12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăMediuLista cu beneficiarii programului ''Casa Verde Fotovoltaice 2023'', aprobată de AFM

Lista cu beneficiarii programului ”Casa Verde Fotovoltaice 2023”, aprobată de AFM

Lista cu cei 49.311 de beneficiari ai programului ”Casa Verde Fotovoltaice 2023” – persoane fizice a fost aprobată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

„Aşa cum am promis săptămâna trecută, astăzi, a fost aprobată de către Administraţia Fondului pentru Mediu o listă cu 49.331 de beneficiari ai Programului Casa Verde Fotovoltaice – persoane fizice care depuseseră dosarele în sesiunea 2023. În acest moment, instalatorii pot demara procedurile de instalare a panourilor fotovoltaice pentru toate persoanele fizice care au fost declarate eligibile. Avem un buget record de 2 miliarde de lei şi ne dorim pentru 2024 condiţii mai flexibile de participare care să îl facă mai accesibil şi să permită mai multor persoane să se alăture iniţiativei de producţie de energie verde”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un comunicat de presă transmis.

Totodată, în cadrul programului „Staţii de reîncărcare cu putere normală” a fost publicată o nouă listă care conţine 76 de dosare acceptate în valoare de 75.031.547,49 lei, iar în Programul de realizare a pistelor pentru biciclete au fost acceptate 59 de dosare, în cuantum de 353.773.767,09 lei.

Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunile aferente.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

„Ordonanța trenuleț”, contestată la CCR de Cartel Alfa și AUR: Avocatul Poporului analizează cererile

Reprezentanții Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” au făcut cererea pe motiv că „Ordonanța trenuleț” este neconstituțională Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa și partidul AUR au...

Eliminarea facilităților fiscale lovește industria IT: salarii mai mici și riscuri de concedieri

Decizia de a elimina scutirile de impozite pentru angajații din IT de la începutul lui 2025 generează nemulțumiri în industrie. Salariile nete ale specialiștilor...

Victor Angelescu, nemulțumit de evoluția Rapidului. „Egalurile nu ne avantajează”

Acționarul minoritar al Rapidului critică numărul mare de remize și cere mai mult curaj în joc pentru calificarea în play-off Victor Angelescu, acționarul minoritar al...
Ultima oră
Pe aceeași temă