După ce în februarie suferea prima înfrângere din cariera de pugilist, Jake Paul a revenit în forță și l-a învins pe veteranul UFC Nate Diaz într-un meci de 10 reprize. Youtuberul devenit boxer a mărturisit că în tot acest timp cea care l-a susținut a fost iubita lui, patinatoarea olandeză Jutta Leerdam.
Jake Paul a fost una dintre cele mai populare personalități din lumea boxului în ultimii doi ani. A luptat împotriva unor legende UFC precum Anderson Silva și Tyron Woodley și a reușit să îi învingă. După șase meciuri fără greșeală, prima înfrângere a venit în luna februarie a acestui an, în fața boxerului profesionist Tommy Fury. Asta l-a afectat destul de mult pe Jake, care a trecut prin clipe complicate.
După ce l-a învins pe veteranul UFC Nate Diaz, americanul în vârstă de 26 de ani i-a mulțumit iubitei sale, Jutta Leerdam, pentru că l-a ajutat să treacă peste perioada delicată. „Este una dintre cele mai pure persoane pe care le-am întâlnit în viața mea. Este atât de autentică, mi-a schimbat perspectiva și m-a ajutat să ies din această stare atunci când mă aflam într-un loc întunecat. Ea chiar a fost acolo pentru mine. A fost o adevărată binecuvântare. Jutta, dacă te uiți la asta, ești uimitoare”, s-a exprimat Jake Paul, într-un videoclip de pe canalul său de YouTube.
La rându-i, patinatoarea olandeză și-a felicitat iubitul printr-o postare pe Instagram: „Sunt atât de mândră de tine. Practici acest sport de doar 3 ani și jumătate și faci cele mai mari lupte. Mă inspiri atât de mult cu modul în care gândești și cu determinarea ta nebună. Ești special, @jakepaul. Campionul meu”.
Jutta și Jake sunt împreună din luna aprilie a acestui an. Ca doi îndrăgostiți veritabili, cuplul și-a anunțat relația printr-o postare pe conturile de socializare, fiecare publicând mai multe fotografii.
În vârstă de 24 de ani și cu un număr impresionant de urmăritori pe rețelele sociale, Jutta Leerdam adoră să pozeze în costumații cât mai sumare, care să îi pună în evidență formele de invidiat. Cei peste 4 milioane de fani de pe Instagram o pot admira pe patinatoare în poze de la competiții, antrenamente, dar și de la plajă sau ședințe foto.
Dar Jutta nu face senzație doar în mediul online, ci și pe gheață. În anul 2022, blondina a fost medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de iarnă găzduite de Beijing. În total, Jutta are în palmares cinci medalii de aur la Campionatele Mondiale, iar visul ei este să câștige titlul olimpic la patinaj viteză.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!