În anul 480 480 î.Hr., flota grecilor obține o victorie istorică asupra perșilor, la Salamina. În 1848, Adunarea de la Blaj trimite Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”. În anul 1914 urcă pe tron regele Ferdinand, cel care va înfăptui România Mare. Iar în 1961, Siria iese din alianța cu Egiptul – principala alianță a lumii arabe.
Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 28 septembrie în istorie.
480 î.Hr. Victoria flotei grecești, condusă de Temistocle, asupra perșilor, la Salamina.
48 î.Hr. A murit Pompei, general și consul roman, asasinat (n. 106 î.Hr.)
1066. Wilhelm Cuceritorul a debarcat cu o flotă de 600 de vase pe insula Marii Britanii, în zona orașului Pevensey, declanșând cucerirea normandă a Angliei.
1803. S-a născut dramaturgul și istoricul francez Prosper Mérimée (d. 1870).
1841. S-a născut Georges Clémenceau, preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (decedat 1929).
1848. A treia Adunare naţională de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din Imperiu.
1852. S-a născut chimistul francez Henri Moissan, laureat Nobel pentru descoperirea fluorului.
1876. A murit poetul Costache Negri (născut 1812).
1882. S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, fondator al arheologiei româneşti (decedat 1927).
1891. A murit scriitorul american Herman Melville, autorul romanului Moby Dick.
1895. A murit chimistul şi microbiologul Louis Pasteur. A descoperit natura infecţioasă a mai multor boli ale omului şi animalelor (antraxul, pesta aviară) și a creat vaccinul împotriva holerei și a turbării.
1914. A urcat pe tron regele Ferdinand I, succesorul regelui Carol I.
1924. S-a născut actorul italian Marcello Mastroianni.
1928. Biologul și farmacologul scoțian Alexander Fleming a observat în laboratorul său pentru prima oară un mucegai care omora bacterii, descoperind ceea ce astăzi poartă numele de penicilină.
1934. S-a născut actrița franceză Brigitte Bardot.
1952. S-a născut Sylvia Kristel, actriță olandeză (d. 2012). Cunoscută mai ales pentru interpretarea rolului principal în patru filme din seria Emmanuelle.
1953. A murit Edwin Hubble, astronom și cosmolog american (n. 1889)
1960. S-a născut Jennifer Rush, cântăreață americană.
1961. În urma loviturii militare de la Damasc, Siria părăsește Republica Arabă Unită – uniunea dintre Egipt și Siria.
1966. A murit poetul André Breton, teoretician şi principalul animator al mişcării suprarealiste.
1968. S-a născut Naomi Watts, actriță britanico-australiană.
1972. S-a născut Dita Von Teese, dansatoare, fotomodel și actriță din SUA.
1978. Suveranul Pontif Ioan Paul I a murit la doar o lună după ce fusese ales papă, din cauza unui infarct miocardic.
1991. A murit jazz-istul Miles Davis.
1998. Social-democratul Gerhard Schröder a fost ales cancelar al Germaniei, punând capăt celor 16 ani de conducere creştin-democrată a cancelarului Helmut Kohl.
2003. A murit regizorul şi producătorul american de origine greacă Elia Kazan (n. 1909), laureat al Premiului Oscar pentru întreaga activitate.
2006. A murit criticul literar Virgil Ierunca, fost jurnalist la postul de radio Europa Liberă.