753 î.Hr. Conform legendelor, a fost construită Roma de către Romulus și Remus, marcând astfel nașterea vechiului Imperiu Roman.
1142. A murit filosoful francez Pierre Abélard.
1526. Împăratul mogul Babur stabilește în India o dinastie islamică, ca urmare a victoriei în bătălia de la Panipat.
1535. Fenomenul halou se observă deasupra Stockholmului și este descris în faimoasa pictură Vädersolstavlan.
1671. S-a născut economistul scoțian John Law, cel care a introdus pentru prima dată biletele de bancă în Franța.
1689. Un mare incendiu cuprinde Biserica Neagră din Brașov, distrugând acoperișul și mobilierul din interior.
1699. A murit Jean Racine, clasic al dramaturgiei franceze („Ifigenia”, „Fedra”).
1736. A murit Eugen de Savoia, feldmareșal al Sfântului Imperiu Roman. La Viena a construit Palatul Belvedere ca reședință a sa, iar la Timișoara casa care îi poartă numele
1774. S-a născut fizicianul francez Jean-Baptiste Biot. A studiat meteoriții, polarizarea luminii și a efectuat primele zboruri cu baloane. După el sunt denumite numărul Biot și legea Biot-Savart.
1816. S-a născut scriitoarea Charlotte Brontë („La răscruce de vânturi”, „Jane Eyre”).
1864. S-a născut economistul şi sociologul Max Weber („Etica protestantă și spiritul capitalismului”).
1877. Artileria turcă bombardează malul românesc al Dunării: Brăila, Calafat, Bechet, Olteniţa şi Călăraşi.
1882. La Sankt Petersburg a fost încheiat un acord între România şi Rusia, cu privire la lichidarea datoriilor din Războiul Ruso-Turc din 1877-1878.
1895. A fost promulgată Legea minelor, care prevedea, pentru prima dată în România, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, statul preluând proprietatea asupra zăcămintelor minerale și metalifere.
1907. După fuziunea tuturor elementelor politice conservatoare din România, Petre P. Carp este ales președinte al Partidului Conservator (21 aprilie 1907 – 14 mai 1913).
1910. A murit scriitorul american Mark Twain („Aventurile lui Tom Sayer”, „Aventurile lui Huckleberry Finn”, „Prinț și cerșetor”).
1915. S-a născut Anthony Quinn, actor de film american de origine mexicană (decedat 2001).
1918. Primul Război Mondial: Baronul Manfred von Richthofen, cunoscut drept „Baronul roșu” a fost ucis într-o confruntare aviatică.
1926. S-a născut Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
1944. Femeile din Franța și-au câștigat dreptul de vot.
1949. Maria Callas se căsătorește cu Giovanni Battista Meneghini, între ei fiind o diferență de vârstă de 37 de ani.
1951. S-a născut scriitorul și jurnalistul William Totok, membru Aktionsgruppe Banat (Grupul de Acțiune Banat).
1960. Inaugurarea orașului Brasilia, noua capitală federală a Braziliei. Orașul a fost construit între anii 1957 și 1960 după planurile arhitectului Oscar Niemeyer și ale urbanistului Lucio Costa.
1984. A murit Marcel Iancu, pictor, arhitect și eseist, fondator al dadaismului.
1993. La Tiraspol a început procesul grupului condus de Ilie Ilaşcu.
1995. După zece zile de marş, inginerul Teodor Negoiţă, directorul Programului Românesc de Cercetări Polare, devine primul român care atinge Polul Nord.
1997. Secţia Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale împotriva generalului Victor Atanasie Stănculescu, pentru abuz în serviciu, acuzat a fi implicat în afacerea „Motorola”, în urma căreia Ministerul Apărării Naţionale ar fi fost prejudiciat cu opt milioane de dolari.
2006. Regele Nepalului, Gyanendra, a renunţat la putere în favoarea partidelor politice.
2010. A murit Juan Antonio Samaranch, fost președinte al Comitetului Internațional Olimpic.