La 11 noiembrie 1620, primii coloniști englezi debarcă în America de Nord. În 1918 s-a încheiat primul Război Mondial. În 1947, Iuliu Maniu este condamnat la închisoare pe viață. Iar în 1995 a murit Corneliu Coposu.
Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 11 noiembrie în istorie.
43 î.Hr. În Roma antică a fost încheiat al doilea Triumvirat între Augustus, Marcus Antonius și Marcus Aemilius Lepidus pe cinci ani.
1493. S-a născut Paracelsus, alchimist și medic elvețian (decedat 1541).
1620. Corabia Mayflower, care a adus primii emigranți englezi în America de Nord, a ancorat la Cape Cod.
1648. Franța și Olanda cad de acord să împartă insula Sf. Martin. Insula fusese descoperită de Cristofor Columb, în a doua sa călătorie în Antile, din anul 1493.
1673. Bătălia de la Hotin (Basarabia). Oștile Poloniei și Lituaniei, conduse de hatmanul Jan Sobieski, viitorul rege al Poloniei, înving trupele otomane.
1675. Gottfried Leibniz a demonstrat folosirea calculului integral pentru determinarea ariei.
1810. S-a născut Alfred de Musset, dramaturg, poet și romancier francez (decedat 1857).
1821. S-a născut Fiodor Mihailovici Dostoievski, scriitor rus (decedat 1881).
1869. S-a născut regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei (decedat 1947).
1885. S-a născut George Patton, general american, renumit pentru luptele din cel de-al doilea Război Mondial, în campaniile din Africa de Nord și Sicilia (decedat 1945).
1918. S-a încheiat primul Război Mondial, prin semnarea Armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia încetează ostilitățile. Germania recunoaște, între altele, nulitatea Tratatului de Pace de la București, fiind obligată să își retragă armata din România.
1918. Împăratul Carol I al Austriei renunță la putere.
1922. S-a născut Kurt Vonnegut, scriitor american (decedat 2007).
1928. S-a născut Mircea Mureșan, regizor român de film.
1933. S-a născut Ștefan Bănică, actor român de teatru și film (decedat 1995).
1944. Administrația română din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord este expulzată de sovietici, care introduc o administrație militară proprie. Măsura este destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra țării.
1946. Începe procesul conducătorilor și membrilor organizațiilor de rezistență anticomunistă: Sumanele Negre, Mișcarea Națională de Rezistență, Haiducii lui Avram Iancu și Grupul de Rezistență Sinaia.
1947. Se dă sentința în procesul Iuliu Maniu. Maniu, în vârstă de 75 de ani, este condamnat la închisoare pe viață împreună cu vicepreședintele PNȚ, Ion Mihalache.
1950. S-a născut Mircea Dinescu, poet român.
1855. A murit Søren Kierkegaard, filosof danez (n. 1813).
1962. S-a născut Demi Moore, actriță americană.
1964. S-a născut Calista Flockhart, actriță americană.
1968. Începe sesiunea Marii Adunări Naționale, la care se adoptă Codul de Procedură Penală și Legea de punere în aplicare a acestuia, Legea privind participarea tineretului la apărarea patriei.
1970. A intrat în vigoare Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor contra umanității.
1970. S-a născut Pavel Stratan, cântăreț și textier de muzică folk și pop.
1974. S-a născut Leonardo DiCaprio, actor american.
1992. Biserica Anglicană a votat pentru a hirotoni ca preoți și femei.
1995. A murit Corneliu Coposu, om politic, președinte al PNȚCD între 1990-1995 (născut 1914).
2004. A murit Yasser Arafat, președintele Autorității Naționale Palestiniene (născut 1929). Palestinienii îi confirmă decesul, fără a preciza cauza.