11 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăMediuCriza climaticăȘcolile din sud-estul Spaniei au fost închise din cauza ploilor torențiale

Școlile din sud-estul Spaniei au fost închise din cauza ploilor torențiale

Școlile, universitățile și grădinițele din sud-estul Spaniei au fost închise de autorități din cauza ploilor torențiale care au afectat regiunea.

După o lungă perioadă de secetă, ploile abundente au inundat clădiri, au avariat mașini și au închis drumuri.

Meteorologii avertizează că ploile vor continua și pe parcursul nopții în zonele cele mai afectate, inclusiv în regiunile Murcia, Valencia și Andaluzia, potrivit Reuters, relatează jurnalul.ro.

În orașul Cartagena, serviciile de urgență s-au luptat pentru a scoate apa de pe străzile și din casele inundate. În unele zone, mașinile și motocicletele parcate au fost complet acoperite de apă.

Școlile din sud-estul Spaniei au fost închise din cauza ploilor torențiale ce au adus acumulări în câteva zile cât în ultimele șase luni

În câteva localități din regiunea Valencia a plouat în câteva zile mai mult decât în ultimele șase luni la un loc, a anunțat agenția meteorologică națională AEMET. Orașul Ontinyent din Valencia a doborât recordul pentru cea mai mare cantitate de precipitații acumulate într-o zi din luna mai din ultimul secol, cu până la 130 de litri pe metru pătrat.

Ploile ar putea contribui la atenuarea secetei prelungite care afectează Spania. Totuși, experții estimează că în acest an se va înregistra una dintre cele mai secetoase primăveri din istorie.

Imaginile cu dronă au surprins inundații majore în Spania, regiunea Valencia

Imaginile cu dronă au arătat zone de teren agricol scufundate sub apă, în urma unor inundații, în timp ce regiunea spaniolă Valencia a cunoscut marți (3 mai) o ploaie record pentru luna mai, care a deteriorat case și a provocat haos în sistemul de transport.

Până la ora 20:00 (18:00 GMT), Valencia, care se află pe coasta estică a Mediteranei a Spaniei, a înregistrat 201,1 litri de apă de ploaie pe metru pătrat într-o perioadă de 24 de ore, cea mai mare cantitate de precipitații înregistrată în luna mai de când au început să fie înregistrate acestea, începând cu anul 1871, potrivit Reuters.

Presa locală a raportat că tunelurile au fost închise, iar sistemul de metrou a fost, de asemenea, închis.

Imaginile luate din dronă au arătat inundații în regiunea Valencia ce au dus la întârzieri în trafic și mașini scufundate
Ploile torenţiale au cauzat întârzieri pe autostrăzi, iar filmările video au arătat maşini scufundate sub apă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

„Prime nerușinate” la Romsilva: Ministrul Mediului promite reorganizarea Regiei și stoparea abuzurilor financiare

Ministrul Mediului a afirmat că bonificații exorbitante au fost acordate masiv în cadrul Regiei Romsilva Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a calificat drept „nerușinată” prima de...

Dinamo visează la primul loc. Kopic: „Ar fi fantastic!”

Confruntarea dintre Dinamo și Universitatea Cluj se anunță a fi una dintre cele mai interesante din acest sezon al Superligii. Dinamo visează la primul...

Avatarurile lui Georgescu și fabricarea autorității: Profet, Expert, Erou

De la câștigarea primului tur de alegeri prezidențiale de către candidatul Călin Georgescu în decembrie 2024, multiple analize au încercat să explice succesul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă