La 23 septembrie 1386 a început domnia lui Mircea cel Bătrân. În 1916 s-a născut Aldo Moro, prim-ministru al Italiei, asasinat de Brigăzile Roşii. În 1923 s-a înfiinţat Interpol. Iar în 1963 a fost arestat directorul adjunct al serviciului de presă al NATO.
Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 23 septembrie în istorie.
1386. Prin moartea lui Dan I a început domnia lui Mircea cel Bătrân. În timpul acestuia se pun bazele principalelor instituții feudale în Țara Românească.
1800. A murit chimistul german Friedrich Wöhler, pionier al chimiei organice. De numele lui se leagă descoperirea unor elemente precum siliciul, beriliul, nichelul și titanul.
1846. Urbain Jean Joseph Le Verrier şi John Couch Adams descoperă planeta Neptun.
1870. A murit Prosper Mérimée, considerat creatorul nuvelei realiste franceze.
1889. S-a născut Walter Lippmann (decedat 1974), scriitor, jurnalist, sociolog și politolog american, celebru pentru ideile sale legate de opinia publică și propagandă. Este unul dintre primii care a folosit conceptul de Război Rece în jurnalismul mondial. Tot el a introdus termenul de stereotip de gen. Lippmann a studiat la Harvard, avându-l ca profesor pe filosoful George Santayana, și a fost de două ori distins cu Premiul Pulitzer.
1901. S-a născut Jaroslav Seifert, poet şi publicist ceh, laureat al Premiului Nobel.
1909. A fost publicat în premieră romanul Fantoma de la operă de Gaston Leroux.
Cea mai reușită punere în scenă a operei a fost realizată de scenografa de origine română Maria Björnson, care a făcut din Phantom Of The Opera cel mai grandios musical al lumii, jucat timp de 20 de ani în faţa a peste 100 de milioane de specatori din 21 de ţări. Elementele senzaţionale incluse în spectacol (gondola subterană, scările care se schimbă, candelabrul care cade, dar şi costumele somptuoase) au rămas până astăzi un reper în lumea scenografiei redefinind standardele în domeniu.
Maria Björnson (1949-2002) a fost una dintre cele mai prolifice şi mai importante scenografe ale Angliei, recunoscută în breaslă drept un fenomen unic. Provine dintr-o familie cu o componenţă specială: născută la Paris, mama ei a fost româncă, tatăl, norvegian. Bunicul pe linie paternă, Björnstjerne Björnson, a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, iar bunicul din partea mamei, Avocatul Poporului şi Şeful Justiţiei din România. Străbunicul ei, Nicolae Prodan de Kinsbunn, a fost directorul Teatrului Naţional Român si bun prieten cu George Enescu. Maria Björnson a lucrat toată cariera ei cu o pasiune ieşită din comun, realizând designul a peste 120 de producţii.
1916. S-a născut Aldo Moro, prim-ministru al Italiei, preşedinte al Partidului Creştin – Democrat. A fost asasinat, în 1978, de gruparea teroristă Brigăzile Roșii.
1923. Reprezentanți ai poliției din 20 de țări s-au reunit la Viena pentru a înfiinţa Interpolul (Organizația de Poliție Criminală Internațională).
1926. S-a născut jazzistul american John Coltrane.
1930. S-a născut muzicianul american Ray Charles.
1932. Regatul Hejaz şi Nejd este redenumit Regatul Arabiei Saudite.
1939. A murit Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei.
1941. S-a născut interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca.
1943. S-a născut interpretul spaniol Julio Iglesias.
1948. S-a născut actorul George Mihăiță.
1949. S-a născut cântărețul american Bruce Springsteen.
1950. S-a născut actorul Șerban Ionescu.
1963. A murit actorul Jules Cazaban.
1963. Arestarea lui Georges Pâques, șef adjunct al serviciului de presă al NATO, pentru spionaj în favoarea URSS.
1970. A murit Bourvil, unul dintre cei mai îndragiţi actori francezi.
1973. A murit poetul chilian Pablo Neruda, laureat Nobel (n. 1904).
1991. Sovietul Suprem al Armeniei a proclamat independenţa faţă de URSS.
2002. Belgia devine a doua țară din lume, după Olanda, în care este legiferată euthanasia.
2002. A luat naștere browserul Mozilla Firefox, versiunea 0.1.
2013. A murit scenaristul și actorul Geo Saizescu.