul său general din Ramallah.