Dezinteresul celor care conduc Galaţiul faţă de istoria oraşului a făcut să treacă neobservată descoperirea unui document în baza căruia ar putea fi devansată cu 1.300 de ani prima atestare documentară a Galaţiului.
Până la apariţia acestui document, prima atestare documentară datează de acum 473 de ani, când localitatea „Galacz” era menţionată pe harta “Moldaviae que olim Daciae Pars, chorographia”, realizată în 1541 de Georg Reichersdarffer, secretar al Casei de Habsburg.
Se ştie însă că Galaţiul s-a format pe locul unei aşezări daco-romane, aşa că o menţionare istorică prealabilă secolului XV nu ar face decât să confirme existenţa aşezării din zona vărsării Siretului în Dunăre.
În urmă cu cinci ani, un gălăţean pasionat de istoria oraşului, Dumitru Săndel, autorul monografiei “Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc”, a descoperit, în cursul documentării pentru monografia sa, că Galaţiul este menţionat, sub numele ”Galatie”, în „Tabula Peutingeriană”, o hartă întocmită în secolul al 2-lea dHr.
Ar fi trebuit ca în privinţa acestei descoperiri să se pronunţe istoricii, chiar la iniţiativa autorităţilor locale, care ar trebui să fie preocupate de acest subiect, pentru că este vorba totuşi de prima atestare documentară a oraşului. Ar fi trebuit chiar să fie finanţată de către Consiliul Municipal Galaţi o astfel de cercetare istorică, dar nu s-a întâmplat nimic. “După ce am publicat primele două volume din monografia «Galaţiul aşa cum
mi-l amintesc», în care am rezervat aproximativ două sute de pagini acestui subiect, nu s-a întâmplat nimic. A fost acceptată tacit această idee, pentru că harta există, nu poate fi ştearsă. Din păcate, precauţia i-a făcut pe istorici să ignore acest subiect. Ar fi trebuit să fie investigat”, ne-a declarat Dumitru Săndel. Astfel, Galaţiul rămâne în continuare cu atestarea documentară de aproape jumătate de secol, deşi aşezarea daco-romană de la confluenţa Dunării cu Siretul este confirmată de existenţa a numeroase vestigii romane: Castrul Roman de la Barboşi, Cavoul Roman din sec. 3 dHr, Valul Roman care înconjoară Galaţiul, Necropola Romană din sec. 1-3 dHr, mai multe fortificaţii şi un Castelum.
Aşezarea „Galatie“, menţionată în secolul 2 dHr
“Tabula Peutingeriană” este o hartă întocmită spre a fi utilă pentru călătorii şi expediţii militare, redând întreagă lume aşa cum era cunoscută în secolul 2 dHr, din Spania şi până în India. Harta are o lungime de 6 metri şi 83 de centimetri şi lăţimea de 34 de centimetri şi este compusă din mai multe segmente de pergament distincte, lipite între ele și uşor de pliat. Este o hartă de lucru, care nu are rigoare cartografică, dar în ea sunt reprezentate mările şi cursurile de apă, repere geografice, cetăţile, aşezările, drumurile comerciale, date despre populaţie. Manuscrisul este realizat de la vest la est, şi nu de la nord la sud, aşa cum se obişnuieşte. În segmentele 7, 8 şi 9, din cele unsprezece ale “Tabulei” apare şi Dacia, cu principalele drumuri şi localităţi, cu marcarea importanţei localităţilor din punct de vedere administrativ şi militar. Sunt menţionate 38 de oraşe, cetăţi sau localităţi importante de la nord de Dunăre. Printre acestea, în fragmentul nr. 9 al hărţii este reprezentată şi aşezarea „Galatie”, care, potrivit lui Dumitru Săndel, ar fi locația Galațiului de astăzi. În baza acestui detaliu, istoricii ar putea stabili atestarea documentară a Galațiului în secolul 2 dHr, Galațiul având astfel o vechime de 1.700 de ani. Contrar practicii celor ce au realizat hărţile medievale, care puneau în centru Ierusalimul, “Tabula Peutingeriană” prezintă Roma ca punct central, importanţa capitalei Imperiului Roman fiind ilustrată printr-o personalitate încoronată aşezată pe tron. La fel sunt ilustrate pe hartă şi celelalte două mari oraşe imperiale, Constantinopol şi Antiohia, celelalte cetăţi fiind prezentate sub forma unor aşezări medievale.
Tabula Peutingeriană, o hartă care ar putea schimba istoria Galațiului
„Tabula Peutingeriană” este copia unei hărţi executate la cererea Împăratului Marcus Aurelius Antonius (186-217), cunoscut sub numele de Caracala. Opinia unanimă a istoricilor este că harta a fost realizată la câteva decenii de la cucerirea Daciei de către romani, aşadar în secolul 2 dHr. În jurul anului 1265, un călugăr anonim din Comar, Alsacia, a realizat o copie a acelei hărţi, după pergamentele originale. Copia realizată în 1265 a fost descoperită două secole mai târziu, în 1507, într-o bibliotecă din Worms, de Conrad Celtes, librar al împăratului Maximilian I. Harta a fost cumpărată de către Konrad Peutinger, renumit filolog, colecţionar german şi consilier al prinţului Eugen de Savoya. Konrad Peutinger, devenit cancelar de Ausburg şi-a dat seama de valoarea istorică a documentului şi a cumpărat harta, dându-i numele său. În pofida ordinului imperial de publicare din 1511, harta va fi făcută publică de abia 80 de ani mai târziu, în 1591 prin intermediul lui Marcus Welser, un descendent al lui Peutinger. Astăzi, Tabula se află la Biblioteca Naţională din Viena, „Codex Vindobonensis 324”.
