4.3 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăOp & EdColumnist5 aprilie în istorie: Churchill iese din politică. Iliescu semnează Tratatul de...

5 aprilie în istorie: Churchill iese din politică. Iliescu semnează Tratatul de prietenie cu URSS

1588. S-a născut filosoful britanic Thomas Hobbes  (decedat 1679).

1772. Exploratorul olandez Jacob Roggeveen descoperă o insulă în Oceanul Pacific, pe care băștinașii o numeau Rapa Nui. Descoperitorul o va boteza Paasch Eyland (Insula Paștelui).

1794. A murit revoluționarul francez Georges Jacques Danton.

1879. A fost încheiat, la Bucureşti, primul Tratat de comerţ şi navigaţie româno-britanic.

1904. La București a luat ființă Automobil Club Regal, în prezent Automobil Club Român ACR. Primul automobil care a circulat în România a fost un Panhard, model 1904.

1908. S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (decedat 1989).

1908. S-a născut actrița americană Bette Davis  (decedată 1989).

1916. S-a născut actorul american Gregory Peck  (decedat 2003).

1924. Ordonanță militară prin care se interzice activitatea Partidului Comunist Român.

1942. S-a născut regizorul britanic Peter Greenaway.

1943. A murit actorul Tony Bulandra, societar al Teatrului Naţional Bucureşti.

1950. s-a născut regizorul Silviu Purcărete.

1950. S-a născut Agnetha Fältskog, cântăreață suedeză (ABBA)

1955. Winston Churchill demisionează din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii, ca urmare a stării de sănătate precare, urmând a se dedica scrisului. Pentru operele sale, în special pentru Al doilea război mondial (în șase volume), i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură în 1953.  Printr-o hotărâre a Congresului va deveni, în 1963, cetățean de onoare al SUA.

1964. S-a născut fotbalistul Marius Lăcătuș.

1973. La clinica chirurgicală nr.2 din Târgu Mureș, o echipă de medici, condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa, efectuează prima operație pe cord deschis din România.

1976. În China are loc Incidentul Tiananmen când mulțimea strânsă în Piața Tiananmen solicită eliberarea lui Deng Xiaoping, simbolul și speranța reformării societății chineze.

1976. A murit Howard Hughes, aviator, inginer, industriaș, producător de film, filantrop și unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

1991. Ion Iliescu, preşedintele României, a semnat, la Moscova, Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie dintre URSS şi România.

1994. A murit Kurt Cobain, liderul trupei rock Nirvana.

1997. S-a înființat Radio România Muzical.

1997. A murit poetul american Allen Ginsberg.

2005. A murit scriitorul american Saul Bellow.

2008. A murit actorul american Charlton Heston (născut 1924), una dintre ultimele legende ale Hollywood-ului, recompensat în 1959 cu un premiu Oscar pentru rolul din filmul „Ben-Hur”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

George Simion recunoaște că măsurile programului de guvernare ale AUR sunt „aproape irealizabile” dacă Elena Lasconi iese președinte

Preşedintele AUR, George Simion, a transmis marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor, ai revoluţionarilor, ai taximetriştilor şi ai cadrelor militare, că...

ANPC verifică 14 influenceri pentru postări publicitare nemarcate

Acțiunea ANPC face parte dintr-o campanie, coordonată la nivel european de Direcția Justiție și Consumatori din cadrul Comisiei Europene Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC)...

SUA dezacord pentru construcția unei baze militare israeliene în Fâșia Gaza

Statele Unite şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de orice construcţie permanentă a unei baze militare de către Israel în Fâşia Gaza, la o zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă