3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăMediuValoarea industriei de țigări electronice va ajunge la 22,82 miliarde de dolari...

Valoarea industriei de țigări electronice va ajunge la 22,82 miliarde de dolari în 2022. De ce poate deveni o gravă problemă ecologică în România

Consumul țigărilor electronice a cunoscut o creștere exponențială în ultimii ani. Tot mai mulți oameni, în mod special tinerii, le aleg în detrimentul țigărilor clasice, fie că vorbim de dispozitive care încălzesc tutunul sau de cele tip Vape Pen. Pe piață în momentul de față sunt 460 de branduri de astfel de țigarete electronice, iar, conform Statista, valoarea industriei de țigarete electronice crește anual cu 4,315% și va ajunge în 2022 la 22,82 miliarde de dolari.

Puțini știu însă că aceste produse intră în categoria echipamentelor electrice și electronice, astfel că, odată ieșite din uz, ele pot polua mediul înconjurător din cauza compușilor chimici pe care îi conțin.

Totodată, aceste dispozitive pot afecta grav sănătatea oamenilor dacă nu sunt colectate și reciclate corespunzător. Reprezentanții Asociației RESPO DEEE explică de ce sunt considerate periculoase aceste device-uri dacă nu sunt oferite spre reciclare.

țigări electronice

”Trecând peste discuția legată de impactul pe care țigările electronice îl au asupra sănătății oamenilor, trebuie să știm că aceste dispozitive care încing tutunul fără să-l ardă sunt echipamente electrice și electronice și trebuie reciclate în momentul ieșirii din uz. Ele conțin elemente chimice care poluează mediul înconjurător și afectează sănătatea oamenilor, precum plastic, săruri de nicotină, metale grele, mercur sau baterii flamabile de litiu-ion”, declară Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

Milioane de tone aruncate anual la gunoi

În fiecare an se aruncă la gunoi un număr impresionant de astfel de dispozitive. Doar în Marea Britanie, spre exemplu, în 2021, la fiecare secundă au fost aruncate la gunoi câte două dispozitive de vaping. Anual se generează astfel peste 155.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice, rezultate doar din produsele de vapat. Raportat la nivel mondial, vorbim de milioane de tone de deșeuri.

țigări electronice

“Sunt DEEE-urile cu cea mai rapidă rata de creștere în lume. La nivel mondial, milioane de tone de astfel de device-uri sunt aruncate în natură și nu ajung în circuitele de reciclare. În Marea Britanie s-au aruncat la gunoi în 2020 peste 155.000 de tone de dispozitive de vaping. Prin reciclarea lor corectă s-ar fi obținut 10 tone de litiu, cantitate suficientă pentru a fabrica aproximativ 1.200 de baterii pentru vehicule electrice. Ne confruntăm cu o criză acută de litiu-ion la nivel mondial, însă pe de altă parte aceste resurse există în gropile de gunoi și pot fi atât de ușor de recuperat prin reciclare”, declară Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

Ce conțin țigările electronice?

Țigara electronică este un dispozitiv pe bază de baterii (asemănător cu cel folosit pentru a inhala aerosolii) care, de obicei, conține nicotină, arome și alte substanțe chimice.

Majoritatea țigaretelor electronice sunt formate din patru componente diferite:

– un cartuș, un rezervor sau o capsulă, care conține o soluție lichidă (e-lichid sau e-juice) cu cantități variabile de nicotină, arome și alte substanțe chimice;

– un element de încălzire (atomizor);

– o sursă de energie (de obicei o baterie);

– un muștiuc pe care utilizatorul îl folosește pentru a inhala.

țigări electronice

”Toate aceste elemente devin periculoase pentru mediul înconjurător dacă ajung în gropile de gunoi. Bateriile litiu-ion sunt ușor inflamabile. Atunci când sunt ascunse printre deșeurile obișnuite, ele pot fi strivite accidental în camioanele de gunoi sau în stațiile de transfer al deșeurilor, iar asta contribuie la sute de incendii în fiecare an, provocând daune vehiculelor, punând în pericol lucrătorii și distrugând infrastructura de reciclare. Mai mult, substanțele periculoase, precum metalele grele contaminează solul, intră în pânza freatică și generează efecte negative asupra sănătății umane. Pe de altă parte, reciclarea metalelor conținute în bateriile uzate înseamnă o economie a consumului de materii prime și energie, contribuind astfel la dezvoltarea unei economii circulare“, declară Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

51% din tineri le aruncă la gunoi

Pe piață în momentul de față sunt 460 de branduri de astfel de țigarete electronice, iar, conform Statista, valoarea industriei de țigarete electronice crește anual cu 4,315% și va ajunge în 2022 la 22,82 miliarde de dolari.

țigări electronice

Dintr-un studiu separat realizat de Truth Initiative în 2020 reise că 51% dintre tinerii care folosesc țigaretele electronice le aruncă la gunoi după ce perioada de folosință a expirat, 10% le aruncă pe jos, iar 50% dintre ei nici nu știu că acestea sunt deșeuri electrice. Totodată, 46% dintre respondenți se plâng de lipsa corectă de informații în ceea ce privește reciclarea, ce trebuie să vină din partea brandurilor ce comercializează astfel de produse.

Programe Trade-In în România pentru reciclarea țigaretelor electronice

Nici în România statisticile nu sunt mai îmbucurătoare. La 1 iulie 2019, Salvați Copiii a realizat un studiu care arată că 14,6% dintre elevii cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează, ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni fumători zilnici. Dintre aceștia, aproape 9% foloseau țigările electronice, iar numărul lor este estimat să crească cu 4% în fiecare an.

Conform legislației din România, aceste țigări sunt considerate deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) și trebuie tratate ca atare. Producătorii de țigări electronice au dezvoltat programe de tip BUY BACK, astfel încât consumatorii le pot aduce produsele care au ieșit din uz, devenite astfel DEEE-uri, și pot primi discount la achiziționarea altor produse noi de acest tip. Programele de Trade-In au crescut în popularitate, însă doar printr-o informare corectă a utilizatorilor se poate ajunge ca procentul de reciclare al acestor dispozitive să fie unul semnificativ.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă