12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăMediuAu salvat doi pui de urs. Fapta lor nu a rămas nepedepsită

Au salvat doi pui de urs. Fapta lor nu a rămas nepedepsită

Ministerul Mediului susține că, în 30 martie, reprezentanții asociației pentru protecția animalelor Prietenii Berzelor din județul Sibiu au primit de la o persoană fizică două exemplare de pui de urs. Din declarațiile acestora, puii au fost găsiți în proximitatea localității Biertan, iar la momentul primirii starea de sănătate a acestora era una precară, fiind hrăniți necorespunzător.

„Prevederile legale sunt foarte clare: Persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deține accidental exemplare de faună sălbatică are obligația să le declare imediat la comisariatul județean al Gărzii Naționale de Mediu (prin sistemul unic 112) și să semneze declarația privind capturarea accidentală a unei specii strict protejate”, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului.

Conform acestora, deși au constatat că starea de sănătate a puilor de urs este precară, reprezentanții asociației „au decis să ignore prevederile legale” și să transporte cele două exemplare cu un autoturism personal de la Sibiu la Zărnești, județul Brașov, pe o distanță de peste 150 km, fără supravegherea unui medic veterinar, pentru a le preda Asociației Milioane de Prieteni, care administrează sanctuarul de urși.

„Reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni au fost și cei care, în jurul orei 17.00, au anunțat autoritățile despre speța în cauză, informând că urmează să primească cei doi pui de urs. Imediat după primirea informării, comisarii Gărzii de Mediu au încercat, timp de aproape 4 ore, să ia legătura cu reprezentanții asociației Prietenii Berzelor însă nici mesajele, nici repetatele apeluri nu au avut succes. Abia în jurul orei 21.00 s-a stabilit legătura cu aceștia, după ce puii de urs fuseseră deja predați la Libearty”, susține Ministerul Mediului.

Conform acestora, reprezentanți asociației Prietenii Berzelor au omis să notifice imediat Garda de Mediu, contravenție pentru care au fost deja sancționați cu amendă de 10.000 de lei, cu posibilitatea plății a jumătate din minim în termen de 15 zile, respectiv 2.500 lei. De asemenea, aceștia mai sunt acuzați că nu au apelat imediat la expertiza unui medic veterinar, că au transportat în mod ilegal cei doi pui de urs pe o distanță de 150 de km, în condiții improprii și fără supravegherea unui medic veterinar, că au ignorat în mod repetat apelurile și mesajele comisarilor GNM și că au luat de unii singuri decizia greșită de a preda puii de urs Sanctuarului Libearty.

Sanctuarul Libearty este propice pentru urșii cu probleme, nu pentru puii de urs

„Deși este cel mai cunoscut din țară, Sanctuarul Libearty este destinat exclusiv exemplarelor mature de urși care, din varii motive, nu mai pot fi reabilitați. În acest centru, urșii cu probleme de sănătate sau comportamentale își pot trăi viața în condiții bune, evitând interacțiunea cu omul sau cu alte exemplare. În cazul puilor de urs însă, prima opțiune este întotdeauna un centru de reabilitare special pentru exemplare juvenile, în vederea reintroducerii lor în mediul natural. Ori, Sanctuarul Libearty nu oferă acest tip de serviciu specializat, urșii de aici trăind în captivitate pentru tot restul vieții. Specialiștii analizează în prezent posibilitatea relocării puilor într-un astfel de centru de reabilitare, atunci când starea lor de sănătate o va permite”, a mai informat ministerul.

Reprezentanții instituției dau ca exemplu un caz petrecut sâmbătă, tot în Biertan, județul Sibiu, unde a fost găsit un alt pui de urs.

„În această dimineață, Garda de Mediu Sibiu a fost înștiințată, prin dispeceratul 112, că un alt pui de urs a fost găsit de mai mulți turiști și a fost predat unui localnic din loc. Bârghiș. Imediat, la fața locului s-au deplasat reprezentanți GNM, APM, DSVSA și IPJ Sibiu și ai asociației Milvus. Starea de sănătate a puiului de urs a fost evaluată de către un medic veterinar, iar ulterior acesta a fost preluat în vederea relocării la Orfelinatul de urși Bear Again Rehabilitation Center for Orphan Bears de la Bălan, județul Harghita”, se araă în comunicatul ministerului.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Alexandru Rafila are încredere în rezultatele anchetei de la Spitalul „ Sf. Pantelimon” din București

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că nu are niciun motiv să considere că rezultatele anchetei interne de la Spitalul "Sf. Pantelimon" nu...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

David Popovici, două medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot

David Popovici a câştigat a câștigat aurul în proba de 200 m liber de la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori...
Ultima oră
Pe aceeași temă