Românii care intenționează să călătorească în Republica Elenă sunt rugați să se informeze, înainte de plecare, cu privire la situația existentă la destinație și, după caz, să evite deplasarea în zonele în care există incendii de vegetație în desfășurare. În perioada 25-27 iulie, pe fondul codului roșu de caniculă, există un risc puternic de producere a incendiilor. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului urmărește îndeaproape situația și se află în contact cu autoritățile elene, Ambasada Republicii Elene în România, precum și cu reprezentanții industriei de profil, din România.
Potrivit informațiilor transmise până în acest moment de către autoritățile elene, românii aflați în zonele afectate de incendii au fost evacuați în condiții de siguranță, fără a fi necesară acordarea de asistență medicală. Mai mult, agențiile de turism locale, care au comercializat pachetele de servicii turistice, și-au îndeplinit onorabil misiunea de relocare și/sau repatriere a persoanelor aflate în proximitatea incendiilor de vegetație. În continuare, decidenții Republicii Elene iau toate măsurile necesare pentru protejarea tuturor turiștilor aflați în vacanță, pe teritoriul țării lor.
Turiștii români care au achiziționat în avans pachete de servicii de călătorie într-una dintre destinațiile cu risc de producere a incediilor de vegetație, ținând cont de faptul că autoritățile elene nu au impus restricții, limitări sau suspendări privind circulația sau activitatea hotelieră, au posibilitatea de a solicita agențiilor de turism reprogramarea/anularea vacanței, cu respectarea condițiilor contractuale, stabilite prin acordul părților.
Informații utile (Ministerul Afacerilor Externe):
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României în Grecia: +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.