Începând de astăzi, Teo Trandafir și Mihai Hînda vor fi împreună în fiecare vineri în emisiunea “Bară la bară”, ce poate fi ascultată de luni până vineri de la ora 16:00, pe Radio Impuls. Cele mai tari hituri ale momentului, interviuri exclusive cu interpreți și intervenții cu vedete din showbiz-ul autohton, toate acestea vor fi parte din ingredientele unei emisiuni pline de energie, marca Radio Impuls.
În fiecare vineri, în cadrul emisiunii “Bară la bară” ascultătorii vor intra în “mașina timpului”, gata de o experiență memorabilă, cu hit-uri vechi și noi care prind putere! Teo Trandafir a spus că postura în fața microfonului, la radio, care nu îi este deloc străină, reprezintă pentru ea o bucurie imensă.
“Mihai Hînda este timona întregii nave, el este cel care mă conduce pe tărâmuri adesea necunoscute pentru că, în mașina timpului, te poți duce din anii ‘20 până în anii ‘90. Unde ne conduc ascultătorii, căpitanul meu vânjos mă duce, iar eu nu fac altceva decât să mă bucur împreună cu oamenii care ne iubesc și pe care și noi, la rândul nostru, îi apreciem în mod special”, a spus Teo Trandafir.
Emisiunea „Bară la bară” poate fi ascultată în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul 16:00 – 19:00, pe Radio Impuls, iar în fiecare vineri, Teo Trandafir se alături lui Mihai Hînda pentru un debut de weekend efervescent!