0.2 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăMediuProgramul "Casa Verde" este în întârziere. Între timp, prețurile au crescut și...

Programul „Casa Verde” este în întârziere. Între timp, prețurile au crescut și cu 30%

Doar puțin peste 2.500 de cereri de finanţare pentru instalarea de panouri fotovoltaice au fost aprobate până acum, din peste 44 de mii de solicitări depuse. 

Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat recent 775 de dosare. Însă chiar și așa, numărul cererilor care vor primi finanțare a ajuns la doar 2.500 din peste 44 de mii de solicitări depuse.

Programul s-a împotmolit de mai multe ori.

42 de specialiști lucrează la evaluarea dosarelor, dar numărul este insuficient.

Laurențiu Neculaescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu a declarat pentru TVR că: „Până la sfârșitul acestui an, vom finaliza evaluarea celor 44 de mii de dosare, cu siguranță„.

Prin programul Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarii obțin până la 20.000 lei nerambursabili, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice. Numai că prețurile au crescut chiar și cu 30% față de momentul în care au fost depuse cererile.

Premierul a cerut ministrului Mediului să urgenteze programul.

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: Pentru următoarea ședință să prezentați o notă de informare privind modul în care acesta poate să capete ritm„.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat că elaborează un nou ghid de finanțare, simplificat, pentru sesiunea de anul acesta. Numai că programul Casa Verde Fotovoltaice 2022 nu va începe mai devreme de toamna acestui an și abia după ce se vor termina de analizat toate cererile din sesiunea anterioară.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Nicuşor Dan anunță că nu se retrage din cursa prezidenţială

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat ferm că nu intenţionează să se retragă din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Nicuşor Dan a anunţat că urmează să...

Lasconi către Ciolacu: Face glume şi clipuri pe TikTok, dar nu are timp pentru protecţia unor copii vulnerabili

„ A trecut o săptămână de când am aflat de ororile din centrele de copii din Târgu Mureş şi premierul României nu a zis...

Donald Tusk vrea revenirea Marii Britanii în Uniunea Europeană

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că și-ar dori un ''Breturn'' în locul Brexit, după ce a discutat vineri despre cooperarea dintre Regatul Unit...
Ultima oră
Pe aceeași temă