Grupul Disney a anunțat că pregătește o nouă trilogie Star Wars, epopeea intergalactică care reprezintă unul dintre cele mai mari succese din cinema.
"Avem deja alte filme Star Wars prevăzute pentru anii următori, pe lângă lansarea în 2019 a Episodului al IX-lea. Suntem foarte fericiți să anunțăm că tocmai am semnat un acord cu Rian Johnson, regizorul Last Jedi, pentru a dezvolta o nouă trilogie Star Wars", a declarat șeful grupului, Bob Iger, în cadrul unei conferințe telefonice în care au fost anunțate rezultatele sale anuale.
Noua trilogie va fi separată de saga lui Luke Skywalker și va avea noi personaje, a anunțat Lucasfilm într-un comunicat de pe site-ul său.
"Ne-a plăcut tuturor să lucrăm cu Rian la The Last Jedi. Este o forță creatoare și să-l urmăresc pe el construind The Last Jedi de la început până la sfârșit a fost una dintre marile bucurii ale carierei mele. Rian va face lucruri minunate cu această nouă trilogie", a afirmat Kathleen Kennedy, președintă a Lucasfilm.
Lucasfilm, companie aflată acum în proprietatea Disney, a anunțat în septembrie că îi încredințează Episodul al IX-lea lui J.J. Abrams, unul dintre regizorii cei mai în vogă la Hollywood, după plecarea lui Colin Trevorrow din motive de incompatibilitate artistică.
Grupul Walt Disney a anunțat tot joi că a înregistrat în al 4-lea trimestru din exercițiul financiar decalat 2017 rezultate financiare în scădere și sub așteptările analiștilor, din cauza unei puternice scăderi a veniturilor aduse de studiourile sale de cinema. Venitul net al Disney a scăzut cu 1,7 miliarde de dolari față de anul precedent, potrivit comunicatului companiei.